Arhive pentru august 14th, 2012

Dupa ce s-a aliat cu studentii americani (vezi precedenta recenzie), Catalina Tincu exploreaza acum motivele pentru care femeile fac sex. Pun pariu ca sunt cateva pe care nu le stii, chiar daca esti femeie. Cu atat mai mult daca esti barbat:

Cindy Meston & David Buss, Why Women Have Sex: Understanding Sexual Motivations from Adventure to Revenge (and Everything in Between), Vintage Books, London, 2010.

 

Why Women Have Sex: o altă carte al cărei coautor este – alături de Cindy Meston – David Buss, deja cunoscut vizitatorilor site-ului Şcoala de psihologie. Cei doi sunt profesori la University of Texas (Austin), unde Cindy Meston, psiholog clinician, conduce şi un Laborator de Psihofiziologie Sexuală. Despre Buss, să mai menţionez că este unul dintre fondatorii psihologiei evoluţioniste, prin urmare, cartea purtând şi ea amprenta acestui fapt?

Pornind de la un articol ştiinţific apărut în august 2007 în Archives of Sexual Behavior (publicaţie a International Academy of Sex Research), în care cei doi prezentau un studiu despre sexualitatea umană (intitulat Why Humans Have Sex) şi care s-a bucurat de un interes neaşteptat, cei doi cercetători au dezvoltat datele obţinute despre comportamentul sexual feminin într-un nou studiu (pe un eşantion de peste 1000 de femei), prezentat în această carte, pe care o recomand oricui doreşte să înţeleagă ceva mai mult despre controversatul domeniu al sexualităţii feminine – pe cât de neînţeles, pe atât de blamat; pe cât de interesant, pe atât de tabuizat; pe cât de complex, pe atât de… natural, până la urmă.

Aş spune, de fapt, că lectura cărţii este utilă celor care se pregătesc pentru domeniul consilierii psihologice şi al psihoterapiei, pentru a înţelege mai bine gama largă de motive care stau la baza diverselor comportamente ale sexului aşa-zis „frumos” sau „slab”. Dar nu numai! Limbajul nu este unul foarte specializat, din contră, este accesibil, deci poate fi înţeles şi de cei cu studii în alt domeniu decât acela al psihologiei.

Aşadar, de ce fac femeile sex? Din… sute de motive. Chiar aşa! Conform studiului, există peste 200 de motive. Plăcere, milă, teamă, răzbunare, aventură, sănătate, nevoie de conexiune emoţională, dorinţă de experienţă spirituală, curiozitate, simţ al datoriei, sentiment al puterii / supunerii, dorinţă de a experimenta sexualitatea etc. reprezintă tot atâtea pârghii care pun în mişcare arsenalul femeii în lupta sa pentru atingerea scopului: cucerirea partenerului pentru sex.

Cartea este „împănată” cu mărturisiri ale femeilor care au participat la studiu, ceea ce ajută unei înţelegeri mai „de aproape”, aş spune, a experienţei sexuale trăite de persoana în cauză, a motivaţiei care a condus-o într-acolo. Acestea provin din mai multe registre, unele vesele, altele triste, unele mai directe, altele mai voalate, iar altele cu totul particulare.

Iată ce destăinuieşte o participantă:

„Am făcut sex cu câţiva băieţi deoarece mi-a fost milă de ei. Aceştia erau virgini şi îmi părea rău că până atunci nu făcuseră niciodată sex, aşa că am făcut sex cu ei. Am simţit că le fac o mare favoare, pe care nimeni altcineva nu le-o făcuse vreodată. Am simţit că am putere asupra lor, ca şi cum ei erau slabi, iar eu aveam controlul. Asta mi-a sporit încrederea de a fi profesoară în situaţia respectivă şi m-a făcut să mă simt mai dezirabilă.” (heterosexuală, 25 de ani)

Altcineva povesteşte cum s-a răzbunat pe soţul ei pentru că o înşelase:

„Soţul meu m-a înşelat acum câţiva ani. Mă îngrăşasem destul de mult după ce am născut-o pe fiica noastră şi mă simţeam lipsită de valoare. Dar în doar şase luni am slăbit şi l-am înşelat cu cel mai bun prieten al lui, astfel încât am avut aceeaşi satisfacţie pe care a avut-o el când m-a înşelat.” (predominant heterosexuală, 27 de ani)

Subiectul cărţii este tratat ca o „monografie a sexualităţii feminine” – dacă o pot numi astfel –, în care ne putem mişca pe mai multe paliere şi în mai multe direcţii, de fiecare dată având impresia (sau poate chiar certitudinea) că suntem nişte exploratori care descoperă câte ceva din tainele universului feminin, în care sexul este mijloc şi scop totodată. Este o lume pestriţă, în care sexul poate să devină de multe ori… monedă de schimb (pentru diverse servicii, pentru o cină deosebită, pentru a obţine o avansare în carieră, fie ea şi academică ş.a.).

Însă, dincolo de toate acestea, Meston şi Buss prezintă şi avantajele vieţii sexuale, între care importanţa rolului pe care îl joacă în planul sănătăţii. De exemplu, în cazul durerilor de cap, se pare că în timpul activităţii sexuale „se întâmplă ceva terapeutic”: eliberarea de endorfine alungă durerea. Într-un studiu pe 58 de femei care sufereau de migrenă, acestea se angajau într-un act sexual în timp ce aveau dureri de cap. Mai mult de jumătate au raportat cel puţin o ameliorare datorată orgasmului şi doar trei femei au descoperit că prin orgasm li se accentuează durerile. O altă concluzie a studiilor din acest domeniu se referă la beneficiile activităţii sexuale în timpul menstruaţiei: ajută în cazul durerilor menstruale, scurtează perioada ciclului menstrual, scade riscul endometriozei. Mai sunt şi alte beneficii ale vieţii sexuale asupra sănătăţii, mult mai interesante, însă ele pot fi aflate… din carte.

Dar probabil că unii vor dori să afle câte ceva despre legătura dintre sex şi dragoste. Nu, această temă nu lipseşte, dimpotrivă,  are un capitol al ei, din care înţelegem cum intimitatea, pasiunea, angajamentul îşi dau întâlnire şi colorează vieţile multor femei.

Într-un alt capitol însă avem ocazia să luăm contact şi cu o realitate mai puţin plăcută de pe tărâmul sexualităţii, dar pe care autorii nu au ocolit-o, deoarece o consideră importantă tocmai pentru persoanele care au fost nevoite să experimenteze astfel de lucruri. Este vorba despre ceea ce ei numesc „partea întunecată” a domeniului – decepţie, constrângere, pedeapsă, abuz, viol. Toate acestea au marcat şi marchează vieţile multor femei, pentru care sexul nu mai reprezintă o dimensiune plăcută a feminităţii, ci, dimpotrivă, o barieră în calea experimentării bucuriei de a fi femeie, o piedică în a primi şi a oferi plăcere.

Un aviz amatorilor de psihanaliză: în cazul în care sunteţi interesaţi de interpretări psihanalitice, „lăsaţi orice speranţă”, căci nu veţi găsi nici urmă de aşa ceva! Cartea oferă datele unui studiu mai degrabă descriptiv, bazat pe cele două sensuri ale „de ce”-ului, provenind direct din mărturiile femeilor care au acceptat să ne descopere câte ceva din viaţa lor intimă: un „de ce” cauzal şi unul final (probleme de gramatică? Explic îndată: unele comportamente, fie ele şi sexuale, sunt determinate de o cauză – acţionez din teamă, dintr-o anumită nevoie etc. –, pe când altele, de un scop urmărit – fac sex cu cineva pentru că vreau să obţin ceva: status, beneficii, răzbunare ş.a.m.d.). Dar aceste descrieri sunt întreţesute cu explicaţii ştiinţifice din biologie, psihofiziologie, neurobiologie , cu elemente de biochimie a creierului, alcătuind un suport pentru firescul ce stă la baza unor reacţii care ar putea fi etichetate de unii dintre noi ca nefireşti sau în afara realităţii. Sfera sexualităţii feminine este largă, iar cine doreşte o incursiune în tainele ei o poate face prin intermediul acestor ghizi, Meston şi Buss.

Şi încă un aviz, însă persoanelor religioase, de această dată, care cred că sexul ar fi un păcat: lăsaţi orice sfială! Renunţaţi puţin la ochelarii doctrinari şi întrebaţi-vă de ce ar fi rea o activitate care te face să te simţi bine atât pe tine, cât şi pe „aproapele”, fără a dăuna cuiva! Oare doar pentru că Dumnezeu nu are sex?! (Pentru această discuţie însă ne putem întâlni altundeva şi altădată, cu mare… plăcere.)

O ultimă menţiune: deşi conţinutul se referă la sexualitatea feminină, cartea poate fi citită cu interes şi de bărbaţi, mai ales de către aceia care se plâng că „nu înţeleg femeile”. Poate că a sosit momentul? (Dar nu garantez reuşita.)

Enjoy it!

 

 

 

 

Cine imprumuta o carte se obliga sa scrie o recenzie. Dar ce ne facem daca cineva citeste o carte pentru care altcineva a realizat deja o evaluare? Scrie propria recenzie, deoarece niciun fulg de zapada nu seamana cu altul si cu atat mai putin doua grile de lectura ale aceleiasi carti. Anca Raducan, o impatimita a mersului pe bicicleta, pentru ca stie ea ceva:

 

În locul celor 10 porunci…..12 Brain Rules

Privat de oxigen, creierul ,nu supravieţuiește mai mult de 5 minute fără distrugeri serioase!

Aceasta fraza ,deşi cam lungă, ar putea fi rostită ca o mantră (adică contemplativ) dimineaţa şi seara şi o recomandat chiar si înante şi după masă. Nu, nu este o glumă! Cel puţin John Medina în cartea sa Brain Rules nu glumeşte când ne spune cum stă treaba la nivel molecular in corpul şi implicit în creierul nostru când mâncăm şi când facem exerciţii fizice. Iată cateva idei preţioase: mâncarea digerată cu ajutorul dinţilor şi a acidului gastric este trasnformată în glucoză şi alţi nutrienţi, care, sunt abosorbiţi în sânge şi transportaţi prin tot corpul, pentru a fi depozitate in celule. Procesul de extracţie al glucozei de catre celule se realizareă într-un mod atat de violent, încât atomii sunt literamente rupţi în bucaţi. Lucru ce generează deşeuri toxice (exces de electroni, de vrei sa stii mai exact) şi care, dacă n-ar fi contrabalansat de oxigenul absorbit din aer, ai muri rapid (minute). Totuşi acest exces de electroni, este transformat în dioxid  de carbon si eliminat din corp. Într-un caz mai nefericit şi des intalnit, daca nu este suficient oxigen pentru a prelucra glucoza, aceste deseuri toxice se depun pe corp sub forma de tesut adipos (slaninuţa, da ).

Ajungând în sfârşit la creier, organul mic şi al dracu’ (Rodica, ai fost geniala! ),  ce consumă fabulosul procent de 20% din energia produsă de corp, putem întelege de ce oxigenul nu numai că este vital pentru funcţionarea lui, ba chiar poate fi un bun mijloc de imbunatatire a abilitaţilor cognitive. Cum?

Uite aşa: făcând exerciţii fizice de 2-3 ori pe saptămână, minim 20 min.

În timp ce conştiincios îţi faci exerciţiile , fluxul  de sânge din ţesturile corpului tau creste. Acesta, stimuleaza vasele de sânge sa dea naştere unei minunate molecule de oxid nitric (vasodilatator). Pe măsură ce fluxul sangvin se îmbunătăţeşte, apar vase de sânge noi ce pătrund din ce în ce mai mult în profunzimea ţesuturilor. Întregul proces ajută la distribuirea energie în corp într-un mod mai echilibrat.   Prin intermendiul cercetarilor, s-a demostrat, ca cel puţin o zona a creierul specializată în formarea memoriei, numită girusul crestat, se bucură din plin de abudenţa de sânge primită cu ajutorul exerciţiilor fizice realizate regulat. Mai exact, s-a observant creştea de noi capilare, permițând astfel celulelor cerebrale , accesul mai uşor la “hrana sangvina” şi la conexiuni cu noi neuroni.

So, all we have to do is move!

Ţi se face somn în mijlocul zilei, dar refuzi să-ți aduci pijamalele la serviciu?

Bad idea! Creierul tău vrea sa tragă un pui de somn, iar tu nu poţi face nimic să-l opreşti fără să îţi diminuezi din eficienţă.  Deşi mulţi dintre noi legăm acest fenomen de masa bine merită de la prânz, moment ce este precedat de “siestă”, de fapt fiecare dintre noi avem in interior un “ceas biologic”, care ne îmbie la aproximativ 20 de minute de somn fix în mijlocul zilei. Masa de prânz doar creşte în intesitate sentimentul aproape irezistibim (fără o cafea), de a dormi.  De exemplu, un studiu facut de NASA a demonstrat ca 26 de minute de somn în timpul zilei, îmbunatațește perfomanţa unui pilot cu mai bine de 34 de procente. Dacă acest proces natural, poate fi ignorat cu o oarecare uşurinţă, nu la fel de uşor, ar putea fi ignorat somnul din timpul nopţii. Deşi nu se ştie în prezent de câte ore de somn pe noapte avem nevoie , se presupune, ca acestea ar trebui să fie în medie de 8 ore.Totuşi, programul de somn al unei peroane este extrem de dinamic şi depinde de mulţi factori. Numarul de ore de somn ,necesar pe noapte se schimbă în funcţie de vârsta, de gen şi de asemenea, se schimbă în perioada sarcinii sau în perioada pubertăţii (adolescentii, datorită secreţiei de melatonina, dorm mult în special dimineaţa).

În termeni mai tehnici, există o zona în creierul tău, numită nucleul suprachiasmatic, localizată în hipotalamus, care funcţionează precum un ceas şi care ne oferă un program regulat al somnului şi al trezirilor. Acest proces este caracterizat de J. Medina, ca o luptă  biologică, aproape violentă, între doua forţe opuse ce au scopuri foarte diferite. O forţă, numită ritmul Circadian, este compusă din celule neuronale, hormoni şi alte substanţe chimice,  care fac tot ce le stă în putere sa te ţină treaz, iar cealaltă forța , numită mecanismul homeostatic al somnului, este formată tot din celule neuronale, hormoni şi substanţe chimice şi care, din fericire pentru noi, fac tot ce le stă în putinţa să adormim. Dacă una dintre forţe caştigă o bătălie, apoi, imediat pierde urmatoarea bătălie, iar acest lucru se repeată zi și noapte, neîncetat, probabil până când vei muri. Cu cât stai mai mult timp treaz, cu atât nevoia de somn se intensifică.  Acest lucru s-ar întâmpla, chiar dacă ai trăi într-o grotă si nu ai vedea niciodata lumina soarelui.

Dacă suntem privaţi de la somn, (pentru 6 zile de nesomn, avem nevoie pentru a recupera, de aproximativ o saptămână ) o mulţime de procese biologice încep să se deregleze. Astfel, abilitatea corpului de a produce insulină şi de a utiliza energia produsă de glucoza scade vertiginos, iar nivelul de cortizon creşte intr-un mod complet haotic (devii stresat, iritabil) . Rezultatul: dacă continui sa pierzi nopţile, grăbeşti procesul de îmbatrânire.

Somnul, (sau lipsa somnului) este implicat intr-un mod aproape intim, în procesul de învațare.  Dacă oamenii sunt privaţi de la somn, puterea lor de concentrare scade, funcţiile executive sunt afectate, precum şi  abilitatea de a gândi logic, cunoştinţele generale de matematică, dexteritatea, controlul abilitaţilor motrice fine si grosiere.Data fiind importanța somnului, poate ar trebui reconsiderata (macar de profesori, studenții fiind mai inţelepţi la capitolul asta) ce vrea sa transmita expresia  gasita adesea pe bancile facultaților :“aici m-am luptat cu somnul și m-a învins”.

Nu doar lipsa somnului afectează calitatea vieții și reduce capacitatea de învațare.  John Medina dedică un capitol întreg despre stresul acut și cronic. Cu toate ca este foarte dificil de înteles pe deplin stresul chiar și în ziua de azi, deoarece multe din mecanismele care ne fac să tremuram de teamă în fața pradatorilor, sunt active și atunci când mancăm sau facem sex (o stare fizica de excitație este caracterizată de-o potrivă de stres si de placere) , cercetatorii preocupați de acest proces biologic atât de comun si de important pentru supraviețuirea noastră, au oferit o definiție a stresului ,compusă din 3 elemente, care cred că merită să vi le povestesc:

  1. Se idetifică o reacție de excitație fiziologică, ca răspuns la stres, ce poate fi masurată de cineva din exteriorul tău. Ai văzut/auzit cu siguranță un bebeluș, lăsat de mama lui în brațele unei persoane necunoscute, ce simfonie de proporții poate să ofere.
  2. Factorul stresor, este perceput ca aversiv (provoacă repulsie). Urmatoarea intrebare te va ajuta sa intelegi mai bine : Dacă ai avea abilitatea de a opri intensitatea experienței de acum, sau de a o evita, ai face-o? Bebelușul  din exemplul meu, în cateva secunde ,va întinde mâinile spre mama, pentru a restabili siguranța.
  3. Lipsește controlului asupra factorului stresor. Cu cât bebelușul are mai puțin control pe situația în care se află, (dificultatea de a ajunge înapoi în brațele mamei) cu atât stresul devine mai accentuat.

Ce s-a observat în laborator atunci când s-a măsurat stresul ?

Experiența stresului, așa cum au definit-o cercetatorii, marește pulsul și crește presiunea arterială si aduc în rolul principal faimosul hormon adrenalina și unul mai punți faimos dar la fel de important, contizonul, dându-ne  sentimentul de eliberare a unei cantitați mari de energie.  Efectul rezultat din acest proces este numit: “luptă sau fugi”. Rolul cortizonului, în cantități mici (dar nu și în cantități mari), este să înlăture din corp, aspectele neplacute ale stresului și ne aduce la normalitate.

Pe parcursul evoluției noastre, corpul a fost obișnuit să tolereze experiența stresului, pe perioada foarte mici de timp, de cateva secunde sau minute. Însa, în prezent, stresul trăit aproape de fiecare dintre noi, dureaza mult mai mult decât este corpul obișnuit să tolereze, astfel incat să nu se dezechilibreze, adica ore întregi sau chiar un numar semnificativ de zile.  Acesta schimbare în mediu ,forțeaza corpul să producă o neobișnuită cantitate de hormoni ai stresului, care ramași prea mult timp în corp afectează sistemul imunitar și odata cu el abilitațile de invatare.

Spre deosebire de stresul acut ,care este o reacție adaptativă la pericolele din mediu, stresul cronic blocheaza reglarea presiunii arteriale și conduce la dezechilibrarea întregului organism. Efecte? Infact sau AVC (accident vascular cerebral).

Stresul cronic, determină reducerea globulelor albe (a leucocitele) din sânge. Astfel, experimentat pe termen lung, stresul ,devine un inamic al corpului, prin faptul ca distruge o parte din sistemul imunitar, diminuând capacitatea acestuia de a crea anticorpi. În cele din urmă sistemul imunitar afectat, acționează nediscriminativ, împotriva propriului corp.

Oamenii care sunt stresați des sunt bolnavi mai des.  Raceala, astmul sau diabetul sunt produsul acestui dezechilibru.

Creierul, cum bine te așteptai, este și el afectat de stresul cronic. Cortizonul, influzează puternic hipotalamusul, astfel incat devine foarte reactiv la stres. De asemenea, hormonii stresului  par a avea o anumită legatură cu hipocampusul, zonă a creierului implicată în mod profund în procesul de învațare.  Astfel, memoria declarativă ,este prima afectată în urma stresului, urmată de abilitațile matematice care scad dramatic, abilitațile de învățare a unei limbi straine si, în mod deosebit, este diminuată abilitatea de a ne concentra în timpul realizării sarcinilor.

Atenție! Adrenalina și cortizonul (cei doi hormoni produși de glandele suprarenale)  în cantități foarte mari, pot deconecta retele neuronale , pot opri creșterea de noi celule (opusul lui BDNF) și în cel mai dramatic caz, omoară celulele hipocampale.

Deși ne place să credem, că problemele de la serviciu rămân acolo odată ce am ieșit pe ușa corporației, în realitate, ele ne afectează în intimitate, în relația cu familia sau cu prietenii. Același lucru, este valabil și pentru copiii ai caror parinți crează tensiune în mediul familial. Copiii crescuți în medii insecurizante din punct de vedere emotional, au note mai mici la școala și se descurcă mai greu, la testele de citire și de matematică, decât cei care traiesc într-un mediul familial mai echilibrat. Stresul trait pe termen lung dezvoltă absenteismul, atât la scoală, cât și la locul de muncă, deoarece favorizează apariția depresiei, crește riscul bolilor psihiatrice și aparitiei infecțiilor.

De-am fi avut două creiere…..unul pentru seriviciu și unul pentru acasă

Ultimul capitol din carte, este dedicat tendinței naturale a omului către explorarea și descoperirea lumii care îl încojoară.

Decenii întregi ,cercetatorii au crezut că oamenii se nasc tabula rasa, însă în 1979, cu ajutorul unui cercetor traznit (Andy Maltzoff) care a scos limba la bebeluși nascuti doar de 42 de min (a primit feedback imediat), știm cu certitudine ,că ne naștem cu strategii preprogramate, pentru a cunoaște lumea înconjutatoare. (copilul tau tocmai a bagat în gură cheile de la mașină???) . Modalitatea prin care un bebeluș ,în mod natural, caută să descopere obiectele din jurul lui seamănă, total neîntamplător, cu modalitatea prin care marii noștri oameni de stiință, realizează experiemetele în laborator. Mai întâi  observă (eu scot limba la tine de fiecare daca cand te vad) ,își formează ipoteza (dacă scot limba la tine probabil ca vei scoate și tu limba la mine deoarece așa s-a întâmplat în trecut), testează (scot limba la tine) și își schimbă comportamentul în funcție de evaluarea rezultatelor (scot limba mai des pentru ca probabil o vei face și tu ). Aceasta observație ,l-a condus pe Leonardo Fogassi să descopere, mai întâi la maimuțe și apoi la oameni, neuronii oglinda. O parte din ei, sunt implicați în recunoașterea acțiunilor – reacția clasică de a imita comportamentul celui din fața ta ,iar alții, se implică într-o varietate de comportamente motorii.

Tendința noastra naturală de a explora, s-a pastrat până în zilele noastre, deoarece, ne-a  ajutat în trecutul îndepărtat, să acumulăm informații dintr-un mediu haotic și ostil, ce ne-au fost utile  să supraviețuim, pentru a da genele mai departe (ieri m-a mușcat un șarpe și era sa mor, daca și azi întâlnesc din nou un șarpe, bauiesc, că mi se va întâmpla același lucru). De aceea, una dintre cele mai bune calitați ale noastre, este abilitatea de a învața, pe baza unor idei, ce le ajustăm odata cu acumularea experientei personale.

O veste și mai bună: anumite zone ale creierului, își pastrează plasticitatea similar creierului unui bebeluș în dezvoltare. Avantaje : putem genera dezvoltarea unor noi conexiuni neuronale, întarirea conexiunilor existente, sau crearea de noi neuroni.

Pentru bebeluși, descoperirarea lumii în care s-au nascut le oferă placere și bucurie.  Astfel, explorarea devine precum un drog adictiv: explorând, se crează nevoia pentru noi descoperiri, astfel încât bucuria este traită din nou și din nou.

Spre sfârșit, John Medina, considera ca puterea curiozității, poate invinge mesajul social de adormire intelectuală și propune cateva idei pentru un sistem educațional, unde, în loc să fie anesteziate “regulile creierului”,  să fie protejate și întelese, nu doar în laborator ci mai ales în viata reală.

Omul, daca ar fi să se nască pentru un scop, acela ar fi de a explora .

 

 

 

 

 

 

 

Construit de Sorin