Arhive pentru august 19th, 2012

Si Ramona Oros:

A beginner’s Guide to scientific method, Stephen S. Carey, Portland Community College, 1994, Wadsworth Publishing Company, Belmont, California

Cartea este o buna lectura pentru a intelege mai bine ceea ce se incearca a fi predate la disciplina de psihologie experimentala. Eu am avut in minte sa inteleg cum pot sa concept un experiment stiintific intr-un mod cat de cat decent si corect.

Am avut placuta surpriza de a constata ca mare parte a celor prezentate imi erau familiare, doar ca nu erau aranjate in capul meu intr-un mod eficient si utilizabil. O mare usurare, chiar n-aveam chef de o lucrare super dificila –observati ca am stat cu grija departe de orice care se referire la neuro stuff, iar titlul cartii zice de beginner, da? Si cum, citez dintr-o carte pe care o consult in vederea lucrarii de licenta, structura este cruciala pentru invatare, consider ca din acest punct de vedere parcurgerea cartii de fata este foarte utila. Ba chiar intentionez sa am si o a doua lectura pentru ca am pacatosul obicei de a nu da foarte mare atentie lucrurilor care mi se par cunoscute la o prima citire.

Prima achizitie permanenta a mea s-a intamplat la pagina 13 unde pe langa faptul ca mi s-a aratat ca explicatiile pot fi sub 3 forme: despre cauza lucrurilor, in forma de lege sau despre modul cum se desfasoara un process, la partea cu legi au fost incluse si legile statistice; stiu ca ni s-a spus ca si legile statistice sunt tot legi desi pot fi valabile doar pt 10% din cazuri, insa mintea mea de “aproape” matematician a tratat pana acum acest lucru cu dispret; in termeni AT se poate spune ca am operat o desconsiderare; spus aici a fost un pic mai convingator si m-am invoit sa le pun la categoria da, poate fi considerat. Pentru mine e si o mica dovada a slabirii obsesiei personale despre control si acceptarii lucrurilor aleatoare din lumea asta.

Mai departe autorul ne zice ca inainte sa ne apucam de treburi complicate de testare, ar fi intelept sa ne punem niste intrebari de baza pentru a clarifica fenomenul ce se doreste testat. Altfel, s-ar putea sa avem niscaiva suprize. El sugereaza 2 intrebari [din care de fapt rezulta mult mai multe, da asta e o alta discutie] :  1. avem o descriere corecta a fenomenului pe care vrem sa il explicam? asta e un tricky question ca de aici iese o analiza logico-gramaticala care ea in sine poate fi o mica lucrare; si aici va pot indrepta spre articolele lui Adrian despre telefoane si telepatie de exemplu. 2. Exista explicatii rivale mai plauzibile decat asta la care ne gandiram? aoleu, adica eu mi-am storcit creierii sa scot o explicatie, care normal ca mi se pare cea mai plauzibila si acum trebuie sa ma gandesc daca sunt altele si mai si? Deja m-am descurajat si incep sa pricep de ce cercetarea stiintifica se realizeaza in grupuri de oameni. Se ofera cineva sa colaboram pentru licenta?

Concluzia mea e ca consumul de glucoza, logica, bun simt si aplicarea cunostintelor existente este déjà la cote mult prea ridicate si nici nu ne-am apucat de subiect. Asta cu beginner déjà mi se pare o gluma. Ca lucrurile sa fie si mai rele, capitolul se incheie si cu exercitii, cartea fiind gandita de fapt ca un suport de curs-pentru incepatori, evident. Enervant e ca numai un exercitiu are si solutie [care se intinde pe cateva pagini], la restul trebuind sa te descurci singur. Din punctul meu de vedere asta e un deficit al cartii si nu pentru ca sunt lenesa ci pentru ca simteam nevoia sa citesc mult mai multe aplicatii practice ca sa dau sansa stabilirii unor conexiuni neuronale inexistente pana acum pe subiectul cum sa faci un experiment.

Ca bonus ni se da totusi structura de baza unui experiment:

explicatia: cum explic fenomenul ce se doreste testat

conditii experimentale: adica ce vrei sa faci si cum

predictia: ce ma astept sa se intample in conditiile experimentului daca explicatia mea e corecta

ipoteze auxiliare: aici e calcaiul lui Ahile nementionat nicaieri in cursurile romanesti sau ratat cu gratie de mine pana acum : ce presupunem noi ca e de la sine inteles ca explicatia noastra sa fie valida [de exemplu, cainii pot citi ganduri]

Ca experimentul sa fie bun, atunci predictia trebuie sa:

–          fie foarte probabila daca explicatia este corecta

–          foarte improbabila daca explicatia este gresita

Pare simplu da nu e, judecand dupa exercitiile propuse.

Si acum vine capitolul meu preferat. Despre cum sa faci un experiment cauzal. Concluzia mea in urma citirii cartii de psihologie experimentala a fost ca e imposibil. Matematic si absolut vorbind, cred ca e corect [va amintiti obsesia mea cu controlul], e imposibil sa fii sigur ca manipulezi o singura variabila si restul ramane constant [mai ales in domeniul educatiei unde ma tot gandeam eu]. Din fericire, statistica nu e asa pretentioasa si accepta si chestii mai putin exacte. Good enough, cum ar spune AT-ul incercand sa arate ca nici perfectionismul nu e foarte bun. Plus ca autorul ofera si niste reguli de igiena experimentala privitoare la 3 situatii importante in care s-ar putea ca experimentul cauzal sa o ia pe aratura. Mind-blowing:

  1. In general, factorii cauzali au un impact limitat; aici rezolvarea e foarte simpla ca se masoara pragul de semnificatie a rezultatului obtinut [basic statistics] si vezi daca a iesit sau nu
  2. Majoritatea efectelor nu pot fi atribuite unei singure cauze: daaaa, in sfarsit cineva intelege dilema mea; se rezolva cu ceea ce se cheama potrivire[matching], adica se manipuleaza subiectii din grupul de control si grupul experimental astfel incat grupurile sa aiba distributie egala sau asemnatoare pe principalele variabile care ar putea afecta rezultatul; cum se face asta? fie printr-o preselectie initiala fie prin efectiv mutarea subiectilor intre cele 2 grupuri sau eliminarea lor pana se obtine rezultatul dorit [atentie asta presupune consum mare de glucoza initial cand se proiecteaza experimentul; post-mortem, mai putin sanse sa iasa]; in sfarsit, am priceput ce inseamna ca rezultatele s-au controlat pentru efectul statusului economic de exemplu: adica grupul experimental si cel de control au cam aceeasi distributie in ceea ce priveste variabilele care se refera la statusul economic; fie si pentru asta si a meritat sa citesc cartea
  3. Factori proveniti din modul in care a fost proiectat experimentul pot contribui la efectul observat: in speta asteptarile cercetatorului si cele ale subiectilor ; cel mai bine se rezolva cu experimentul dublu orb [double-blind] adica nici cercetatorul nici subiectii nu stiu care este grupul experimental si care este cel de control sau le sunt ascunse alte informatii importante-situatia ideala, cand asta se poate; cand nu, doar unul dintre ei ajunge sa fie orb [single-blind]

Omul nu se opreste aici ci ne zice mai departe despre tipurile de experimente cauzale si cum sa faci sa le proiectezi. Din nou mare clarificare pentru mine. Mai urmeaza apoi 2 capitole, unul despre cum se pot testa chestii extraordinare gen telepatie, capacitati extrasenzoriale, etc si altul despre erorile care se pot face in judecata stiintifica [fallacies]. Dar ma opresc aici si ma voi intoarce poate dupa o noua citire.

Pentru cei care au ajuns pana aici cu lectura [sau care au obiceiul sa inceapa cu sfarsitul, sau care cauta numele Adrian intr-un articol, sau care intamplator au nimerit acest paragraf, mai completati si voi ipoteze rivale] ofer ca bonus urmatoarele informatii. Cartea a beneficiat de lectura intensa a lui Adrian, deci campurile de sublinieri verzi si galbene vor avea darul sa va trezeasca din somnolenta. Dupa ce am citit primul capitol despre care n-am vorbit aici, am inteles entuziasmul lui Adrian cand i-am solicitat cartea spunandu-mi ca sunt prima persoana care ma aventurez in citirea ei [in afara de el, bineinteles]. Multe din articolele lui Adrian au ca punct de plecare ideile din primul capitol despre ce e stiinta si ce vrea ea de la noi, cum se face si cum nu se face si nu pot decat sa admir insistenta cu care el revine asupra acestor idei dar mai ales efectele pe care aceasta repetare indelunga le are cel putin asupra creierului meu.

 

 

 

Coincidenta semnificativa (sic!) a facut sa primesc, aproape simultan, recenziile a doua carti care au de-a face cu gandirea stiintifica, una mai aplicata (in psihologie:cartea lui Keith Stanovich),iar cealalta mai generala. Nu le pot prezenta in acelasi articol dar le felicit, simultan, pe cele doua persoane care au realizat recenziile, nu doar pentru interesul lor ci si pentru rabdare!
Mai intai Catalina Robe:
O carte buna, interesanta , scrisa in stil american : clar, pe intelesul tuturor, fara fraze kilometrice  si alambicate.
Ce incearca sa transmita Stanovich prin aceasta carte suna cam asa: pentru a intelege psihologia sunt necesare „critical analytical skills”, iar ” critical analytical skills” le poti invata din cartea ” How to Think Straight about Psychology”.

Capitolul 1
Vrei sa stii ce inseamna o stiinta , cum  poti defini psihologia ca stiinta si nu prin clasica , plictisitoarea si stereotipa propozitie( inutila nu mai zic) :” Psihologia este stiinta ……”?  Atunci vei afla din primul capitol.
Ce  este definitoriu pentru o stiinta, in cazul nostru psihologia ,e folosirea a  3 principii:
1. Metode ( experimentul controlat).
2. Cunostinte care pot fi verificate.
3. Se ocupa de probleme care sunt rezolvate empiric.
Capitolul 2 dezvolta principiul problemelor rezolvate empiric.
La ce se refera, concret ,problemele rezolvate empiric ?
La teorii care pot fi testate , adica teorii care pot fi falsificabile.
Falsificabilitatea e un concept introdus de filozoful Karl Popper. Atunci cand o teorie e falsificabila , adica testabila, poti cauta dovezi care sa o infirme. Daca o teorie nu e  falsificabila atunci e inutila.
Cum falsifici o teorie? Prin predictii. Teoriile bune  sunt cele care fac predictii specifice.
Cel mai bun exemplu de teorie care nu e stiintifica pentru ca nu e falsificabila e cea a lui Freud. Ea explica totul , dar nu poate prezice nimic.
Capitolul 3
Pentru ca o teorie sa fie falsificabila e necesar ca si conceptele cheie sa aiba definitori operationali. Acesti definitori operationali sunt mecanismele care fac cunostintele studiate sa fie verificabile de catre oricine.
Capitolul 4
Stiinta se bazeaza pe experimente controlate pe cand pseudostiinta se bazeaza pe cazuri si marturii.
Pentru psihologie cazurile si marturiile sunt utile doar ca punct de plecare pentru trecerea la studierea  unui fenomen. Mai  departe aceste teorii sunt supuse testelor specifice.
Capitolul 5- cauzalitate si corelatie
Ce legatura crezi ca e intre un toaster si metodele contraceptive?
Nici una ,ai putea raspunde din prisma sistemului  1 (Kahneman ). Nu te grabi si nu te agita , lasa creierul sa consume ceva glucoza.
Ei! Nici un raspuns demn de sistemul 2 ( acelasi Kahneman ).
Nu e nimic . Lasa ca ne lamureste Stanovich. Prin intermediul unui studiu facut in Taiwan cercetatorii curiosi voiai sa vada ce variabile preziceau mai bine folosirea contraceptiei. Acum vezi legatura?
Se pare ca toasterul era acea variabila.
Ce rezulta de aici ( nu sa te duci sa – ti iei un toaster!)- doua variabile pot fi asociate fara sa aiba o relatie cauzala.  Chiar daca intre toaster si  metodele contraceptive exista o corelatie , acest lucru nu presupune si o cauzalitate.
Alfel spus, existenta unei relatii intre 2 variabile nu garanteaza faptul ca schimbarile ce se petrec intruna dintre cele doua va cauza schimbari si in cealalta.
Capitolul 6 – designul experimental.
Gandirea stiintifica se bazeaza pe 3 idei : comparare, control si manipulare.
Ce compari? Conditiile din lume.
De ce compari? Din doua motive :
1. Pentru ca ceea ce studiezi sa nu ramana izolat si sa nu observi doar un singur lucru.
2. Prin compararea rezultatelor obtinute in diferite situatii elimini anumite explicatii si confirmi altele.
Designul experimental are ca scop esential izolarea unei variabile. Variabilele sunt de 2 feluri ( cursul de statistical! ) : independenta si dependenta . Variabila independenta e cea manipulata, iar dependenta e cea asupra careia variabila independenta se presupune ca avea un efect.
Si daca tot suntem pe terenul statisticii ce ziceti de inca 2 concepte ” random assignment” si „sample assignment”.
Nu va speriati , sunt usor de inteles, explicate frumos de Stanovich.
Va mai amintiti de manipulare , nu de cea a  partenerului, ci de cea necesara in gandirea stiintifica .
Acum e momentul sa intelegi la ce foloseste( sa- l mamipulez eu pe el
/ ea? , Nu – asta in alta carte).
Folosind manipularea si random assignment se  elimina explicatiile alternative ale datelor.
Dar ce e random assignment? ( in caz ca te intereseaza) .
Random assignment  e o procedura in care subiectul nu determina el insusi in ce conditie experimentale o sa fie pus, din contra e pus intrun grup experimental la intamplare.
” Random  assignment  ” depinde de numerul de subiecti din experiment. Cu cat numarul e mai mare cu atat mai bine.
Spre fericirea  cercetatorilor” random assignment” merge destul de bine si in grupuri mai mici  de 20- 25 de subiecti.
Si avantajele folosirii  ” random assignment ” nu se opresc aici-acest procedeu elimina orice bias din grupul de control sau cel experimental.
Capitolul 7
Random assignment versus sample assignment .
„Sample assignment ” se refera la modul in care subiectii sunt alesi sa  faca parte dintr- un studiu.
Sample assignment nu e necesar in toate cercetarile , devine necesar in cercetarile despre consum,  alegeri prezidentiale.
Diferenta dintre un studiu corelational si un adevarat experiment este ca in experiment se foloseste random assignment.
Capitolul 8  – dublu C
Descrie 2 principii: cel al convergentei si cel al conectivitatii.
Principiul convergentei -acest principiu il pune pe cercetator la munca, adica vrei sa studiezi fericirea? Bravo tie , dar mai intai ia tu toate rezultatele cercetarilor care s-au facut inainte ca tie sa- ti treaca prin cap sa cercetezi asa ceva si fa o sinteza. Si dupa ce faci asta o sa ajungi la concluzia ca nici un experiment nu e definitiv, dar nu fii dezamagit! Tocmai ai ajutat la excluderea catorva  explicatii alternative.
Si daca tot iti bati capul cu principii mai ia inca unul ( inca unul si ma duc!). Se numeste principiul conectivitatii adicatelea noul se bazeaza pe vechi. Cum vine asta? Pai cam asa: ce ai descoperit nou trebuie sa furnizeze o explicatie si pentru celorlalte date deja descoperite( vezi unde ajuta sinteza?).
Capitolul 9
Pune accentul pe urmatoarea idee( nu iti incarc memoria cu prea multe in caz ca nu te-ai plictisit . Cum ? Deja ai adormit? Si mai era asa de putin!): pt cei care nu sunt intro stare de constiinta modificata ideea subliniata este – cand te gandesti la comportament, mai exact la cauzele acestuia, gandeste- te nu la una ci la multiple cauze. Nu calca in capcana ( macar doar cu un picior, pe celalalt lasa- l afara , mai ai o sansa sa iesi) gandirii ca un comportament are o singura cauza. Retine- o multitudine de cauze duc la producerea comportamentelor.
Capitolul 10- gandirea probabilistica( preferata mea!)
In acest capitol vei citi multe lucruri interesante probabilitati, despre gandirea probabilistica ( cercetarile lui Kahneman , baiatul care a castigat Nobelul).
De retinut : concluziile care rezulta din cercetarile psihologice sunt concluzii probabilistice. Majoritatea oamenilor sunt deficitari la a gandi in termeni probabilistici( dar se poate exersa dimineata, la pranz si seara).
Capitolul 11 ( mai e cineva acolo?)
E despre rolul norocului, sansei in psihologie si spune cam asa: rolul sansei in psihologie e adesea inteles gresit de oamenii obisnuiti, dar si de clinicieni.
Important de stiut: variatia in comportament e influentata de factori aleatori si de aceea ( atentie psihologi! ) psihologii nu ar trebui sa afirme ca sunt capabili sa prezica comportamentul fiecaruia.
Predictiile psihologice sunt probabilistice !!!
Capitolul 12 ( in sfarsit, credeai ca nu se mai termina?) este despre psihologie si parapsihologie , despre literatura ” self- help”, despre psihologie si alte discipline.
Si la final , in caz ca nu ai retinut nimic pe parcurs( ceva tehnici de invatare?) , autorul iti schiteaza vreo 9 concluzii.
Ce zici , acum gandesti ” straight about psychology”!?
Construit de Sorin