Arhive pentru ianuarie 2nd, 2012

La Yale University inca mai preda un batranel pe nume Robert Lane, acum profesor emerit de stiinte politice. A fost, candva, si presedintele Societatii Internationale de Psihologie Politica (pe vremea cand Emil Boc  se antrena intensiv pentru cea mai lunga, era sa zic longilina, cariera de prim ministru). Acest fellow (of British Academy) a publicat in 2001 The Loss of Happiness in Market Democracies, o incercare de a raspunde la dilema numarului mare de oameni nefericiti din cele mai avansate tari de pe glob.

Tu simti ca traiesti intr-o tara avansata din punct de vedere economic? Nu te chinui sa raspunzi, daca citesti acest text, aici, accepta-l pe „da”. Stii de ce? Ai dus acasa? (si apa curenta, se intelege) Nu-i asa ca nu trebuie, pentru anumite procese de felatie, ptiu!, de fecatie, scuze, e intr-un cavant (defecatorii?) sa iesi afara si sa pleci intr-o scurta calatorie in fundul (sic!) curtii? Aproape sigur ai si centrala pe gaze (sau incalzire centrala) Ei bine, daca ai fi trait pe la 1940, fiind american, puteai fi in treimea care nu avea asa ceva. Da, acum 70 de ani din trei americani unul nu avea dus iar unul din doi nu avea incalzire. Si daca tocmai ai fi terminat liceul si te-ai fi inscris la facultate, sansa de a-ti finaliza studiile superioare era de 5% (nu exista varianta Spiru Haret, forma ID, in echivalent american, in ciuda spiritului pragmatic). Totusi, ne spune Lane, americanul mediu isi evalua foarte sus satisfactia generala in viata („fericirea”). Mai precis, la 7.5 puncte din 10 posibile. GDP-ul per capita, daca mai vrei cifre, era la 6.000 USD.

In 1990, cand face Lane comparatia, GDP-ul ajunsese la 20.000 USD (se triplase, practic). Problema americanului mediu nu mai era daca are o baie ci daca are doua sau trei. Televizor color, masina de spalat, astea sunt deja maruntisuri (iar in zilele noastre, cred DVD player si iPod, in curand iPad). Poate ai vrea sa stii scorul mediu al fericirii americanului nostru? (care ne va proteja in curand cu scuturi antiracheta, poate pe la Dabuleni). Ai retinut scorul din 1940: 7.5. Cat ar putea fi in 1990? Da drumul la laptop sa-l notezi, in caz ca ai hipocampul deteriorat de ultima sesiune (sau examen de la MBA).Cu tot acest progres urias, e de asteptat sa fie mai mare, corect? Eu mizez pe 8 sau chiar 8.5. Americanii au toate motivele din lume pentru a fi fericiti (deoarece „motivele” vin catre ei, pe diferite cai, inclusiv brain-drain). Vorbesc la prezent dar ma refer la 1990 (iti dai seama, acum, in 2011, nivelul satisfactiei e pe la 11, adica a iesit din scala). Abundenta, oportunitati de educatie, super-servicii medicale. Cum sa nu fii mai fericit? 7.5 in 1940. Si „azi”, in 1990? Citeste-l pe Lane. Sau, daca nu ai chef de 480 de pagini de teorie politica a bunastarii, crede-ma pe cuvant. Este 7.2!

Toscana. Un loc in care as vrea sa traiesc (o regiune, de fapt, in centrul Italiei). Crezi ca pentru Chianti si Brunello di Montalcino? Nu, pentru cele 120 de rezervatii naturale. Periodic, as trece prin Florenta, Siena si Pisa. Ups, am spus Pisa? Orasul cu turnul care sfideaza gravitatia si la fel de multi rezidenti ca la Vaslui.

Oare de ce spunand „Pisa” imi vin in cap rezultatele BAC-ului 2011, facute publice acum cateva luni? (never mind, it’s just my under construction brain) PISA este si acronimul de la Programme for International Student Assessment. Este vorba de o evaluare a performantei scolare a elevilor de 15 ani, initiata in anul 2000 si repetata la fiecare 3 ani. Cine face asta? OECD-ul! Cu ce scop? Pentru a imbunatati politicile educationale.

Evaluarea este facuta in 3 domenii de competenta. Ti le spun in engleza, limba pe care o invat, de la o vreme, obligat fiind de niste oameni care scriu lucruri deosebit de interesante in aceasta limba: reading, mathematics and science.

In 2009 au participat 59 de tari. China a iesit prima, la toate cele 3 probe. La matematica, de pilda, daca vrei sa-ti trimiti adolescentul prin Europa, Finlanda a iesit a sasea (prima tara europeana). La „stiinte” finlandezii sunt si mai buni: sunt pe locul doi. Iar la „citire”, in afara de plictisitoarea Finlanda (locul 3), mai avem si Olanda, in primele 10 (chiar pe 10).

Si Romania, si Romania? Pe ce loc a iesit? Ei bine, s-a plasat cu 2 locuri mai jos decat in 2006 (precedenta evaluare). Se afla pe un trend descendent (locul 49, dupa locul 47).

Locul 49 din 59!

In Europa, doar Muntenegru si Albania au rezultate mai slabe. Nu e nicio greseala! Suntem din nou (aproape) ultimii, doar ca, de data aceasta, in planul minunatei, fabuloasei, incredibilei noastre educatii. Testele sunt standardizate. Scolile in care se dau examenele sunt alese in baza unui esantion. Nu avem pe cine sa dam vina. Poate ca, pur si simplu, aceasta este starea invatamantului actual. Un invatamant de proasta calitate, neinteresant si ineficient.

Nu, nu, nu! (te aud cum protestezi, mai ales daca esti un profesor idealist) Trebuie sa fie ceva gresit in metodologia testului PISA. Copiii nostri sunt buni la invatatura, intotdeauna au fost asa. Sa ne uitam la numarul de studenti (in special cei de la universitatile particulare, forma ID) si la rata de promovare remarcabila de la BAC din anii trecuti.

Si anul acesta? Stii ce rezultate au fost la BAC? Da, dezastruoase, insa e din vina camerelor de luat vederi din clase care au trimis unde misterioase, blocante de tinere sinapse. Nu are nicio legatura cu nivelul de performanta al invatamantului romanesc. Inainte de a ne uita la cifra hai sa revedem rezultatele PISA din 2009 si 2006. Aproape ultimii in Europa. Si la BAC, in 2011? Sub 50% promovabilitate. Din doi candidati unul a trecut. Si cel care nu a trecut? Oare va pleca in Spania, la capsuni? Sau va pleca, mintenas, cel care a trecut? (for strawberry-teams supervising, I guess, somewhere in Liverpool area)

Ar putea pleca amandoi, totusi? Ai putea pleca si tu? (eu nu, imi iubesc tara si tarele ei-atentie, e joc de cuvinte!) Insa intr-un astfel de caz, ma intreb simultan cu un fost coleg de facultate, expert in evaluarea politicilor sociale: cine va plati pensiile peste 20 de ani? Cine ne va educa progeniturile? Si, mai ales, cine va repara camerele de luat vederi instalate saptamana trecuta?

In 2006 a aparut A Global Projection of Subjective Well-Being: the first published map of world happiness (cauta BBC News din 30.10.2007 pentru un pdf). Danemarca e pe primul loc, dar nimeni nu stie de ce. Si elvetienii sunt foarte fericiti (sunt pe locul 2), deci e o idee foarte buna sa te relochezi pe malul lacului Geneva. In cazul in care dai tarcoale Ambasadei Americane, poti fi un pic mai rezervat: americanii sunt doar pe locul 23.

Nu acord mare importanta acestei cercetari deoarece nu stiu mai multe despre ea (stirile din media imi trezesc numeroase suspiciuni). Insa psihologii care publica in jurnale peer-reviewed se bucura de increderea mea. Ei nu au avut asa de multi bani incat sa investigheze popoarele de pe glob (oare pe ce loc e Romania, te urmareste cumva intrebarea asta?) dar au dispus de suficiente fonduri pentru a afla relatia dintre fericire si variabile precum:

  • Casatoria: oamenii casatoriti tind sa fie mai fericiti
  • Studiile superioare: oamenii care au absolvit o universitate tind sa fie mai fericiti decat cei care nu au facut asta (ai aflat ca, la 28 de licee din Romania, nimeni nu a trecut bac-ul?)
  • Sportul: cei care exerseaza regulat tind sa fie mai fericiti
  • Recunostinta: cei care spun mai des „Multumesc!” sunt mai satisfacuti cu vietile lor decat cei care nu spun nimic (sau sunt chiar critici, imi vine sa adaug)

Ar fi insa o eroare sa credem ca prima variabila (casatoria, educatia etc.) este factor cauzal pentru a doua (fericirea autoperceputa). Studiile ne arata corelatii si nu sageti cauzale si nu e nevoie sa fim asi in metodologie pentru a sti ca numerosi oameni casatoriti sunt nefericiti si multi oameni fericiti nu sunt casatoriti (atentie, cei divortati sau vaduvi tind intr-o masura si mai mare sa fie nesatisfacuti de vietile lor)

Prin urmare, as scrie despre ceva mai sigur. Ce-ai zice de niste copii? (nu, nu sa-i facem, si vei intelege imediat de ce). In ce fel nasterea si cresterea copiilor influenteaza starea de fericire a parintilor? Ce intrebare prosteasca! (iarta-ma, te rog, sunt inca sub influenta unor studii despre efectul Flynn). Toata lumea stie ca ingerasii ne insenineaza vietile si ne bucura sufletele. Experienta parentalitatii e ceva minunat. Si dorit, de asemenea! („Voi cand aveti de gand sa faceti un copil?”, „astfel incat eu sa devin bunica”, ar fi continuarea) Societatea e construita pentru a genera copii si, in ultimul timp, oarecum, si pentru a-i proteja. Ce-ar putea gasi niste psihologi-tocilari, pe care nu i-a dus capul sa castige 200.000 USD/an? Oamenii se casatoresc, fac copii si sunt, astfel, mai fericiti. Simplu ca „buna ziua”! Doar ca e noapte:

Faptul de a avea copii reduce nivelul de fericire.

Daca esti parinte de bebelus, chiar acum (cu nopti nedormite la activ, vreau sa spun), e posibil sa-mi dai dreptate. Si adolescentul tau care nu se protejeaza sexual te nelinisteste cumva, nu-i asa? Nu dau aceste exemple pentru a folosi, manipulativ, efectul de „vividness”. Doar incerc sa concretizez putin experienta parentalitatii si sa o scot din zona de ideal sau de prescriptie sociala. Cel putin pana pleaca de acasa, fiind adulti tineri, copiii nu sunt o sursa de crestere a nivelului de fericire ci de diminuare a lui. Se numeste paradoxul parentalitatii.

Pentru amatorii de studii, amanunte:

Bernard, J.,1982, The future of marriage, Yale University Press

Glenn, N.D., 1978, A multivariate survey study of marital happiness, Journal of Marriage and the Family

Callan, V.J., 1987, The personal and marital adjustment of mothers and of voluntarily and involuntarily childess wives (acelasi jurnal)

Lopata, H.Z., 1971, Occupation:Housewife, Westport, CT:Greenwood (in anii  ’70 cercetatorii din stiintele sociale au inceput sa puna sub semnul intrebarii „adevarurile” colective referitoare la casatorie si copii)

Anderson, S.A., 1983, Perceived marital quality and family-life cycles categories: a further analysis (jurnalul citat mai sus)

Si tot asa, dar mi se pare plictisitor sa tot dau elemente bibliografice. Crede-ma pe cuvant: dovezile sunt coplesitoare! Adultii din familiile care au copii sunt mai putin fericiti decat echivalentii lor care nu si-au combinat ADN-ul. Daca vrei sa fii fericit, nu e o idee buna sa faci copii. Te rog, nu trage in mesager! (am date si mai clare insa cred ca e suficient pentru azi)

Si atunci, de ce oamenii, daca vor sa fie fericiti,  nu renunta? Hai, mediteaza tu la asta! Exclude posibilitatea de a-si dori, inconstient, sa sufere si tine cont de instinctul de reproducere (ziceam undeva ca oamenii sunt primate, adica animale?). Elimina si enorma presiune culturala, doar de dragul de a izola un factor cauzal. Da, exista un astfel de factor (nu, nu e povestea cu sprijinul la batranete). Ia sa vedem, ghicesti? (pardon, gandesti?)

Intrand in rolul de parinti oamenii pierd puncte importante la capitolul „fericire” insa castiga, enorm, in alta parte.

Oare unde? Eu plec acum, am o intalnire cu un copil. Nu, nu am investit in el bani, energie si timp, deoarece nu este al meu. Iar daca as fi facut asta, pentru a nu intra in disonanta cognitiva, as spune ca sunt fericit.

Construit de Sorin