Arhive pentru august, 2012

7. Rethinking Life and Death, Peter Singer, 1995, Oxford University Press. Scrisa (prima editie) in anul in care doctorul Jack Kevorkian, cel care i-a oferit pacientului sau, Thomas Hyde, suferind de ALS („boala lui Lou Gehrig”), monoxidul de carbon pe care il ceruse, pentru a muri, a fost achitat de cei 12 jurati din Michigan.

Inceputul unei era noi, in bioetica. Poate ca viata unui om, in anumite cazuri, nu este sacra? Singer exploreaza in adancime acest subiect, cu ajutorul unor exemple tulburatoare. Nerecomandata fundamentalistilor crestini.

4. Your Memory. How it Works and how to Improve it, Kenneth Higbee, 2001, Da Capo Press. Desi nu exista o cale usoara de a-ti dezvolta memoria exista o cale sigura de a face asta. Prin practica, desigur, dar nu orice fel de practica. Trebuie sa stii cateva principii si tehnici.

Sunt in aceasta carte, scrisa de un profesor de la Brigham Young University , cel care si-a invatat fetita de 3 ani cele 10 porunci cu ajutorul sistemului „carligelor” si a mai intrebat-o abia peste 9 luni. Si le-a reamintit pe toate. Cu un pic de sprijin, desigur. Totusi, daca ai copii, si ai intrat in posesia acestor tehnici, nu-i chinui cu „porunci”! Poate inventati impreuna cele 10 permisiuni.

13. The Power of Logical Thinking, Marilyn vos Savant, 1996, St. Martin’s Press, New York. Femeia cu un IQ urias (228) ne explica, pas cu pas, cum lucreaza mintile noastre impotriva noastra si ne arata cum narcisismul, de exemplu, este mai important decat matematica, cand vine vorba de supravietuire.

Si pentru ca veni vorba de inteligenta, in cateva paragrafe ii calmeaza pe aceia dintre noi convinsi ca, daca avem IQ 100, cineva cu un IQ 200 este de doua ori mai inteligent. Nu este, dar stii de ce?

3. Flourish. A New Understanding of Happiness and Well-Being, 2011, Martin Seligman, Nicholas Brealey Publishing, Boston. Parintele psihologiei pozitive, fost presedinte APA (1998), isi prezinta teoria revizuita, eliminand conceptul de „fericire”, mult prea vag, si inlocuindu-l cu cel de „well-being”, operationalizat pe 5 dimensiuni.

O lectura obligatorie pentru oricine crede ca a fi fericit e totuna cu a avea multe jucarii (iPhones and stuff) dar mai ales pentru cei care au banuit dintotdeauna ca in ecuatia fericirii factorul „caracter” (trasaturi de caracter) este unul care poate inclina balanta. Nu in ultimul rand, o atentionare pentru cei care renunta la 6 weekenduri cu familia sau cu prietenii pentru a castiga $ 10,000 iar nivelul lor de fericire, in mod paradoxal (doar pentru ei), scade.

Deoarece eu vorbesc, eu aud, un tanar neascultator si-a infipt dintii in cainii de paie ai lui John Gray, profesor la London School of Economics. Daca il cunoasteti pe domnul Sas Seramis si ceva vi se pare dubios in legatura cu dansul, amintiti-i, va rog, ca eu l-am avertizat.

“Straw Dogs: Thoughts on Humans and Other Animals”

Ultimele ramasite de utopie si idealism mi-au fost risipite de un autor, filosof si profesor la London School of Economics, pe nume John Gray (nascut in 1948). Am “devorat” (fiind un animal culturalizat) ideile din cartea sa, Straw Dogs: Thoughts on Humans and Other Animals, publicata in 2002 (Londra, Granta Books), pe care ulterior am descoperit-o tradusa si la noi la libraria editurii Humanitas (publicata in 2009).

Banuiesc ca versetul lui Lao Tze care apare pe prima pagina l-a inspirat pe John Gray pentru titlul cartii. Esenta cartii sta chiar in aceasta metafora a cainilor de paie – oameni si animale  fara suflete (inchipuite de cei ancorati in conceptia dualista, fie oameni religiosi, fie agnostici) si fara liber arbitru aflati intr-un univers neutru si indiferent. Spre deoesbire de animale care nu au uneltele cognitive pentru auto-iluzionare, omul se poate amagi in acest univers indiferent la rugile, dorintele, aspiratiile si gandurile sale.

“Oamenii se considera fiinte libere, constiente, cand in realitate nu sunt decat animale cu iluzii.” (Gray, 2009, p.126)

Omul se auto-iluzioneaza cu succes, daca luam in considerare numarul de credinciosi de pe aceasta planeta si, daca adaugam la acest numar, pe cei care cred in progresul umanitatii – ca specie care-si poate lua in stapanire propriul destin, depasindu-si conditia biologica de animal si controland legile naturale cu pretul distrugerii mediului care ne sustine viata. Este o utopie periculoasa, potrivit conceptiei lui Gray si sunt in acord cu el, sa credem ca avem de transcens conditia de animal ori ca suntem cumva niste indivizi speciali pe aceasta planeta. In acest sens, avem doua conceptii opuse asupra evolutiei vietii umane, umanismul (o forma voalata de crestinism) si naturalismul.

Filozofia umanista de tip dualist (as adauga transpersonalismul) neaga, ignora ori minimalizeaza importanta naturii noastre de animal, focalizandu-se asupra omului ca agent liber care face alegeri – o masca pentru animalul – om si asupra constiintei sale inteleasa ca o entitate de sine statatoare, de o natura sacra – doua motivatii pentru un progresism utopic (nevrotic!) si se opune naturalismului care considera ca omul este un animal social care traieste conform legilor naturale (si nu, unor legi supranaturale).  Cei care cred intr-o lume mai buna si aspira la o umanitate armonioasa, beatifica si centrata pe progres si evolutie continua sunt idealisti utopici care neaga realitatea factuala sociala, morala si psihologica a animalului om capabil de atrocitati pe care nu prea le intalnesti in lumea animalelor. Sa crezi ca transcenzi natura animala este o iluzie construita pe o conceptie dihotomica nerealista. La fel cum nu exista doua entitati distincte, suflet si corp, la fel nu exista doua naturi distincte de om si animal. Exista o singura natura: animalul din specia Homo, ruda apropiata cu primatele. Astfel, sintagma transcenderii naturii de animal este anacronica si devine o aspiratie utopica pentru oameni.

Sursa umanismului o reprezinta experienta subiectiva umana, care de cel putin doua decenii nu rezista dovezilor obiective si empirice oferite de un corp de discipline stiintifice, a liberului arbitru (trambitat de crestinism si care nu rezista unei investigatii rationale) si a constiintei de sine inteleasa ca o entitate misterioasa, divina care ne diferentiaza profund de alte animale.  John Gray il coboara pe om din varful piramidei lui Maslow (o teorie invalidata empiric) urcat aici de umanisti visatori (progresisti nevrotici) si il aseaza laolalta cu celelalte vietuitoare din natura.

Si ca sa inchei, este o carte ce contine idei greu “digerabile”, care pot provoca dezgust la firile sensibile, mai ales, inocente in raport cu lumea in care traiesc. Te pot atentiona asupra riscului de vomismente, migrene si crampe dupa o portie de realism uneori cinic servita de John Gray intolerabil pentru unii dotati cu intestine obisnuite cu vegetale asociate emotiilor pure si gandurilor bune si pentru cei care cred ca in esenta oamenii sunt buni.

 

Construit de Sorin