Arhive pentru mai 11th, 2012

In opinia ta, pentru bunul mers al unei relatii de cuplu, in materie de petrecere a timpului liber, cei doi parteneri sunt mai avantajati daca isi doresc sa fie impreuna sau sa fie impreuna alaturi de alti oameni? Mai pe scurt, ar fi de dorit ca nevoile lor de socializare sa fie mici sau mari?

E o intrebare usoara. Evident ca nevoile lor pot fi oricum (mici, medii, mari), important este sa fie asemanatoare. Daca mie imi plac foarte tare grupurile si abia astept sa ma intalnesc cu alti oameni iar tu, partenera mea, esti mai putin sociabila, dar iti doresti foarte mult sa petreci timp doar cu mine, avem o problema, nu-i asa? Una mare!

Iata ce inseamna a fi compatibili la nivelul unor trasaturi de personalitate. In acest caz e vorba de axa introversie-extroversie. Cuplurile in care ea si el sunt mai degraba retrasi, preferand solitudinea in locul agitatiei sau aglomeratiei, respectiv cuplurile in care ea si el prefera excitatia unui grup (sau multimi) in locul unui calm destul de plictisitor, sunt foarte bine asezate pe traiectoria succesului marital, adica au sanse mult mai mari de a fi  mai fericite, alte variabile fiind constante, decat cuplurile in care ea ar sta la o petrecere pana la 5 dimineata iar el, deja pe la 22.00, incepe sa-si priveasca ingrijorat ceasul.

Nu e nimic rau in a-ti dori compania altor oameni sau, dimpotriva, a prefera grupurile foarte mici (3-4 persoane) sau intalnirile strict personale. E adevarat, lumea actuala fiind, se pare, mai densa in extroverti, nevoia unor conversatii serioase in timpul liber sau a unor activitati desfasurate in doi (cel mult in trei sau patru) pare a fi o teama de contact si evitare a comunicarii sociale. Nu e deloc asa, e doar o tendinta, cu diferite grade de accentuare, catre introversie. Introvertii nu sunt antisociali, ciudati sau nevrotici. Pur si simplu nu se simt energizati in contactul prelungit cu alti oameni (eu sunt introvert si pot sa vorbesc 2 ore in fata unui amfiteatru plin cu 100 de persoane, sau chiar 4 ore intr-un grup de 20-25, dar daca ma pui sa socializez mai mult de 30 de minute intr-un grup oarecare (adica neorientat catre o sarcina) simt ca un vampir deshidratat imi suge toata energia).

Fiind avocatul compatibilitatii („cine se aseamana se aduna”), le recomand celor care imi solicita sfatul sa fie atenti la dimensiunea introversie-extroversie inainte de a semna pe actul acela de la primarie, nu mai zic inainte de a trece pe la banca, pentru un credit comun pe 30 de ani sau a da nastere unui urmas. Perioada in care sunt indragostiti nu este deloc relevanta din acest punct de vedere.

Experienta indragostirii il face pe cel mai mai mare iubitor de singuratate sa stea intr-un club pana dimineata si pe cel mai sociofil partener sa-si rezerve 90 de minute pentru meditatie sau contemplare. Insa aceste comportamente, energizate de incredibila atractie sexuala a acelei perioade, nu vor dura! Mai devreme sau mai tarziu, personalitatile reale ale celor doi vor iesi la suprafata, ma refer aici doar la dispozitiile catre extro- si introversie, si nu va fi comod, ca sa folosesc un eufemism, pentru nimeni, sa incerce un compromis.

Introversia si extroversia au o particularitate nesuferita: nu se schimba, indiferent ce ai incerca (ceaiuri, magneti, posturi yoga, rugaciuni, descantece, vointa personala etc.) Si atunci, inainte de a lua hotarari greu de inversat (oare de ce e asa de usor sa te casatoresti dar dureaza mult mai mult sa divortezi, din punct de vedere juridic?), nu e mai bine sa fii un pic mai inteligent(a), psihologic vorbind, si sa vezi cum se pozitioneaza partenerul tau, in mod stabil, in materie de petrecere a timpului liber?

Mai mult noi doi, separat de altii sau mai mult noi, impreuna cu altii? Ba, pentru a ridica miza, cat de mult noi doi? Mai degraba tu cu treaba ta si eu cu treaba mea, si din cand in cand impreuna, dar fara altii, sau fiecare cu aceeasi treaba (activitati comune), plus inca 10 sau 100 de semeni ai nostri?

Eu, unul, as testa orice cuplu care aspira la o relatie asumata din perspectiva compatibilitatii, tot asa cum cei doi, daca vor sa se casatoreasca, sunt obligati sa-si faca analizele medicale. Societatea vrea sa se asigure ca nu au BTS dar e mult mai relaxata in raport cu diferente ireconciliabile si, pe termen lung, distructive. Chiar mi-a trecut prin cap ideea unui serviciu profesional de testare a compatibilitatii (mai reflectez fiind, cum ziceam, introvert). Pana una-alta, daca ti-ai dat intalnire cu „ofiterul”, si esti inca, voi folosi un atribut barbar dar nu rezist, intoxicat, raspunde la urmatoarea intrebare, impreuna cu el/ea: Cat de similari suntem in preferintele noastre pentru timp petrecut impreuna cu alti oameni? (prieteni, necunoscuti si, sa nu uitam niciodata, familiile de origine).

Iar acesta e doar un tip de compatibilitate. Oare cate or mai fi?

O mamica interesata de evaluarea psihologica ma intreaba de la ce varsta este demna de incredere o masuratoare profesionala. Foarte buna intrebare! Desi fidelitatea test-retest a evaluarilor IQ este foarte mare, varsta de 3 ani introduce o exceptie importanta la aceasta regula. Cu alte cuvinte:

Mai devreme de 3 ani testele IQ nu sunt stabile!

Daca prichindelul a obtinut un scor inalt cand l-ai evaluat la 1 an poti sa te bucuri, desigur, dar nu exista un temei serios pentru a considera ca acest nivel IQ il va insoti intreaga viata. Iar daca l-ai masurat pana in 6 luni trebuie sa stii nivelul corelatiei cu IQ-ul adult. Este zero! (Brody, 1992)

Unele cercetari interesante s-au facut in directia prezicerii IQ-ului adult in functie de viteza de obisnuire la un stimul. Adica, daca ii arati unui bebelus un cerc rosu in mod repetat, la un moment dat nu-l va mai privi (va intoarce capul) cu o expresie de genul „What’s up, man? How can you come always with such boring stuff? That’s what big guys call research?”). Insa conteaza cat de repede se plictiseste (si vrea altceva, probabil..laptic?).  La cei care s-au obisnuit mai repede cu stimulul s-au inregistrat corelatii de .3-.5 cu IQ-ul din adolescenta (da, unii cercetatori-Slater, 1997- au asteptat 18 ani pentru a repeta masuratoarea: de-asta ii admir!)

Aproximativ 10 milioane de copii sub 5 ani mor anual din cauze asociate cu saracia. Asta aflu dintr-o statistica UNICEF. Si pentru ca imi place sa calculez, mai ales daca e vorba de ceva morbid, iata ce obtin: aproximativ 27.000 de copii mor in fiecare zi. Pentru a fi si mai precis: 18 copii pe minut sau 3 copii la 10 secunde.

Mai citeste o data: la fiecare 10 secunde mor 3 copii deoarece nu au ce sa manance, nu au apa curenta si nu beneficiaza de ingrijire medicala primara (sunt ucisi de boli care nu ar fi fatale daca ar fi tratate, de exemplu pojar sau diaree). Si asta intr-o lume creata, probabil si supravegheata, de un Dumnezeu infinit de iubitor. Simti si tu ca ceva nu este in regula?

Dar nu la prietenul meu Mos Craciun, transgenerational legat de o familie divina, vreau sa ma refer acum. Astazi te am pe tine in vizor (si pe mine, simultan, dar e mai provocator sa-ti scriu tie). Pana sa termin acest articol, undeva intr-o tara din lumea a treia, un numar de copii egal cu copiii din clasa fiului sau fiicei tale vor fi murit deja (daca nu ai copii iti poti imagina ca ai, de dragul discutiei). Cativa dintre ei, aproape sigur, au murit in chinuri. Groaznice, ca sa fiu si mai sugestiv.

Puteau fi salvati? Cu siguranta! De ce crezi ca exista UNICEF sau organizatii asemanatoare? Cand ai sprijinit ultima data UNICEF-ul? Cum ar fi daca fiecare dintre noi am dona un leu, in fiecare zi? (sau un euro, pentru cei care se bucura de beneficiile UE) Printr-un sms, de exemplu! (iar companiile de telefonie nu si-ar trage niciun comision indecent din aceasta actiune)

Te rog, inainte de a-i spune cuiva ca este egoist, aminteste-ti ca simpla rostire (lenta, insotita de o pauza de efect) a atributului coreleaza cu moartea a 3 copii, in conditii de saracie extrema (1,25 USD/zi, linia saraciei in 2008, trasata de Banca Mondiala). Tu cum esti? Sunt de acord, nu ai nicio legatura cu acei copii, nu i-ai vazut niciodata, nu le cunosti familiile, practic sunt inexistenti pentru tine. Nu esti conectat la ei in niciun fel.

Totusi, nu sunt si ei membri ai speciei umane? Nu suntem cu totii, intr-un anume fel, rude? Nu avem inimi, plamani, rinichi, creiere asemanatoare? Nu formam, altfel spus, o mare familie? Pana unde se poate extinde disponibilitatea de a avea grija? Exista cateva actiuni minime pe care le putem realiza astfel incat sa ne meritam calitatea de fiinte morale? Altfel cum ne deosebim de cainii, lupii, tigrii sau hienele carora nu le pasa de soarta altor animale?

Apa plata pe care urmeaza sa o cumpar peste cateva minute, transformata in dolari, reprezinta venitul pe o zi al unei familii foarte sarace. Evident ca nu ma voi gandi la asta cand ii voi da banii casierei. Si ai toate motivele sa fii iritat(a) de acest articol care apasa pe butonul vinovatiei (insa am oferit si o solutie, sper ca ai remarcat). Culmea, aparut si intr-o zi de weekend. Mergi la mall azi, nu-i asa?

Construit de Sorin