Arhive pentru martie, 2012

Articolul urmator este extras din continutul mai larg al unui curs despre autocontrol pe care il predau, doar ca nu la Universitate:

Nicholas Christakis era si este profesor la Harvard. James Fowler era profesor la Harvard, cand s-au intalnit. Le-a facut cunostinta un prieten comun  (lucrau in 2 cladiri vecine dar nu se cunosteau). Acum Fowler e profesor la University of California-San Diego. Impreuna au scris o carte (Connected, 2009), plecand de la studiile realizate asupra retelelor sociale. Iata cateva idei:

  1. Legea Celor 3 Grade de Influenta: comportamentele, atitudinile si trairile noastre circula (se propaga) prin retelele sociale de care apartinem, avand impact asupra prietenului (primul grad), asupra prietenului prietenului (al doliea grad) si asupra prietenului prietenului prietenului (al treile grad)
  2. Retelele sociale tind sa amplifice tot ce este sadit in ele (de aceea nu este potrivit sa inchidem ochii in fata comportamentelor „rele”/distructive sau sa le ignoram: ele ajung sa se raspandeasca si sa degradeze reteaua, exact ca un virus)
  3. Ceea ce „curge” prin retea tinde sa devina o norma a grupului (acest fenomen este extrem de clar in retelele adolescentilor, ale caror identitati inca nu sunt formate sau consolidate: de aceea contagiunea de tip suicidar are loc cu predominanta in aceste grupuri)
  4. Si fericirea si anxietatea se raspandesc prin retele (la limita, ultima provoaca MPI, cel mai recent si spectaculos exemplu fiind liceul din McMinnville, Tennessee, 1998, cand 100 de oameni au fost dusi cu ambulantele la spital desi nu aveau nimic obiectiv (aveau doar simptome: dureri de cap, ameteala, greata, respiratie greoaie-un caz aproape didactic de isterie epidemica)

Christakis si Fowler au folosit datele din STUDIUL FRAMINGHAM, Inceput in 1948 in oraselul cu acelasi nume de langa Boston. Scopul studiului a fost identificarea determinantilor afectiunilor cardiovasculare. Locuitorii orasului au fost urmariti timp de 22 de ani (cu follow-up pe alte 2 generatii, in 1971 si 2002).

Cei doi profesori au putut reconstitui, in baza interviurilor consemnate, retele sociale si au alcatuit, in cele din urma, o harta cu 5.124 de rezidenti inauntrul unei retele mai largi de 12.067 oameni. Analizele matematice au aratat ca:

  • Daca prietenul lui X devine obez, riscul pentru X de a deveni si el obez creste cu 171%
  • Daca sora lui Y devine obeza riscul pentry Y creste cu 67% (Y e femeie)
  • Idem cu fratele lui Z (barbat): 45%
  • Alte tipare de contagiune: consumul de alcool, de droguri, deprivarea de somn si depresia

Se para ca atat obiceiurile negative cat si cele pozitive se raspandesc prin retea, asemenea unor virusi, si nimeni nu este imun.

Despre fericire:

  • Daca tu devii o persoana mai fericita, prietenul tau, P1, are o sansa superioara (cu 15%) de a deveni si el o persoana mai fericita
  • Sansa lui P2, prietenul lui P1, este de 10%
  • Sansa lui P3, prietenul lui P2, este de 6%

Aceste efecte nu par semnificative dar gandeste-te: daca P1 castiga cu 10.000 USD/an mai mult, sansa lui de a fi mai fericit e mai mare doar cu 2%. Cu alte cuvinte, fericirea lui P1 creste mai repede daca e prieten cu tine decat daca veniturile lui cresc cu 10.000 USD.

Uimitor e urmatorul lucru: oameni pe care s-ar putea sa nu-i intalnesti niciodata, daca fac parte din reteaua ta sociala in limita a 3 grade de separare, au un impact mai mare asupra nivelului tau de satisfactie in viata decat banii pe care ii castigi. Concluzie: a alege (in mod constient) retelele sociale din care sa faci parte reprezinta o modalitate inteligenta de a genera conditii favorabile obtinerii unor rezultate pozitive in viata.

Aceste fenomene de propagare sunt permise de caracteristicile creierelor noastre: ele sunt creiere sociale, facute sa apartina, sa supravietuiasca si sa se reproduca in grupuri sociale. Oamenii care vor sa schimbe ceva in vietile lor, intr-un sens pozitiv, au sanse mult mai mari daca se integreaza in retele sociale care le sustin scopurile (vs se straduie pe cont propriu). Aceasta este una din cheile programului de dezvoltare pe care l-am proiectat (vreau sa folosim impreuna forta uriasa a retelei sociale, sa o punem sa lucreze pentru scopurile noastre intr-un mod constructiv).

Fireste, si reciproca e valabila: un prieten sau un partener de cuplu, chiar fara sa-si propuna, adica fiind spontan, ne poate bloca sau sabota eforturile de schimbare prin comportamentele, atitudinile sau trairile pe care le pune in circulatie (tu vrei sa renunti la cafea, de exemplu, si el/ea fumeaza, sau consuma Coca Cola, sau marijuana etc.).

O relatie de cuplu armonioasa poate fi un mediu extraordinar de evolutie pentru cei doi parteneri daca aleg sa se sprijine reciproc, si acelasi lucru e valabil pentru o relatie parinte-copil.

Contaminarea scopurilor, prin urmare, functioneaza in ambele directii: daca vezi pe cineva care depaseste limita de viteza nu in mod necesar vei face si tu acelasi lucru dar vei fi mai inclinat, de pilda, sa consumi hrana nesanatoasa, de tip fast-food (adica cedezi in acea zona in care esti mai vulnerabil(a). Daca insusi partenerul tau face asta, in mod regulat, esti expusa la o sursa continua de diminuare a autocontrolului.

Keizer, K., S. Lindenberg, and L. Steg (2008) “The Spreading of Disorder” Science 322,1681-1685.

In concluzie, merita retinut despre creierele noastre ca sunt inclinate sa incorporeze scopurile, credintele si actiunile altor oameni din grupurile de care apartinem, mai ales daca sunt apropiati si investiti. Asta inseamna ca, pe langa versiunile personale ale sinelui, mai exista, in capetele noastre, si sinele altor oameni (e ceva aglomeratie! ) Si noi, la randul nostru, ii influentam pe altii (inclusiv pe unii necunoscuti: prietenii unor prieteni) si servim fie drept surse de inspiratie (cum ar fi de dorit, nu?) fie drept surse de tentatie . Daca mai aveai indoieli in privinta efectelor (reciproce) ale prieteniei (retelelor sociale) acum poate iti sunt mai clare lucrurile.

In baza acestei intelegeri venita dinspre stiintele  sociale (cu evidente radacini in biologia evolutionista) convingerea mea este ca fiecare dintre noi putem participa la o schimbare sociala pozitiva (da, in Romania!) fiind noduri armonioase in retelele noastre sociale.

 

 

 

 

 

1. An Introduction to Theories of Personality, Robert Ewen, 2003, Lawrence Erlbaum Publishers.  Este un „textbook”, nu are decat  500 de pagini (aproximativ). Cei care cred despre psihologia personalitatii ca se reduce la perspective psihodinamice sau umaniste pot afla (cu groaza!) de existenta si altor modalitati de  intelegere (de pilda, teoria social-cognitiva sau teoria trasaturilor).

Aceasta este editia a sasea. Nu este preferata mea dar e o carte foarte buna pentru cei aflati la inceputul cercetarii personalitatii. In orice caz, este mai buna decat orice text introductiv de psihologie a personalitatii aparut in limba romana.

Mi se intampla sa intalnesc tineri psihologi clinicieni sau terapeuti care detin o cunoastere extrem de aproximativa (acum sunt dragut!) a teoriilor personalitatii. Nici eu nu gasesc potrivit ca cineva sa-si incarce memoria cu „parmia” si „threctia”, termenii inventati de Cattell pentru a desemna un anume fel de indrazneala aventuroasa respectiv  de timiditate. Totusi, a sti din ce teorie s-a nascut 16 PF nu cred ca este permis. Iar despre faptul ca renumitul model al lui Maslow (piramida, ce altceva?) nu a fost niciodata validat ce-as mai putea spune in plus?


  1. Supernormal Stimuli, Deirdre Barrett, 2010, W.W. Norton & Co. Pe scurt, e o carte in care un psiholog clinician, o psihologa, scuze, scuze! (limbaj sexist), explica legatura dintre instinctele noastre primare, aparute si dezvoltate pentru viata in savana africana si  unele comportamente stranii, cum ar fi, de pilda, achizitionarea unui splendid tiramisu, in absenta senzatiei de foame (sau ceva ce se numeste „jerking off” si doar barbatii vorbitori de engleza pot intelege, sau realiza).

Deirdre Barrett preda la Harvard Medical School si, in timpul liber, se intreaba ce legaturi ar putea exista intre creativitate, rezolvarea de probleme si actul de a visa (adica a gandi intr-o alta stare biochimica). Din unghiul in care a fost fotografiata, pare, pentru creierul meu primitiv, o femeie frumoasa (un fel social acceptabil de a spune ca mi-ar placea sa fac unul, doi copii cu ea-uite, vezi, de aceea psihologia evolutionista ma enerveaza, nu incurajeaza gandirea romantica!).

 


  1. The Social Animal, Elliot Aronson, 2008, Worth Publishers. Eu am editia a 10-a insa intre timp s-a ajuns la editia a 11-a. Prima editie a aparut in 1972 (acum 50 de ani!), la un an dupa ce Aronson, proaspat aterizat la Stanford si uimit de libertatea de a face ce doreste (in cadrul Center for Advanced Study in the Behavioral Sciences), a hotarat nu doar sa contemple orasul San Francisco de pe o colina ci si sa scrie o carte.

Este un manual de psihologie sociala pentru studenti sau, judecand dupa longevitatea lui, este insusi manualul. Daca cineva imi spune ca este pasionat de psihologie sociala si nu a parcurs aceasta lucrare, eu, unul, nu stau de vorba cu el (pentru ca nu stie ce vorbeste!). Nu sunt chiar atat de intolerant, evident, doar exagerez putin pentru a sublinia importanta acestei carti. Exista o serie de alte manuale de psihologie sociala (Kenrick si Cialdini, de exemplu, 2009, doar 135 USD) bune si foarte bune. Insa cartea lui Aronson are ceva special! Oare pentru ca este singurul psiholog din intreaga istorie APA care a primit cele mai inalte 3 premii?

2. Mistakes Were Made (but not by me), Carol Tavris si Elliot Aronson, 2007, Hartcourt Books. Aceasta este cartea prin care l-am descoperit singur pe Aronson, pentru ca in timpul studentiei si, ulterior, printre colegii mei, nimeni nu l-a amintit macar o singura data. Este o carte cruda, despre felurile in care ne justificam pentru a nu ne asuma responsabilitatea pentru decizii si actiuni cu consecinte distructive. Fiind un om crud, cartea mi s-a potrivit ca o manusa.

Din pacate, cam de pe la pagina 104, mi-a zguduit increderea in judecata clinica si in eficienta psihoterapiei. Nu mi-am revenit nici in ziua de astazi intrucat, fiind vag masochist, am dorit sa aflu si din alte surse ce inseamna atitudine sceptica, bias de confirmare si, in general, bias. Le sunt recunoscator lui Tavris (este o „ea”) si lui Aronson pentru sansa de a intelege iluziile in care traiesc specialistii in sanatate mentala atunci cand nu dispun de mecanisme protectoare impotriva biasurilor cognitive.

Din fericire, dupa ce m-au bruscat cu eleganta caracteristica psihologilor sociali, 5 pagini mai incolo mi-au livrat problema delfinului binevoitor, de care sunt sigur ca imi voi aminti toata viata (o problema a carei victima inocenta a fost si Sigmund Freud, intemeietorul unei teorii pe care nu o mai studiaza nicio universitate din TOP 100-vezi QS World University Rankings).

Relatiile de cuplu beneficiaza si ele de un capitol separat. Insa cel mai tulburator este sa vezi cum oameni aflati in pozitii de putere iau decizii proaste care influenteaza milioane de oameni si reusesc sa se simta in continuare bine cu ei insisi, gratie reducerii disonantei cognitive prin auto-justificare.

Nu o recomand tinerilor sub 24 de ani decat cu acordul parintilor familiarizati cu Judith Rich Harris (coming soon!).

„Dracu’ te-a pus!”. Asa ar putea comenta, succint, acea versiune a sinelui meu strecurata cu abilitate prin plasa necrutatoare a socializarii. N-au trecut nici 2 zile de la initiativa dia- sau doar hiper-bolica si iata-ma lucrand deja la liste de asteptare! Ori am deschis, in felul meu etern-inconstient (se pare) cutia Pandorei? E cazul sa-mi iau „adio” de la timpul liber? (sau sa ma recalific, la 44 de ani?)

Inca nu pot prezice nimic dar ceva deja stiu sigur: mai  iegzista tineri care citeste carti in limba lu’ Cheti Peri! Pfii, ce incantare sa parcurg o serie de mailuri concepute, din cate imi dau seama, de oameni tineri pasionati de cunoasterea psihologica (nu e chiar o incantare, mi-au trezit complexele de inferioritate, eu la varstele acelea nu scriam asa de frumos!)

Calculul meu era ceva mai simplu: situl e vizitat de o mie (doua mii) de oameni. Cati ar putea fi dornici sa-si bata capul cu niste carti dificile (macar pentru ca sunt scrise in alta limba), sa suporte termenele draconice pe care le impun (2 saptamani, de obicei, cu prelungire), sa treaca prin chinul unor intrebari binevoitoare („ia sa vedem, ai citit in stare de veghe sau in stare de ebrietate?”) si, culmea, sa-si doreasca repetarea unei astfel de experiente? Un procent, cu ingaduinta!

Dar Luminoasa Faptura, ce crezi, dormea in post? (Postul Pastelui, desigur) Nu, fireste! Si-a introdus eleganta codita si ma tem ca este doar inceputul. In mod curios, ma atrage combinatia (poate pentru ca sunt deosebit de vulnerabil, dupa despartirea lacrimogena, sau nitroglicerinica, de Mos Craciun). Prin urmare, dupa primul soc (pe care il integrez prin acest articol, adica imi administrez singur terapia), voi continua sa fac publice cartile disponibile. Imi rezerv dreptul de a raspunde cu intarziere intrucat nu am pus la punct, deocamdata, metoda prin care timpul sa devina mai elastic.

Desigur, data fiind valoarea cartilor, imprumutul va fi conditionat de o garantie, probabil 50-75% din pretul de achizitie, garantie ce va fi recuperata in momentul restituirii. Ceea ce nu mai poate fi recuperat, din pacate, este stropul de necunoastere. Aferim!

Construit de Sorin