Arhive pentru ianuarie 13th, 2012

Pe vremea cand predam la facultate cursul de psihologia cuplului nu mi-as fi imaginat ca teoriile de orientare psihodinamica vor deveni la un moment dat, pentru mine, o sursa de amuzament. Pe atunci nu gandeam prea mult si nici acum n-as zice ca o fac, dar beneficiez de ajutoare externe minunate. Cu riscul de a-i indeparta definitiv pe admiratorii lui Freud, vreau sa dau un exemplu de rationament analitic si sa subliniez sansa pe care cunoscatorii chiar modesti ai teoriilor freudiene o au in momentele depresive.

Poate ai auzit de atacuri de panica. In caz ca nu ai trait asa ceva (te asigur, e o experienta de care te poti lipsi!) poate nu-ti trece prin cap ca e ceva (atacul de panica) ce are legatura cu zeul Pan. Pan trebuie sa fi fost un pic deranjat (ca orice alt zeu, poate?), altfel de ce aparea brusc din tufisuri pentru a-i speria pe calatori? Pan-panica, aceasta este legatura. Atacul de panica se refera la un set de evenimente psihologice si fiziologice ce ating un varf de intensitate in cel mult 10 minute. Prima data cand se intampla, oamenii sunt convinsi ca au un atac de inima si cheama Salvarea, ajungand la „urgente” unde cel mai adesea un rezident (ceilalti medici au plecat din tara, cum poate ai aflat) ii asigura ca nu e nimic grav, ca nu vor muri si ca, pentru viitor, cel mai bine e sa consulte un psiholog.

Si acum sa ne gandim la cine va care experimenteaza un atac de panica undeva intr-un loc public. La mall, de exemplu? Sau intr-o statie de metrou? Sau, de ce nu, intr-un amfiteatru la Universitate? (in ipoteza in care studentii inca mai merg la fascinantele cursuri, mai ales cele ale profesorilor mai in varsta, cunoscuti pentru calitatea lor de a fi la curent cu cele mai noi descoperiri si evolutii dintr-un domeniu). Ce ne-ar spune maestrul specializat in femei vieneze nevrotice? (remarca, te rog, incredibila diversitate culturala a clientelei)

Pentru a intelege explicatia lui trebuie sa stii ce este acela un mecanism de aparare si, mai ales, ce inseamna „formatiune reactionala”. Pentru ignoranti (o spun cu simpatie), un mic ajutor: formatiunea reactionala este un mecanism de transformare a unei emotii in opusul ei (de exemplu, in loc sa simti dezgust fata de mizerie simti o placere imensa in a face curatenie, ceea ce presupune sa vii in contact cu mizeria-amatorii de simboluri se pot gandi si la mizeria morala, nu doar la praf, haine aruncate prin casa si excremente de caine)

Atacul de panica, in cheie psihodinamica, inseamna ca tu (am personalizat!) esti coplesit brusc de anxietate, intr-un loc public, deoarece vrei sa faci sex cu cineva (poate chiar cu mai mult de o persoana) in timp ce altii (de pilda cei de pe scara rulanta, daca esti la mall) se uita la tine. Destul de jenant, nu-i asa? (mai ales daca nu ai erectie sau, femeie fiind, nu te lubrifiezi suficient). Atacul de panica transforma dorinta sexuala inconstienta in teama si astfel te salveaza dintr-o situatie un pic neplacuta, mai ales daca sunt si camere de luat vederi.

Ai inteles sau mi-am pierdut abilitatile de profesor? Te confrunti cu atacuri de panica pentru ca vrei sa faci sex in public. Nu e frumoasa psihanaliza? Oare de ce nu se mai preda in universitatile americane decat la modulul de istorie a psihologiei? (nu vreau sa intelegi de aici ca protejez psihologia umanista-si ea are numeroase laturi comice, implinindu-si, astfel, potentialul pentru naivitate si fantezii)

Construit de Sorin