Arhive pentru iunie 13th, 2012

Nicole avea 9 ani atunci cand a intrat in cabinetul doctorului Robert Marion. Era o fetita normala cu o exceptie: o data sau de doua ori pe an avea atacuri neurologice stranii (nu putea sa doarma, era dezorientata, stalcea cuvintele). Fusese spitalizata deja de 3 ori, i se facusera toate testele de sange posibile, nu scapase nici de „CT scan” si, fireste, intrase in cabinetele multor medici. Nimeni nu stia sa explice „crizele”. Poate ca Nicole se obisnuise, dupa atatea esecuri de diagnostic, cu ideea ca pur si simplu se intampla ceva ciudat cu ea, o data pe an (sau de doua ori) si nu e nimic de facut. O incercare in plus nu avea cum sa dauneze.

Insa doctorul Marion a diagnosticat-o corect in doar cateva secunde. Dupa ce 12 medici se straduisera in zadar, cu toate analizele in fata? Exact! Trebuie sa fie un super-doctor, nu-i asa? O astfel de eficienta nu este normala in asemenea cazuri (poate si-a facut studiile pe o alta planeta, mai avansata-apropo, ce crezi, pe parcursul vietii tale o civilizatie mai evoluata decat a noastra va avea suficient curaj pentru a ne contacta?).

De fapt, doctorul Marion nu este cu nimic superior altor colegi, cum singur recunoaste asta, in interviul din Discover (august 1995). Avem de-a face cu un caz banal de euristica a disponibilitatii: Marion tocmai terminase de scris o carte despre bolile genetice ale unor figuri istorice si, printre acestea, se numara si boala regelui George al treilea al Marii Britanii. Doctorul si-a amintit simptomele si a observat ca sunt perfect coincidente cu cele ale lui Nicole. Asa ca i-a spus copilei ca sufera de AIP (acute intermitent porphyria) si ca nu are de ce sa se teama deoarece boala poate fi controlata prin dieta si prin evitarea anumitor medicamente (care declansau crizele).

Daca stii pe cineva care se confrunta cu simptome pe care niciun doctor nu reuseste sa le inscrie intr-o conditie patologica specifica il poti incuraja povestindu-i despre studiile lui Kahneman. Glumesc! Vreau doar sa spun ca exista sansa, la un moment dat, sa dea peste un doctor care a citit, exact cu o seara inainte, despre boala lui foarte rara (si nu ma refer aici la dr. House, indragitul anti-erou de la inexistentul spital din Princeton).

Pe de alta parte, euristica disponibilitatii ii poate induce in eroare pe medici (si pe psihologii clinicieni). Probabil pentru ca pe lumea aceasta nu poate exista un pranz gratis.

O  neostenita prietena a blogului (Irina), riscandu-si viata, mi-a trimis o poezie. Nu m-as fi obosit sa o citesc insa a fost insotita de un promo seducator („e despre dragoste si probabilitati”). Oh, voi arcuri cu sageti otravite orientate spre modalitati sublim-inutile de a folosi glucoza din corp, la loc comanda! Si am citit-o. Si am gasit-o minunata, motiv pentru care ii fac publicitate („il advertizez”) autorului, un anume Iv cel naiv (acesta e chiar numele blogului), publicat de editura Vellant.

„tu ai doi ochi
eu am doi ochi
împreună avem patru ochi;
introducem cei patru ochi
în urna relaţiei noastre,
amestecăm bine
apoi, fără să ne uităm,
ha, ha, ce glumă bună –
oricum n-ai ochi când iubeşti,
extragem fiecare doi ochi.
Probabilitatea de a căpăta înapoi
fiecare, cele doua puncte de vedere iniţiale
este de douăzecişicinci la sută;
rezultă că este şaptezecişicinci la sută probabil
ca după iubirea noastră
să nu mai vedem lucrurile la fel;
ceea ce era de demonstrat”

Construit de Sorin