Arhive pentru aprilie 26th, 2012

Stiind ca nu sunt chiar un novice in materie de meditatie, cineva ma roaga sa-i ofer un subiect,o chestiune, o tema de meditatie. O persoana mai mult decat norocoasa, ma gandesc, din moment ce m-a imputernicit sa-i raspund intr-un moment special (m-a prins intr-o dispozitie incantatoare). Asa ca i-am recomandat si, simultan, iti recomand si tie, daca esti macinata de astfel de intrebari, urmatoarele lucruri:

Observa deteriorarea si degradarea, adica inaintarea mortii.

Poti face asta privind cu atentie un batran sau, daca nu gasesti cu usurinta persoane in varsta, te poti auto-monitoriza, observand cum nu-ti amintesti lucruri pe care le-ai invatat sau, mai grav, lucruri pe care le-ai studiat temeinic si ar trebui sa le stii. Memoria se degradeaza si ea, nu e necesar sa fii Daniel Schacter pentru a intelege asta, insa procesul nu e la fel de izbitor ca ruinarea treptata a unui corp (o prietena din industria frumusetii, constienta ca isi poate achita ratele la banca gratie iluziilor pe care le vinde in fiecare zi femeilor, va inclina acum, aprobator, capul).

Moartea ne aminteste de conditia noastra naturala iar asumarea acestei conditii, cel putin asta este experienta mea, ne poate vindeca de frica. Nu de frica adaptativa, evident, aceasta este o frica buna, ci de un puhoi de frici nejustificate, sadite cu grija sau, mai frecvent, cu o necumpatata inconstienta, de educatorii pe care i-am intalnit, cu sau fara voia noastra, de-a lungul timpului. Suntem animale sofisticate, chiar foarte sofisticate, cativa dintre noi, dar, inainte de aceste fineturi, suntem, si ramanem, animale. Prin urmare, si cu tot regretul, vom muri.

Cred ca e bine sa stim asta. Pe mine acesta cunoastere, pe langa faptul ca pare a ma vindeca de frica (si, astfel, pot spune lucruri care tulbura, sperie sau irita o multime de oameni, inclusiv autoritati pline de propria lor importanta), ma scuteste si de o zbatere absolut inutila, livrandu-mi un sentiment de relaxare foarte placut. Probabil asa traiesc toate animalele, cu exceptia celor chinuite de prezenta excesiva a oamenilor, in proximitate.

Nu vad nimic nedemn in a accepta ca suntem animale si ca vom muri, intr-o zi, pentru totdeauna. Dimpotriva, credinta ca suntem mai mult, in sensul nu a unei diferente de grad ci a unei diferente de natura, o gasesc o aparare interesanta, dar ridicola, fata de angoasa imposibil de ocolit pricinuita de gandul mortii (nedus pana la capat, din pacate).

A ne atribui suflete nemuritoare si, implicit, a postula existenta unui zeu (diferit in functie de geografia locului), sunt, in viziunea mea de animal dotat, dintr-o stranie intamplare, cu lobi frontali, iluzii puternice, mecanisme ingenioase de protectie in raport cu o realitate lipsita de intentii si scopuri.

Zeul este o negare a mortii si, implicit, a realitatii.

Cu moartea pe moarte calcand, nu-i asa? Nu este, imi pare rau, e doar o poveste frumoasa din seria „pentru adulti”, o continuare la varste considerate productive a seriei incepute cu Cenusareasa, Harap Alb si cateva fete frumoase si harnice dar din nefericire sarace. Este dincolo de orice indoiala ca vom muri si aproape sigur nu vom renaste sau nu va ramane o parte din noi neatinsa de procesele entropice. Este ceva chiar atat de rau?

Meditatia constanta asupra acestui subiect, nu neaparat cu ochii inchisi (se poate si pe un blog), poate fi, de la un punct incolo, reconfortanta prin rezultatele ei (in care nu intra si puterile paranormale, precizare pentru yoghinii inca frustrati de statul inutil pe cap). Cand stii ca nu ai semnificatia pe care ti-o acordai, cand realizezi ca nu esti cu mult deosebit de un bou sau o vaca (o spun cu multa simpatie pentru aceste animale), cand intelegi ca te iei prea tare in serios, oare nu te poate face asta mai destins, mai relaxat si mai linistit? Oare nu-ti este mai usor sa spui ceea ce crezi, simti sau gandesti, fara sa te mai temi de judecata unor semeni la fel de lipsiti de insemnatate, in marea schema a lucrurilor, ca si tine?

Oare viata nu ar putea deveni mai simpla si mai usoara?


1. The Seven Principles for Making Marriage Work, John Gottman,1999, Three Rivers Press. Scrisa de un cercetator care poate prezice divortul cu o acuratete de 91% urmarind 5 minute din conversatia unui cuplu, si nu pentru ca este clarvazator ori profet ci pentru ca si-a dezvoltat „o grila de lectura”. In carte explica nu doar in ce consta aceasta ci si ce pot face oamenii pentru a-si salva sau imbunatati mariajele.

Vrei sa cunosti, fara a fi citit cartea, un element crucial? Este admiratia pentru partenerul sau partenera ta.

Construit de Sorin