Arhive pentru august 13th, 2012


5. Ethics, Mel Thompson, 2006, Hodder Education. O excelenta introducere in etica din seria „Teach Yourself” (cu o vechime respectabila: 60 de ani). Doar pentru cei preocupati de intrebarea „Cum stiu ca ceea ce fac este bine?” si dornici sa accepte ajutorul unorul minti care din asta traiesc (mediteaza la astfel de intrebari). De asemenea, un ghid util pentru cei care doresc sa stie daca integritatea are un pret. Interzisa oamenilor politici.

Am avut candva doi ani insa nu-mi amintesc nimic. Pe de alta parte, cei care au avut grija de mine atunci este posibil sa-si aminteasca, desi au trecut deja patru decenii. De ce? Deoarece nu pot fi uitate cu usurinta momentele in care dragostea perfecta inceteaza si incepe haosul.

Da, teribilii doi, la ei ma refer. Luptele pentru putere. Descoperirea plina de incantare a unui mic si neinsemnat cuvintel: Nu! (si folosirea lui cu o frecventa diabolica) Adultii din jurul meu (cati au mai ramas) nu par a fi traumatizati de acei ani, probabil pentru ca de mic am fost asemenea unui calugar tibetan (calm si meditativ, vreau sa spun). Poate ca perioada 2-3 a fost una linistita, lipsita de crize si incercari zadarnice de a impune o structura.

Esti si cazul tau, in acest moment? Cu alte cuvinte, avand un prichindel care tocmai a invatat sa spuna „Nu vreau!” , te confrunti cu mici probleme de impunere a autoritatii? (echivalente, ca traire emotionala, cu incercarea de a-i converti pe mujahedinii afgani la afectiune neconditionata pentru aproapele crestin din fortele NATO). Si daca „da”, se intampla, ocazional, extrem de rar, vreau sa spun, practic niciodata, sa tipi la ala micu’?

Sa tipi deoarece nicio alta metoda nu mai functioneaza? („vorba buna” a fost prima taiata de pe lista) Hartuirea, amenintarea, cicaleala si alte modalitati „soft” au dat gres. Nici impunerea prin forta nu pare a avea cel mai bun randament. Tot ce-ti mai ramane de facut este sa tipi. Desigur, ai promis, undeva in trecutul indepartat, ca nu vei face niciodata asta. Insa o faci si chiar regulat. Pentru ca te simti depasit(a). Fosta dulceata, actuala fiinta posedata de demonii incapatanarii, nu are de gand sa cedeze. Poate ca este un viitor lider. Poate va deveni un adult dominator si va avea acces la un status inalt (implicit, si la o serie de femei indragostite de psihologia evolutionista si predictiile ei). Poate are deja un nivel cosmic de incredere in sine, astfel incat sa nu-si faca griji pentru ceea ce crezi tu (sau cei din jur, care asista la scena) despre el. Cine stie?

Un lucru este sigur: nu face si nici nu intentioneaza sa faca ceea ce ii ceri. Esti exasperat(a). Tipi, normal! Ai tipat si ieri. Am renuntat la interpretarea hartilor astrologice si, cu toate acestea, iti pot spune ca vei tipa si maine. Pare a fi cel mai incurajator articol pe care l-ai citit in ultimul timp, nu?

Ah, si am uitat sa mentionez: ai renuntat la un job satisfacator pentru a sta acasa si a-ti creste copilul. Pentru a fi „un parinte bun”. Numai ca nu esti! Simti asta in fiecare zi. Regreti ca nu esti la birou si trebuie sa te lupti cu un catar, cu urechi ceva mai mici. Ai vrea sa fii in alta parte. Sa nu mai tipi. Sa fii linistita. Calma. Zen. Fotocopia lui Dalai Lama (insa numai daca-ti place foarte mult stiinta, cum pare a fi inclinat His Holiness)

Dar nu esti. Esti furioasa. Esti un vulcan in eruptie si nu-ti place de tine. Asa ca vrei sa te poti stapani. Foarte tare iti doresti asta. Ai da oricat pentru puterea de a te stapani. Acesta este momentul in care apar eu (pe un cal alb sau, fiind criza, pe un magar mai deschis la culoare). Am cateva idei dar nu-ti impartasesc, gratuit, decat una (o prietena fidela a blogului m-a intrebat de ce nu am introdus o taxa pentru accesul pe blog..well, I’m thinking on it!)

Pentru a reusi in ceea ce-ti propui ai nevoie de o motivatie puternica. „Vreau sa fiu un bun parinte, nu e asta o motivatie suficient de puternica?” Hmm, cred ca iti poti raspunde singura. Ti se pare ca functioneaza? Nu functioneaza, fireste, de aceea citesti acest articol (si 100 de alte carti inutile). Este o motivatie respectabila dar nu este puternica. Orice parinte trebuie sa-si doreasca sa fie un bun parinte, nu? (chestiile astea cu idealul –trebuie sa fiu intr-un anumit fel- sunt condamnate din start, crede-ma!) Faptul ca nu reusesti sa fii un parinte bun (uita-te la tine cum tipi ca o apucata) te enerveaza si mai tare. Sau te deprima. Sau si una si alta. Oricum, nivelul satisfactiei tale cu viata se prabuseste (ai mai citit undeva asta?).

De aceea imi permit (aroganta maxima, eu nefiind parinte-vezi, de aceea sunt calm, hi hi!) sa-ti sugerez, asa, subliminal, esti relaxata acum, da?, tot mai relaxata, linistita si poate cu un usor zambet pe fata, iti propun, zic, in timp ce tu te relaxezi in continuare, aproape fara sa vrei, o motivatie cu adevarat puternica:

Ti-ai putea dori sa te bucuri de calitatea de a fi parinte.

Cred ca observi diferenta: in loc sa-ti propui sa fii un parinte bun, eventual unul perfect, ai putea incepe prin a-ti dori sa te bucuri de realitatea de a fi parinte. Lasa idealurile in cerul lor iluzoriu si coboara cu picioarele pe pamant! A nu tipa, adica a fi calma, e ceva binefacator nu doar pentru micuta dihanie cu ochisori minunati ci si pentru tine. Este placut sa nu tipi si sa simti ca detii controlul asupra situatiei (inca!).

Nu e aceasta solutia ci e doar inceputul solutiei: o motivatie care sa functioneze. Stiu ce spun, ma bazez pe o multime de studii (dar nu le mai citez pentru ca oricum nu ai timp sa le citesti). Sunt pasionat de psihologia motivatiei si parentajul, la borna 2+, e doar una din nenumaratele situatii in care intelegerea mecanismelor motivatiei poate fi aplicata.

Ti-ai dorit sa fii parinte. Esti parinte (poate un pic prea devreme, dar ce mai conteaza, esti in acest rol!). Merita sa faci din aceasta situatie cea mai buna situatie cu putinta. Merita sa-ti doresti, acum, daca tot esti parinte, sa te bucuri de cine esti. Nu este suficient pentru a nu mai tipa dar este un inceput. Inceputul cel bun.

„Dar tu ce intelegi prin valoare?”, (ma) intreaba Ea. Era de asteptat, doar traim intr-o lume suprasaturata in comportamente selectate evolutionist. Ma asteptam la reciprocitate (nu stiu de ce imi vine imi minte acum numele lui Jonathan Haidt, poate pentru ca a scris frumos despre reciprocitate sau pentru ca vreau sa-i fac un pic de reclama, avand in vedere ca-i apare o noua carte). In acest caz ma asteptam la o versiune particulara a reciprocitatii: razbunarea!

Da, pentru ca Eu am intrebat-o ce intelege prin numar! (nu era o discutie romantica, in acelea intrebarile mele se refera la leptoni) Din fericire, aveam raspunsul pregatit. Si sunt mandru sa-l impartasesc, aici, si cu tine (sunt mandru de orice explicatie pe care o pot oferi si poate fi inteleasa si de un copil de 5 ani – nu e nicio ironie la mijloc, doar o asumare modesta a nivelului de cunoastere la care am ajuns, dupa contactul cu cele mai bune minti ale planetei, contact telepatic, bineinteles).

Ce inteleg prin valoare? Fii atenta! Este ca si cum eu as fi o broasca intr-un lac plin de nuferi. Si stau cand pe un nufar, cand pe altul. La un moment dat, insa, zbrr…pe-o dugheana (imi cer scuze, aceasta este o secventa dintr-un alt film, cu pupeze si pauni, arondate unor crengi si, mai rar, amfiteatre), baldabac!, vreau sa spun, plonjez in apa (cu surub pe spate, pentru cunoscatori).

Eram la suprafata, pe un nufar, si acum sunt sub suprafata, in adancime, cum ar veni, la radacina lui. Stau aproape de radacina lui, invizibila de la suprafata. Insa acum o „vad”, adica sunt constient de ea. Cred ca aceasta este valoarea.

Valoarea este o radacina.

Ai inteles, da? Acesta a fost cursul de etica de astazi (pentru populatia de batracieni, broastele raioase fiind incluse, la pachet cu printesele). Lumea e simpla. O duminica frumoasa! Ah, si inca ceva: You can call me Oak (watch the translation!).

Am o usoara banuiala ca nu ai auzit de Lee Seung Seop. Probabil ca nici nu intentionezi sa-l intalnesti. De fapt, ar fi oarecum greu, in acest moment, deoarece este mort. A murit in 2005, la frumoasa varsta de 28 de primaveri coreene (de Sud, in Nord nu ar fi posibila incredibila intamplare la care ma voi referi, gratie unor lideri luminati precum Kim Ir Sen si Kim Jong Il, ce coincidenta, tata si fiu, sau father and son, cum ar spune Ronan Keating, spre disperarea fanilor lui Cat Stevens).

A jucat prea mult StarCraft si i-a cedat inima. Mai exact, timp de 50 de ore nu s-a ridicat de pe scaun. A refuzat sa manace sau sa bea ceva (si nici la pipi nu s-a dus). Tot ce voia era sa joace in continuare. Iti suna cumva cunoscut? Nu, evident, tu nu ai astfel de dorinte intense, cititorii blogului meu sunt modele de viata sanatoasa (sau aspira la asta).

Dar de Olds si Milner ai auzit? Te rog, daca ai terminat Psihologia si ai raspuns „nu”, ocoleste-ma un timp! (risti una din loviturile mele Zen cu scop iluminator) Sunt sigur ca nici (acum) decedatul Lee nu auzise. Altfel l-ar fi izbit asemanarea. Olds si Milner au fost niste baieti care prin anii ’50 au descoperit ceva in timp ce credeau ca au descoperit altceva (ai avut adesea impresia ca scrisul meu are o claritate iesita din comun?).

James (Olds) si Peter (Milner) locuiau in Montreal si mergeau regulat la McGill (e o universitate buuuuna de la ei) pentru a studia sobolani. Olds nici macar nu avea tangente cu neurostiintele (era psiholog social), asa ca a implantat gresit electrozii. Asta i-a innebunit pe bietii sobolani. Dupa ce primeau un soc (electric) se intorceau mereu (eterna reintoarcere, ce zici, Nietzsche, fratele meu existentialist?) in coltul in care il primisera, ca si cum doreau sa mai primeasca unul.

Insa cine si-ar dori un soc dureros? Un sobolan masochist, fireste, insa doar oamenii sunt capabili de aceasta nobila dispozitie. Daca Olds i-ar fi infipt bine electrodul l-ar fi durut, intr-adevar. Insa Olds gresise (serendipitate?). Nimerise in alta zona. Doar ca nu stia asta.

Din fericire Olds si Milner gandeau stiintific si au profitat de situatie. Au infometat sobolanul si, ulterior, l-au plasat foarte aproape de o apetisanta masa de pranz. Insa inainte i-au mai administrat un soc. Acum, daca tu ai fi in locul lui, nemancat de 24 de ore, ce-ai face? Nu te-ai duce sa halesti?

Ei bine, Sobolanica a stat pe loc! (ai simtit vreodata ca suntem o specie superioara? Ai aici dovada!) De ce sa stai pe loc daca ti-e foame si ai mancare, din belsug, la dispozitie? Deoarece mai astepti un soc! Logic, nu? Dar ce naiba iti ofera acel soc? Ce poate fi mai puternic decat instinctul de supravietuire? („aha, papica intr-un capat-al tunelului- si in celalalt capat!).

Si acum te rog sa observi cum Olds si Milner s-au inselat! Din nou! (cine i-a angajat pe acesti baieti la Universitate?) Ei au explicat astfel: sobolanul nu se deplaseaza spre mancare deoarece simte placere ca urmare a descarcarii electrice din micutul lui cap de mamifer. Si au verificat ulterior in numeroase alte moduri. De pilda, sobolanului i s-a pus in cusca un maner pe care putea apasa (i-a luat un pic de timp pana s-a prins) astfel incat sa primeasca, ia sa vedem, ghicesti, da…socuri!

Adica placere! (asa credeau Olds si Milner, si nu i-am putea invinui, la fel am fi putut crede si noi, scuze, eu, daca tot trambitez texte cu asumarea responsabilitatii) Sobolanii erau gata sa moara de foame sau de sete (cu manerul intre labute, ca sa zic asa). Se prabuseau epuizati. Practic mureau de placere! (Mmmm, iti amintesti acum de ceva? Macar ceva din reveriile tale? Sau din vis, inainte de inception? )

Insa Olds si Milner nu au descoperit centrii placerii. Ei au descoperit altceva (mai tarziu, Robert Heath, un psihiatru care a profitat de faptul ca inca nu existau comitete de etica, a facut acelasi lucru cu oameni, da, a facut experimente pe oameni, era posibil in anii ’60, tot asa cum era posibil sa cumperi tablete de LSD fara sa te temi de caralii, sticleti sau curcani). Sper ca remarci, totusi, coincidenta comportamentelor: actiunile sobolanilor nu difera in niciun fel de cele ale lui Lee Seung Seop (daca ai uitat cine este, reintoarce-te la primul paragraf si apoi mergi la spitalul de gerontologie).

De ce? De ce sobolanii (si unii oameni) fac astfel de lucruri scandaloase? De ce refuza sa manance? De ce cumpara droguri care, deja, nu le mai fac placere? De ce isi pun in pericol familiile (sau casele) participand la jocuri de noroc pe sume colosale? (pentru mine, fost bugetar) De ce devin oamenii dependenti de ceva? (de jocuri video, in exemplul meu de azi). Electrodul aiurea plasat de un psiholog cu vagi (foarte vagi) cunostinte din zona neurostiintelor ne-a ajutat sa aflam. Oamenii (si sobolanii-ce placuta companie!) nu simt placerea. Pre-simt ca vrei sa iti spun! Stai ca pe jar, nu-i asa? Te-am excitat? (in sensul celalalt) Fie, iti marturisesc si am zbughit-o:

Oamenii nu sunt obsedati de placere. Ci de dorinta!

Ps Doresti explicatii suplimentare? Poate in articolele viitoare.

Construit de Sorin