Arhive pentru mai, 2012

(articol aparut initial pe un alt site)

4 pagini, 10 ori 15 cm. Pe un fond albastru, o tanara chinezoaica, meditand (aparent: cine stie la ce tinerel se gandeste si ea, stand cu ochii inchisi). Un pliant despre o miscare persecutata in China. Pe ulti ma pagina, un extras dintr-un document Amnesty International.

Trebuie sa recunosc, sunt inclinat sa simpatizez cu practicile orientale de armonizare a corpului si a mintii, de cand ma stiu (si ma stiu de multi ani). Doar ca, intre timp, am devenit sceptic (sau fostele dispozitii care m-au plasat intr-o zona de mate-fizica, in adolescenta, s-au extins infricosator). M-a sensibilizat, in plus, afirmatia (cunoscuta) potrivit careia „singurul lucru necesar pentru triumful raului este ca oamenii buni sa nu faca nimic” (citat inteligent plasat pe ultima pagina a pliantului, cu bolduri).

Sunt informat ca pot ajuta semnand o petitie. Cum spuneam, instinctiv sunt inclinat sa raspund cererii. Insa cum pot sti ca Falun Gong (miscarea respectiva) nu este echivalentul chinezesc al MISA? Cum pot avea siguranta ca milioane de oameni (asa se afirma in pliant), practicanti ai acestei cai, nu au fost intr-un fel similar indusi in eroare? Daca nu te-ai nascut ieri, esti probabil la curent cu fenomenul MISA, mioritic, bineinteles, o miscare spirituala care a atras mii de oameni bine intentionati si dornici sa evolueze dar insuficient de pregatiti in materie de gandire critica (unde anume in scoala generala sau liceu se preda aceasta disciplina?), prin urmare victime inocente ale unui impostor cosmic, manipulator genial in primul rand al constiintelor tinere, aflat intr-un razboi de tip paranoid cu francmasonii de pretutindeni si capabil, impreuna cu adeptii lui cei mai avansati, sa modifice traiectoria asteroizilor insa usor stingherit de gramatica limbii romane.

Imi plac foarte mult oamenii care ies in parcuri pentru a realiza exercitii fizice. Practicantii Falun Dafa par a se inscrie in aceasta categorie. E limpede ca sunt persecutati de regimul comunist din China, de mai bine 10-15 ani.Sunt impotriva regimurilor totalitare, indiferent daca e vorba de tari, grupuri sau familii (tatal dictator sau mama tiran). Insa nu stiu pe cine sprijin daca semnez (e ceva simbolic, cred ca ai inteles natura dilemei).

Pliantul ma roaga sa citesc si sa dau mai departe. Am dat.

Fie X (un barbat in jur de 30 de ani). A avut parte de o copilarie minunata, de parinti atenti la nevoile lui si de prieteni proveniti din familii cu un nivel socioeconomic inalt. Intr-o zi, insa, X violeaza o tanara pe care o vedea pentru prima oara. La proces este intrebat in legatura cu motivatia asociata acestei actiuni reprobabile. X raspunde cu dezinvoltura: „Mi s-a parut o experienta interesanta. De aceea am ales-o.”

Fie Y (un alt barbat in jur de 30 de ani). A avut parte de o copilarie minunata, de parinti atenti la nevoile lui si de prieteni proveniti din familii cu un nivel socioeconomic inalt. Intr-o zi, insa, Y violeaza o tanara pe care o vedea pentru prima oara. La proces este intrebat in legatura cu motivatia lui. Y raspunde relaxat: „Nu mai facusem niciodata asta si mi s-a parut o idee buna sa incerc”.

Te rog sa treci peste greata pe care, probabil, aceste povesti ti-o trezesc. Este un exercitiu pe care il facem impreuna, destul de incomod, pentru a intelege ceva despre responsabilitate si libertate. Daca ai fi un judecator, ai acorda pedepse identice sau diferite in cazul celor doi violatori? (toate celelalte variabile fiind constante)

Imi imaginez ca raspunsul tau este „identice” (al meu, pus in aceeasi situatie, sigur ar fi acesta). Nu exista nicio alta diferenta intre X si Y, prin urmare condamnarile lor nu au de ce sa fie diferite. Cu buna stiinta s-au angajat in comportamente care au ranit alte fiinte umane si trebuie pedepsiti pentru asta. Puteau sa nu cedeze impulsului. Se puteau stapani. Insa au ales sa actioneze. Au ales liber.

Fair enough! Totusi, ce spui de situatia urmatoare: fiind supusi unor investigatii medicale, lui Y i se desopera o tumoare in zona cortexului prefrontal, o tumoare care a deteriorat capacitatea de autocontrol. In acest caz, i-ai administra lui Y o pedeapsa identica, sau similara, cu cea a lui X? Si ai mai spune despre Y ca a ales sa o violeze pe tanara femeie?

Si daca raspunsul este „nu” („Y este un om bolnav care nu mai raspunde pentru faptele lui”), altfel spus, daca il absolvi pe Y de vina intelegand ca este o victima a propriei lui biologii, prin urmare deciziile lui nu sunt libere (insa in mod evident exista: „vreau sa o violez”), ce am putea spune despre X?

Este X un om care poseda liber arbitru? Sa ne reamintim, nimeni nu-l forteaza pe X sa o violeze pe tanara femeie. Nimeni in afara de propriul lui creier! Sper ca esti de acord cu asta. Y are o tumoare, X nu are o tumoare si amandoi violeaza o femeie. X va fi aspru pedepsit si Y, probabil, va fi primi ingrijiri medicale. Dar amandoi au actionat impinsi de evenimente neurale produse in capetele lor. Asa ca, daca m-ai urmarit pana aici, te intreb si eu, in acord cu Sam Harris:

Exista vointa libera sau e doar o iluzie?


2. The Emotional Life of Your Brain, Richard Davidson si Sharon Begley, 2012, Hodder & Stoughton. O lectura obligatorie pentru cei interesati de felul in care pot fi cultivate calitatile pozitive ale mintii si, in acelasi timp, o descriere a itinerariului stiintific si spiritual al unui cercetator interesat de meditatie inca din anii postuniversitari de la Harvard (inceputul anilor ’70), cand studiul meditatiei era considerat o pierdere de vreme.

Pentru ca viata este ironica, Harvard-ul l-a ofertat recent pe Davidson si ghici ce s-a intamplat? Au fost refuzati.


4. Anger. The Misunderstood Emotion, Carol Tavris, 1989, Simon & Schuster. Daca ai participat vreodata la o sedinta de terapie de grup si ai urlat la tatal tau (absent, desigur) sau ai lovit cu entuziasm (eventual distrugand) cateva perne poti intelege din aceasta carte de ce ti-ai pierdut, astfel, timpul si banii. Cu alte cuvinte, de ce „a scoate furia dinauntrul tau” (teoria catharsis-ului) este o idee ce pare, intuitiv, corecta, insa nu e decat o fantezie din care o serie de terapeuti din scoli experientiale sau psihodinamice nu s-au trezit.

Carol Tavris este psiholog social si, daca ai remarcat, ocupa un loc de frunte in biblioteca mea. Poate si a ta (temporar), daca nu vrei sa fii asemenea lui Gigi Becali, protectorul mioarelor, cel care este convins ca daca nu-si exprima furia (la televizor, in cazul lui) va face cancer.

 

Am publicat, cu 9-10 luni in urma, pe un alt blog, un articol extraordinar despre sinucidere (precedat de unul despre modestie). Nu, este inutil sa-l mai cauti acum, deoarece l-am sters (sunt sadic, stiu). Exista insa o speranta: l-am mutat pe situl misterios (adica acesta).

Parca as mai explora un pic subiectul, oarecum morbid dupa gusturile unora. Insa pentru mine este fascinant! Motivul este simplu: a te sinucide nu este deloc un lucru usor (cine crede asta e prizonierul unui mit: cei care se sinucid fug de viata, sunt niste fricosi patentati si aleg calea usoara). Dimpotriva!

Pentru a te sinucide este necesar sa invingi cel mai puternic instinct sadit in natura ta, instinctul de supravietuire. Mecanismele care permit un astfel de tragic succes le gasesc fascinante! Iar terapeutii care se feresc sa asiste o persoana cu potential suicidar, psihologii clinicieni care au aversiune fata de asemenea pacienti si chiar psihologii simpli (in sensul de a nu fi specializati in domeniul clinic) care se tem sau chiar intra in panica in legatura cu acest subiect sunt asemenea chirurgilor care se tem de sange.

In niciun caz nu spun ca atitudinea mea profund interesata este mai apropiata de normalitate (dar ce te poti astepta de la un „O” relativ inalt?-paranteza doar pentru connaisseuri) insa a nu fi cuprins de anxietate si a trata cu echilibru o astfel de tema cred ca este recomandabil pentru un specialist (nu doar cu numele!) in comportamentul uman.

Exista o multime de idei gresite care circula cu privire la sinucidere si ma gandesc, serios, ca le-as putea expune, macar intr-o forma simplificata, fidel unei inclinatii de care nu ma pot vindeca, anume placerea de a atrage atentia asupra credintelor cu care operam inocenti, convinsi ca ele reflecta realitatea. Mai meditez la acest demers si, pana una-alta, subliniez doar cele doua stari ale mintii umane care, daca sunt prezente suficient de mult timp si, foarte important, simultan, genereaza acel prag energetic dincolo de care se dezvolta dorinta de a muri.

Oamenii doresc, in mod instinctiv, sa traiasca (imi cer scuze verisorilor patrupezi, si voi doriti asta, evident, si in aceeasi masura insectele si plantele, nu mai vorbesc de bacteriile aflate chiar acum pe buzele tale, daca tocmai l-ai sarutat pe barbatul acela chipes, oh, cat de romantic pot fi uneori!). In anumite situatii, totusi, oamenii pot ajunge sa vrea sa moara. Iar acest proces nu doar ca poate fi inteles psihologic dar a si inceput sa fie studiat intr-un mod riguros.

Ce se intampla in mintea unui om pentru a-i incolti gandul de a muri si chiar de a-l duce la indeplinire? Nu te gandi ca cei care se sinucid sunt psihotici sau iremediabil dependenti de droguri tari, adica incapabili sa gandeasca lucid. Ei reprezinta o minoritate. Nu tendintele asociate cu boli mentale grave sunt in prima linie a evenimentelor suicidare. Nici pe departe majoritatea sinucigasilor (800 000 pe an sau 1 milion dupa alte estimari) nu sunt condusi de iluzii psihotice.

Cele doua stari la care ma refer se dezvolta in afara unei tulburari mentale severe (dar pot fi asociate cu ea, bineinteles!). Este bine sa le cunoastem pentru a le putea preveni. Au legatura cu doua nevoi fundamentale pentru conditia noastra de oameni (si nu au legatura cu entitati demonice, spre dezamagirea idealistilor mistici care inca ma citesc, probabil pentru ca le sunt simpatic). Le numesc si apoi plec (nu in sensul acela definitv!). Promit sa revin.

Asadar, oamenii se sinucid pentru ca:

  1. Simt ca au devenit o povara pentru cei apropiati (sau pentru societate)
  2. Au sentimentul ca nu mai apartin niciunui grup (familie, prieteni, comunitate)
Construit de Sorin