Arhive pentru aprilie 18th, 2012
Oare un om fericit in relatia de cuplu se poate indragosti de un altul? Si daca acest lucru (ingrozitor!) se intampla nu avem aici cel mai clar semn al faptului ca „ceva nu merge” si ca, „adanc in sinea lui’, este nemultumit?
Din experienta mea de terapeut la care adaug cateva kilograme de literatura de specialitate consultata evaluez ca fiind un mit daunator urmatoarea afirmatie din stocul intelepciunii populare: Relatia extraconjugala (sau relatia paralela, in cazul uniunii consensuale) este dovada de netagaduit ca ceva lipseste in mariaj.
Afirmatia de mai sus este gresita in felul urmator: exista situatii in care, intr-adevar, casatoria este plina cu frustrari si neimpliniri iar legatura extramaritala este un raspuns la aceasta suferinta dar exista si cazuri, mai rare, cand relatia de cuplu este satisfacatoare si, cu toate acestea, el sau ea se indragostesc de altcineva. Controleaza impulsul de a ridica piatra!
Viata sociala nu este asa de simpla cum isi doresc creierele noastre, mai ales in zonele lor anxioase, posesive sau, pur si simplu, primitive. Este perfect posibil sa fii multumita de relatia de partenerul tau (si invers) si, surprinzator, sa te indragostesti de un alt barbat (sau femeie). Nu intotdeauna lipseste ceva esential din cuplul vostru! Adesea lipseste, sunt primul care recunosc asta, dar nu mereu! Hai sa dam o sansa si relatiilor extramaritale pozitive, adica nascute din nevoie de crestere (sunt curajos sau inconstient facand astfel de propuneri pe o platforma publica?)
Putem sa ne ridicam deasupra conditionarilor speciei noastre si sa invatam sa negociem cu complexitatea vietii in comunitati mari (inclusiv virtuale: gandeste-te cati utilizatori are Facebook!). Putem fi mai ingaduitori si mai sensibili cu natura umana. Putem avea mai multa intelegere, nu doar sa o ridicam in slavi cu ocazia diferitelor sarbatori religioase sau workshop-uri cu orientare spirituala, ci chiar sa o aplicam in situatii reale.
Am fost intr-o astfel de situatie. Eram „celalalt”. Ea s-a indragostit de mine. Eu eram atras la ea de cateva calitati remarcabile. Dar nu eram indragostit de ea. Nici nu eram cu cineva asa ca mi-am permis sa explorez. Insa ceea ce mi s-a parut extraordinar a fost transparenta pe care a avut-o fata de sotul ei si atitudinea uimitoare a acestuia. Nu a respins-o niciun moment iar cu mine s-a purtat foarte frumos. Apoi eu am disparut din viata lor (experienta indragostirii, daca nu e blocata artificial, se consuma) iar ei au ramas impreuna. Ne-am intalnit, cativa ani mai tarziu, zambindu-ne (nimeni nu s-a mai indragostit!).
Stiu foarte bine ca o astfel de atitudine fata de „aventuri” nu-mi va creste coeficientul de popularitate insa din fericire nu ma intereseaza asta. Vreau doar sa fii constient(a) ca exista specialisti (nici pe departe nu sunt singurul) care privesc cu discriminare legaturile extraconjugale. Cele mai multe indica, intr-adevar, probleme reale in cuplu, adesea negate sau ignorate sau tratate necorespunzator (oamenii nu stiu sa se certe-vezi un alt articol!). Dar sunt si relatii nascute nu pentru a compensa ceva absent ci pentru a experimenta, fara frica, sansa de a fi o fiinta complexa.
E posibil sa nu stii cine este Nancy Segal. Este o femeie care a facut parte din faimoasa echipa a lui Thomas Bouchard de la Minnesota, cel care a initiat studiile asupra gemenilor (identici si fraterni), obtinand o serie de rezultate care au zdruncinat psihologia (desi unda de soc, in ciuda faptului ca au trecut mai mult de 30 de ani, nu s-a propagat peste tot). Imagineaza-ti gemenii testati nonstop timp de o saptamana, nu doar psihologic ci si medical (examene ale dintilor, de exemplu). Au avut de raspuns la 15.000 de intrebari. Nancy Segal este unul din oamenii care le-au pus.
Ulterior a devenit profesor si director la Twin Studies Center at California State University, Fullerton. Si, evident, a scris doua carti remarcabile dedicate gemenilor. La sfarsitul uneia din ele („Indivisible by two”), Nancy ridica problema foarte sensibila a clonarii umane. Stii, probabil, ca Human Genome Project a fost deja finalizat (si s-au gasit cu 70-75.000 de gene mai putin decat asteptarile initiale). Ce crezi, in viitor vor fi clonati si oamenii?
Eu cred ca este doar o problema de timp! Da, natura (zeul invizibil?) cloneaza de mult timp oamenii. Gemenii identici sunt clone. Poate ar fi bine sa-i ascultam si pe cercetatori inainte de a ne pronunta daca e bine sau nu sa fie clonati oamenii. Cercetatorii i-au investigat pe gemeni si sunt cei mai in masura in a avea o opinie informata. Atu-ul lor este cunoasterea stiintifica. Evident ca oricine poate aduce argumente de ordin moral sau religios dar nu ar fi interesant, daca tot exista un stoc de cunoastere stiintifica, sa tinem cont de ea?
In ultimele 6 pagini ale cartii ei Nancy Segal isi asuma o pozitie fata de clonare. Nu este un subiect de actualitate in zilele noastre, in Romania. Noi vrem sa stim, deocamdata, daca Stefan Huidu va scapa de inchisoare desi a ucis trei oameni (si daca, scapand, va mai face emisiuni umoristice). Insa problema clonarii, mai ales daca acum esti tanar(a) va deveni un subiect fierbinte cand vei pasi, probabil, spre varsta mijlocie (sau poate mai devreme). Ai vrea sa ai un copil care sa fii tot tu? (genetic vorbind)
O corespondenta atenta la nuante imi scrie (articol reluat din octombrie 2011, de pe un alt blog), bazandu-se pe propria experienta, ca exista oameni care se pot comporta frumos cu animalele (cainii, in acest caz) si oribil cu oamenii („cinic, degradant, crud si inuman”). Oh, da! Tot asa exista persoane care se comporta admirabil cu unii oameni si ingrozitor (primitiv, violent etc.) cu altii. Exact asta inseamna complexitate. Si din astfel de exemple rezulta limpede ca nu avem un sine unitar (sau o esenta inefabila) ci suntem un ansamblu de dispozitii si trasaturi adesea contradictorii (psihologia evolutionista opereaza cu conceptul de „module”) pe care, cu un pic de efort, le-am putea cunoaste si, eventual, armoniza (sau, pentru a fi mai realist, sa incercam sa le controlam pe cele mai putin adaptative sau distructive).
Deoarece profesia mea m-a pus in contact cu mii de oameni, de-a lungul timpului si, dintre acestia, un numar important au dezvaluit mai multe despre ei insisi, sunt acum destul de sigur ca nu exista persoane 100% „bune” sau „rele”. Ii privesc pe sfinti cu suspiciune profesionala si le dau o sansa la umanitate celor din inchisori (desi sunt convins ca exista psihopati periculosi, ego-sintonici, care nici nu viseaza sa schimbe ceva in comportamentul lor antisocial). Insa lasand extremele de o parte, si privind doar in zona de mijloc a clopotului lui Gauss, gasesc (incepand cu mine) combinatii infinite de „lumina” si „intuneric”. Si ma gandesc, adesea, daca nu cumva, in loc de a diminua intunericul, o alegere mai buna nu ar putea fi aceea de a amplifica, intensifica sau extinde lumina.
Si pentru ca am si eu idiosincraziile mele, urmaresc uneori, in conversatii, raportul pozitiv-negativ, masura in care dialogul cu o persoana este energizant si insufletitor sau anxiogen si deprimant. Poti incerca si tu! E foarte simplu: observa numarul de atribute pozitive respectiv negative si sensul optimist sau pesimist al ideilor transmise. Observa daca partenerul, prietena sau chiar copilul tau sunt orientati catre probleme sau catre solutii.
In niciun caz nu sunt avocatul introducerii problemelor sub pres („lucrurile despre care nu discutam nu exista”). Dimpotriva, cred ca problemele trebuie formulate si trebuie formulate clar. Dar aceasta este doar jumatate din calatorie. Am o reala admiratie pentru cei care ofera si solutii sau macar incearca sa faca asta. Evident ca solutiile pot fi proaste sau inadecvate sau pripite sau insuficient de intemeiate insa efortul de a le cauta imi pare minunat si vreau sa-l subliniez. Pe aceasta baza, a unei atitudini pozitive si creative, cred ca putem construi o lume mai buna. Modulul meu realist, selectat evolutionist, imi spune ca o lume mai buna nu va exista, deoarece natura umana se schimba extraordinar de greu. Din fericire, alte module au o opinie diferita. Si, interesant, si ele au fost selectate pentru a participa la cel mai mare proiect antreprenorial, viata pe o micuta planeta dintr-un colt de galaxie.
2. Conversations on Consciousness, Susan Blackmore, 2007, Oxford University Press. Este o carte pe care am primit-o in dar de la o doctoranda (la vremea aceea) in psihologie. Reprezinta o colectie de interviuri realizate de Susan Blackmore cu ocazia conferintei „Toward a Science of Consciousness”, Tucson, Arizona, 2000.
Susan isi intreaba interlocutorii daca, de pilda, constiinta este ceva separat de procesele neuronale de care depinde sau daca sunt convinsi ca nu au vointa libera ci au doar iluzia vointei libere, magnific generata de creier. Cei care raspund la intrebari nu sunt chiar oricine: de la Francis Crick pana la sotii Churchland, fiecare a dedicat ani buni din viata investigarii acestui „ceva” atat de special pentru noi toti si, cu toate acestea, greu de prins intr-o teorie testabila.
Pana vei ajunge sa o citesti (if ever) te poti intreba si tu: poti lua o decizie fara ca in spatele ei sa existe precedente fizice? (evenimente fizice care sa o preceada, de exemplu metabolismul glucidic sau nivelul serotoninei din sinapse) Ai raspuns „da”? Felicitari, tocmai ai afirmat ca ai vointa libera! (and welcome to „Matrix”, by the way)
|
