Arhive pentru august 15th, 2012

Domnul Dorin Agapie, autorul recent al unei recenzii cu un numar uimitor de like-uri (Oameni buni, va plateste? Va ofera consultatii gratuite? Va santajeaza?), a comis-o din nou. Adica a mai citit o carte care va fi tradusa si la noi, peste aproximativ un deceniu:

„Born to be Good. The Science of a Meaningful Life” by Dacher Keltner, 2009, W.W. Norton & Co.

 

(Puțină) filosofie, (mai mult) evoluționism și (nelipsita parte de) neuroștiințe. Toate împletite.

Știința Jen (concept oferit de autor) este denumire preluată din Confucianism și se referă la „amestecul” dintre bunătate, umanitate și respectul dintre oameni. Raportul Jen este balanța dintre ceea ce este bun și ceea ce este rău în viața personală. Un raport (pozitiv) care tinde spre valori mari se poate „traduce” printr-un devotament pentru a aduce binele în viața altora. Aceasta este calea pentru o viață plină de sens. Putem extinde de la individ la culturi. Un raport cât mai mare, este un atribut pentru societățile sănătoase care tind spre o economie optimă și un progres etic și moral înalt.

 

„Sunt bun cu tine și te ajut pentru că iubirea ta îmi va aduce (mai multe) avantaje.”

Se spune că oamenii sunt „programați” să-și urmărească propriile interese, să concureze împotriva răului (nu de a urmări binele) și să fie vigilenți asupra a ceea ce este negativ. De altfel, aceasta este o  idee principală promovată în gândirea occidentală prin diverse domenii, precum psihanaliza, economia, științele politice și teoria evoluționistă. Cooperarea și bunătatea sunt ori caracteristici modelate cultural, ori acte prin care se maschează interesul personal (self-interest). Evoluționist, acestea sunt „erori strategice” care vizează alte obiective decât pur și simplu bunăvoința în sine. Dar această idee este doar jumătate din poveste.

Cu ajutorul neuroștiințelor și a diverselor aplicații practice (ex. Ultimatum Game) s-a demonstrat că oamenii de pretutindeni îți vor sacrifica unele interese personale pentru satisfacerea altor principii precum egalitatea, o reputație favorabilă sau chiar progresul în bunăstarea altora.

Câte ceva din perspectiva evoluționistă.

Cele mai importante surse pentru insight-urile care au dus la progresul teoriei evoluționiste sunt:

– rudele primate (în special maimuțele bonobo și cimpanzeii). Oamenii au un strămoș comun cu acestea, care a trăit în urmă cu 7-8 milioane de ani. Similaritățile din rețeaua socială – ierarhia socială sau grija pentru celălalt – ne oferă informații despre tendințele sociale de bază și organizarea sistemului nervos care dezvoltă comportamentul pro-social.

– siturile arheologice de origine umană.

– observarea societăților contemporane de tip vânător-culegător existente în unele zone izolate din Amazon, Africa și Noua Guinee.

Ai grijă sau mori.

Predecesorii noștrii hominizi (și-)au dezvoltat creiere din ce în ce mai mari (și mai complexe). Homo erectus avea creierul de aproximativ 1000 cmc, cu 50% mai mare decât predecesorul său, Homo habilis. Oamenii au dezvoltat pelvisuri înguste care i-au ajutat să „coboare” din arbori și să treacă la poziția bipedă. Acest lucru are multe consecințe. Copiii au început să fie născuți prematur pentru a putea ieși pe regiunea îngustă, datorită noului tip de pelvis. Nou născuții intrau în lume cu un creier (mai) mare și puține abilități fizice care să-i ajute la supraviețuire. Astfel, perioada de dependență față de cei care aveau grijă de ei (părinți, rude sau persoane din rețeaua socială) a crescut și nevoia lor de atenție și grijă. Acest lucru a dus la modificarea organizării sociale, precum și a sistemului nervos.

Îngrijirea (pentru cei din jur) este un mod de viață la oameni și a fost încodat în sistemul nostru nervos sub forma emoțiilor, precum simpatia și iubirea filială. La om, emoțiile se pot extinde ușor și rapid de la un individ la altul, prin oglindire, imitație și comunicare. Răspândirea emoțiilor precum compasiunea, iubirea și venerația devine baza ritualurilor sociale și principiilor etice. Ele unesc oamenii în grupuri cooperante.

Hominizii, spre deosebire de alte specii de mamifere și-au dezvoltat capacitatea de reconciliere. Indivizii erau dependenți unii de alții pentru a se apăra de prădători, pentru a vâna, a se reproduce și pentru a asigura vârsta optimă de reproducere a urmașilor.

Strămoșii tăi au negociat conflictele.

Cei care au reușit să aplaneze conflictele au avut șanse mai mari de supraviețuire și de perpetuare propriilor gene. Dificultățile asociate cu izolarea socială – nivelul stresului mărit, lupta mai grea a organismului împotriva bolilor și durata de viață mai scurtă (statistic) – sugerează că supraviețuirea depinde de relațiile sănătoase și stabile cu ceilalți. Compasiunea, jena/rușinea, venerația, dragostea și recunoștinața au apărut în urma interacțiunilor sociale ale predecesorilor noștri hominizi. Aceste emoții au fost encodate în organismul nostru (sistemul nervos) și în viața socială prin procesul de selecție sexuală. Ele au devenit baza etică care ne-a ajutat să formăm comunități stabile și cooperante.

Emoțiile și expresiile lor

Dacher Keltner a lucrat împreună cu Paul Ekman. Cel din urmă a studiat emoțiile, relația lor cu expresivitatea facială și a dezvoltat Facial Action Coding System (FACS); sistemul prin care este codificată fiecare mișcare de la toți muchii feței în concordanță cu emoția exprimată. Thomas Schelling (nominalizat la premiul Nobel în economie) susține (pe bună dreptate) că emoțiile sunt „dispozitive involuntare de angajament” care unesc indivizii în relații avantajoase, de lungă durată. Astfel, fiind greu de „falsificat” expresivitatea facială, Dacher Keltner a realizat numeroase studii care au avut în prim plan următoarele emoții, expresii și comportamente: Jena/Rușinea, Zâmbetul, Râsul, Șicana/Tachinarea, Atingerea, Iubirea/Dragostea, Compasiunea și Venerația. Fiecare ocupă câte un capitol separat.

  1. I. Jena/Rușinea.

Când Dacher Keltner a început studiile asupra acestei emoții, comunitatea științifică credea că expresivitatea jenei este un semn al confuziei și intențiilor dușmănoase. El a descoperit altceva:

– această afișare a emoției aduce (pentru 2-3 secunde) într-o îmbinare semnale de inhibiție, modestie, alură sexuală și apărare.

– scopul este de a face pace, de prevenire a conflictelor și de unire a indivizilor pentru a restabili cooperarea. Ne simțim înstrăinați, greșiți, singuri și expuși când ne este jenă, însă tocmai această expunere este un izvor de iertare și împăcare.

– jena dezvăluie cât de mult individului îi pasă de regulile care ne aduc pe toți împreună. Expresivitatea facială a rușinii este (probabil) cel mai de încredere indiciu nonverbal al angajamentului față de principiile morale. În concordanță cu această descoperire, persoanele care nu-și exprimă (nu pot sau nu simt) rușinea sunt cei mai predispuși la comportamente antisociale extreme prin manifestarea (cu ușurință) a agresivității.

cortexul orbitofrontal stă la baza exprimării rușinii. Acesta este pupitrul de comandă al principiile morale. Neural, el primește informații de la amygdala, de la cortexul cingulate anterior și de la nervul vag (activ în experiențele compasiunii).

 

  1. II. Zâmbetul..

Darwin credea că zâmbetul este primul pas către râs, însă aceste două expresii au origini evoluționiste diferite. Zâmbetul susține cooperarea și afilierea. Râsul promovează joaca și frivolitatea.

Există două tipuri de zâmbete. Zâmbetul Duchenne (de fericire) implică activitatea mușchilor orbicularis oculi (din jurul ochilor) și a zigomaticului major (din jurul gurii). Durează între 1-5 secunde, iar vârfurile gurii tind să fie ridicate simetric pe cele două părți ale feței. Neural, este asociat cu activitatea stângă anterioară a lobilor frontali, regiune activă în experiențele fericite. Zâmbetulul Non-Duchenne (sau Non-D) implică doar activitatea zigomaticului major. Tinde să fie asimetric cu o expresivitate de durată foarte mică sau foarte mare (la extreme), iar neural este asociat cu activarea dreaptă anterioară a creierului, regiune specifică emoțiilor negative. Dacă vrei să recunoști un zâmbet sincer, fii atent la ochi, nu la gură.

Când ești înconjurat de persoane care zâmbesc, în creier este eliberată dopamină, care facilitează afilierea. Răspunsul cardiovascular asociat cu un nivel al stresului ridicat se reduce, iar sentimentul de încredere și de bunăstare socială crește.

În decursul evoluției noastre, zâmbetul D a fost primul simbol al intențiilor de prietenie și afecțiune.

 

III. Râsul.

„Laughter is an instant vacantion” Milton Berle.

Este comportament social, fiind de treizeci de ori mai probabil să apară când ești în prezența altor persoane. Este contagios și produce o senzație corporală „dubioasă”, individul devenind incapabil de mișcări coordinate atent, deoarece organismul intră într-o stare latentă. Când o persoană râde, regiuni limbice subcorticale și zonele posterioare ale creierului, implicate în funcțiile respirației și ale somnului, sunt activate. Aceste regiuni sunt mai vechi filogenetic în comparație cu cele implicate în limbaj, sugerând că rolul profund al râsului este împletit cu cel al respirației. Râsul eliberează aerul din plămâni, pulsul scade împreună cu tensiunea arterială, mușchii asociați cu răspunsul fight or flight se relaxează, iar oganismul intră într-o mică vacanță.

Percepția conform căreia râsul este un comportament asociat cu umorul este (relativ) greșită. Aproximativ în 80% din situații, râsul nu apare ca un răspuns la umor (contexte special construite pentru a declanșa râsul).

Râsul și cooperarea.

Mecanismele care stau la baza cooperării în grupuri sociale prin râs sunt:

  1. Contagiunea. Dacă asculți cum râde o altă persoană, neuronii tăi oglindesc în propriul creier acest comportament.
  2. Râsul recompensează schimburi reciproce avantajoase. Este un semnal de apreciere și înțelegere. Provoacă plăcere și construiește încrederea între persoane. (Pont: Fii amuzant/ă. Persoanele care râd în timp ce flirtează, simt o atracție mai mare față de celălalt.)

 

IV. Șicana/Tachinarea

Folosim tachinarea pentru a negocia (indirect) ambiguitatea vieții sociale. Cu ajutorul acestui tip de comportament stabilim ierarhii, testăm angajamentele față de normele sociale, descoperim potențiali parteneri sexuali și negociem conflictele în muncă și resurse. Este o conduită mai apreciată (la oameni) în comparație cu alternativele violente pentru negocierea statutului.

 

  1. V. Atingerea.

Declanșează reacții biochimice în persoana atinsă. Activitatea se intensifică în cortexul orbitofrontal și se deactivează în amygdala. Nivelul de stres scade, ca răspuns la „îmblânzirea” sistemului cardiovascular, iar în creier este amplificat nivelul de oxitocină. Despre aceasta (oxitocina) s-a descoperit că susține încrederea și înțelegerea între indivizi.

Atingerea promoveză intimitatea și reproducerea sexuală. Prin masaj se eliberează serotonină și se reduce nivelul de cotizon, hormonul stresului. Alte studii sugerează că datorită atingerii se aliberează și endorfine, o sursă naturală de plăcere și analgezic. Altă activitate benefică, datorită atingerii este activarea nervului vag, cel care are o contribuție semnificativă la formarea încrederii și conexiunii sociale.

 

  1. VI. Dragostea.

Există patru forme mari de iubire. Dragostea dintre părinți și copii, pasiunea pentru partenerii sexuali, devotamentul pe temen lung ale relațiilor duale și iubirea fină, dar foarte solidă pentru peroane care nu fac parte din aceeași familie ca a ta, prieteni și alți oameni (în general).

Relațiile de iubire (de orice formă) sunt corelate cu risc scăzut pentru anxietate și depresie, o împlinire mare în viață, o sănătate mai bună – cu o rezistență mare împotriva bolilor și un sistem nervos stabil.

Dar în creier ce se întâmplă?

Oxitocina se pare că susține devotamentul pe termen lung. Este o neuropeptidă produsă de hipotalamus și este eliberată în sânge și creier. Receptorii din sistemul olfactiv, căile neuronale asociate cu „descifrarea” atingerii și regiunile măduvei spinării care reglează activitatea sistemului nervos autonom în special ramura parasimpatică, inclusiv nevul vag se „hrănesc” cu aceasta. Oxitocina este eliberată în timp ce primești un masaj plăcut și în timpul actului sexual. Se eliberează chiar și când mănânci ciocolată.

 

  1. VII. Compasiunea.

Compasiunea este o emoție înrădăcinată adânc în creier și modelată de, probabil, cea mai importantă nevoie dintre cele aflate la baza selecției umane care ne-a propulsat spre evoluție – nevoia de a avea grijă de cei vulnerabili.

Până recent nu se știa prea multe de nervul vag. Descoperirile recente au arătat că acesta se află în piept, iar când este activat produce un sentiment de căldură ce se propagă în zona pieptului precum și un „nod” în gât. Nervul vag provine din partea superioară a măduvei spinării și se continuă în corp conectând țesutul muscular facial, musculatura implicată în vorbire, inima, plămânii, rinichii, ficatul și organele digestive. Acesta este conectat cu rețele bogate în receptori pentru oxitocină și trimite semnale de căldură, încredere și devotement prin întreg organismul.

Descoperirile recente au arătat că persoanele cu activitatea de bază intensă a nervului vag fac parte din rețele sociale extinse, iar comportamentele de îngrijire față de alții și compasiune se află în centrul vieții lor emoționale. Poți antrena activitatea acestui nerv care stă la baza compasiunii prin metodele sugerate (nu doar) de Richard J. Davidson în cartea sa The Emotional Life of Your Brain.

  1. VIII. Venerația.

Ușor (sau nu) de bănuit, venerația în istoria omenirii a fost principala emoție față de „ființele divine” (tot felul de zei și lighioane ale imaginației produse de strămoșii noștri). Dar nu s-a oprit aici. Mintea hominizilor a venerat și indivizii care uneau colectivul – lideri puternici, persoane moarte sau nou-născuți. De asemenea, veneația a existat și pentru ideile și obiectele care aduceau indivizii împreună (prin sentimente, valori sau acțiuni). Se pare că această capacitate de a venera a devenit o forță puternică în cultură. (Vezi religia, arta, sportul și mișcări politice).

În creier, venerația (vei vedea în carte ce greu este să construiești design-uri experimentale pentru astfel de studii) duce la activarea stângă a cortexului orbitofrontal. Această regiune se „aprinde” când suntem atinși fizic și când anticipăm recompense. Este implicată și în acțiunile care ajută la realizarea obiectivelor propuse. Cumva, creierul „vorbește” la figurat când venerăm ceva. Se activează când reflectăm asupra propriei noaste experiențe interne, dintr-o perspectivă mai largă. Îți găsești locul într-o schemă mai largă. Simți participarea la un proces expansiv care ne unește pe toți și care înnobilează eforturile noastre de viață.

 

Dupa ce a obtinut un doctorat in psihologie domnul Sas Seramis pare interesat si de unul in matematica (sau, cel putin, in teoria probabilitatilor). Doar ca al doilea, probabilistic vorbind, este mai greu de obtinut:

„Te poti lasa vrajit(a) de “magia” unui univers probabilistic si poti invata cu umor teoria probabilitatilor intr-o carte intitulata “Struck by lightning”, aparuta in 2008 la Granta Books (UK) si pentru prima data in 2005 in Canada, devenind bestseller, fiind o carte tradusa si vanduta in noua limbi straine. Sunt incantat de titlul cartii care-mi pare o metafora inspirata pentru uimirea intelegerii felului in care teoria probabilitatilor reuseste sa descrie realitatea.

Matematica este o zona a cunoasterii, alaturi de fizica, cu care din nefericire, multi psihologi si, multi ne-psihologi, dar experti in “vindecari” cuantice de suflete, sunt intr-un conflict peren. Nici nu ma mira, matematica si, sau logica (alaturi de fizica) ajuta la structurarea unei atitudini rationale si critice. Dar asta doar in urma unui efort intelectual sustinut care, din nefericire, nu ne recompenseaza cu stari extatice, ba chiar dincontra, uneori. Fara aceste discipline cunoscute macar la un nivel elementar, gandirea irationala, magica si superstitioasa, isi poate cu usurinta face de cap, structurand o realitate de basm ofertanta in sperante desarte si asteptari utopice. Insa, daca educatia stiintifica s-ar derula ca o poveste in multe episoade, incepand cu clasele mici, sunt convins ca zanele, duhurile, energiile bune si rele, zeii si fortele paranormale ar apartine basmelor nemai fiind confundate cu realitatea.

Lecturand cartea, vei avea parte, sper eu, de o incursiune “vindecatoare” de superstitii, sincronicitati (vezi Jung), biasuri si priming induse de mesajele media prin sondaje de opinie, cercetari stiintifice, declaratii pretentioase ale unor personaje publice. De asemenea, te vei delecta cu concepte din teoria probabilistica si vei intelege misterul din spatele unor cifre si sintagme, oculte cand nu ai cunostintele necesare, care fac referire la fapte si evenimente cum ar fi: de ce se intampla si ce sunt coincidentele, unele atat de surprinzatoare; ce sunt predictiile si prognozele (vezi vremea); de ce este mai riscanta calatoria cu masina decat cea cu avionul; numararea si ratele pe o populatie (de ex. rata criminalitatii sau rata mortalitatii); adevarul unor sondaje (marja de eroare +, – 3 % pe un esantion de 1200 oameni); de ce este important clopotul lui Bell – graficul distributiei gaussiene (nu, nu ca sa cheme credinciosi la rugaciune!) regresia catre medie (de ex, de ce euro  “tinde” sa ramana peste valoarea de 4,5 RON ?); de ce cazinourile castiga intotdeauna;  functia utilitatii in luarea deciziilor; de ce sunt necesare cercetari stiintifice controlate (cu p-value mai mic de 5%); de ce este plauzibila aparitia vietii pe pamant (si in alta parte) fara contributia unui agent supranatural; de ce exista diversitate in evolutia vietii; de ce universul este probabilistic, guvernat de intamplare.

Inclin sa cred ca oricine cu un I.Q cel putin mediu ar putea intelege teoria probabilitatilor si aplicatiile ei cu ajutorul acestei carti. Sa poti scrie o carte pentru to(n)ti despre o teorie din matematica, ca de altfel despre orice teorie stiintifica, mi se pare un succes intelectual si cred ca un autor care reuseste aceasta performanta demonstreaza cel putin o calitate profesionala: este un excelent didact. Este o sansa foarte mica sa fii lovit de fulger, dar daca intri in posesia acestei carti, vei fi, metaforic zis, lovit de fulger la fiecare capitol. Cu alte cuvinte, lumea probabilitatilor te poate uimi, surprinde, chiar nauci si, uneori, amuza prin curiozitatile ei cotidiene. Vei decoperi, inserate in fiecare capitol, povestioare haioase si elocvente pentru cum functioneaza probabilitatile in existenta noastra, stimulandu-ti intelectul pentru a pricepe cum poti folosi teoria probabilitatilor pentru a-ti face viata mai relaxata, dar intr-un fel responsabil si nu, cautand protectia unui spirit/inger binevoitor. Desigur, cealalta alternativa (irationala), usoara si comoda, este reprezentata de diverse metode de divinatie (ghicitul in carti, in cafea, palma), astrologia si numerologia, comunicarea cu ingerii si spiritele si apelul la mesajele unor carti sfinte.

O carte, care dupa mintea mea, merita un loc in biblioteca personala, ca sa o poti rasfoi la nevoie, fiind prin continutul ei un instrument de gandire critica si realista. Daca aceasta recenzie nu te-a convins pentru lectura, te poti delecta, urmarind pe youtube.com o conferinta de aproape doua ore despre curioasa lume a probabilitatilor prezentata de autorul cartii, profesor in matematica si statistica la Universitatea din Toronto, Jeffrey Rosenthal.”

 

 

 

Construit de Sorin