Arhive pentru decembrie 10th, 2011

Oarecum impotriva asteptarilor mele, dar cu multa bucurie, am realizat, prin intermediul Google Analytics si Facebook, un fel de combinatie excentrica de instrumente cantitative si calitative, interesul si, in cateva cazuri, aprecierea de care a beneficiat articolul despre testele proiective. Cum nicio nenorocire nu vine singura, m-am gandit sa revin asupra acestui subiect, astfel incat cei care folosesc teste proiective, si mai ales cei care sunt supusi lor, sa aiba o intelegere superioara a ceea ce fac respectiv li se face.

Pentru asta vreau sa-ti fac cunostinta cu Anne Anastasi, din pacate moarta inca de acum 10 ani (regret intarzierea!). A fost o autoritate in materie de testare psihologica, a scris un manual devenit clasic (este acum la a saptea editie, 500 RON, hardcover) si a primit National Medal of Science (acordata, prin intermediul unei legi votate de Congresul SUA inca din 1955, persoanelor cu contributii importante la progresul cunoasterii).

Iata ce scria, in faimosul ei Psychological Testing, inca din 1988 (editia a sasea): „The accumulation of published studies that have failed to demonstrate any validity for such projective techniques as the Rorschach and the D-A-P (Draw A Person Test) is truly impressive. Yet after five decades of negative results, the status of projective techniques remains substantially unchanged”.

Mi-ar fi placut, acum 10 ani, sa vina cineva si sa-mi spuna lucrurile acestea. Nu l-as fi crezut imediat insa sigur mi-ar fi dat de gandit. In cazul ai devenit capabil(a) de gandire critica, sper sa te scutesc de o irosire similara de resurse, timp si imaginatie.

Dincolo de relatia pe care psihologii clinicieni sau psihoterapeutii incep sa o stabileasca, gradat, cu clientii lor, si de cateva ipoteze pe care le pot avansa, ipoteze care pot fi, desigur, gresite, testele proiective nu au nicio valoare. Daca esti un student curajos ii poti cere profesorului tau sa-ti indice articolele stiintifice care sustin, cu dovezi, fidelitatea si validitatea testelor proiective. Nu trebuie sa ma crezi pe mine pe cuvant. Testeaza singur! Eu pot doar sa te informez ca exista dovezi coplesitoare in favoarea absentei fidelitatii si validitatii.

Daca iti plac experimentele cu oameni (era sa spun „pe” oameni) poti arata, la intervale de timp diferite, un acelasi test proiectiv (un arbore, de exemplu) aceluiasi specialist. Vrei sa te amuzi? Mergi cu desenul arborelui maine, apoi peste sase luni, apoi peste un an, apoi peste doi ani (evident, fara sa-i spui ca e facut de aceeasi persoana-stiu, e manipulare ordinara, dar merita distractia!). Observa daca, de-a lungul timpului, interpretarea aceluiasi test ramane constanta sau se schimba, uneori radical, in functie si de dispozitia specialistului si ce i s-a mai intamplat intre timp. Ah, te rog, la sfarsitul perioadei de testare (cei doi ani), nu mentiona numele meu, deoarece nu vreau sa fiu executat, pe o alee intunecoasa, de o huiduma din Ucraina cu scor inalt pe scala Szondi a sadismului.

Si daca vrei sa zambesti , tragic, fireste, si mai mult, sau mai sofisticat, mergi cu acelasi test, simultan, la mai multi specialisti. Eventual, inregistreaza-i! Pentru o petrecere de sambata seara, ascultarea interpretarilor ar putea fi un moment de varf. Iar daca spiritul tau stiintific nu-ti da pace, poti lua o aceeasi astrograma, cautandu-i pe cei mai buni astrologi si solicitandu-le o interpretare atenta. Dupa aceea poti compara diferentele de interpretare dintre psihologii amorezati de testele proiective cu diferentele de interpretare dintre astrologii indragostiti de o disciplina dubioasa, in care si eu, cu sinele meu copilaros, am crezut.

In realitate nu e nimic amuzant si ma trec fiorii cand ma gandesc, in termeni statistici, cati specialisti isi bazeaza judecatile clinice pe rezultatele testelor proiective si ii eticheteaza pe oameni pe fara niciun temei riguros. Cu alte cuvinte, incerc sa-mi reprezint modul iresponsabil in care credintele intime si fanteziile unor psihologi trec drept cunoastere si simt sarpele Kundalini (o alta aberatie, insa din alt perimetru) pe sira spinarii.

Pe de alta parte, nu e nimic neobisnuit in aceste cifre. Tot asa milioane de copii sunt convinsi ca exista Mos Craciun iar miliarde de adulti sunt convinsi ca exista Tatal lui Mos Craciun (in diferite versiuni geografice). De ce sa ne miram asa de tare? Nu ar putea si psihologii sa aiba propriile lor betisoare (vezi Yi King), tablite Ouija, anse cu raportor (vezi radiestezia-la 23 de ani, o tanara care ma iubea oarecum fara speranta, radiestezista in formare, mi-a gasit o aura pe care a incadrat-o la anomalii, deoarece era mai mare decat tot esantionul ei de masuratori ), cristale sau, pentru a fi mai practici, cesti de cafea? In fond, de ce sa ne despartim atat de usor de Evul Mediu? De ce sa gandim lent, atent, metodic, adica sa folosim ceea ce laureatul Nobel pe care vreau sa-l fac mai cunoascut in Romania, anume Daniel Kahneman, numeste Sistemul 2?

Deoarece nu putem evolua altfel!

Nu putem intelege mai bine niciun aspect al realitatii daca ne urmam judecatile intuitive si refuzam sa acceptam dovezile contrare. Orice manual de psihologie serios (ma refer acum doar la cele agreate in universitatile americane de elita) afirma despre testele proiective ca au fidelitate si validitate modeste si sunt foarte slabe in capacitatea lor de a prezice comportamentul. De ce sa fim asemenea strutilor si sa ne introducem cutiile craniene in pamant cand suntem confruntati cu aceste informatii? Doar pentru ca nu cutezam sa chestionam autoritatile care sustin contrariul? Pentru ca ni se pare imposibil ca asa de multi oameni sa se autoinsele? Pentru ca am fost invatati sa luam de bun tot ce vine de la o sursa investita cu cunoastere?

Priveste cu scepticism acest articol. Poate ca eu gresesc si testele proiective sunt cu adevarat valoroase. Poate ca ipoteza proiectiva, pe care se bazeaza toate testele proiective, a fost confirmata in mod repetat, nu doar de cei care cred in testele proiective ci si de cei care nu cred in ele (tot asa cum cei care nu cred in gravitatie pot verifica ce se intampla cu paharele de cristal daruite de socri daca sunt lasate sa cada liber de la etaj).

Conform ipotezei proiective, cand au de interpretat o situatie ambigua (un set de stimuli neclari), oamenii proiecteaza in mod inevitabil aspecte din personalitatea lor (adesea ganduri si sentimente inconstiente). Dar hai sa ne intrebam: intotdeauna fac asta? Si daca nu fac intotdeauna asta, cum stii sa separi momentele in care o fac de momentele in care nu o fac? Mai mult decat atat, gandurile si emotiile proiectate, trasaturile sau tendintele, sunt esentiale sau periferice, sunt importante sau nerelevante? Si cum stii cand sunt semnificative respectiv irelevante?

Pe urmele lui James Randi, ofer 10.000 de euro celui care pune la punct (1) o metodologie de a separa variabilele mentionate mai sus si reuseste (2) sa determine in ce masura rezultatele la testele proiective sunt influentate de dispozitia de moment, de numarul de ore de somn din noaptea precedenta, de anxietatea asociata cu examinarea, de bogatia vocabularului, de cate glucide a consumat pana la ora testului, de medicamentele luate in ultimele zile, de traficul din oras, de starea vremii din ziua respectiva, ca sa nu mai zic de  ultima partida de sex, ratata sau reusita.

La fel de bine as putea pune banii intr-o banca elvetiana. Ceea ce am reusit sa inteleg despre psihologie, pana in acest moment, imi acopera toate riscurile. Pe masura ce psihologia va fi asumata, de catre absolventii facultatilor de profil, tot mai mult ca o stiinta si tot mai putin ca o magie hermeneutica pentru naivi si persoane sugestibile, diagnosticul proiectiv isi va consuma ultimele rezerve de oxigen si va intra, probabil, pe un metabolism alternativ, pe baza de dioxid de carbon. Ceea ce nu este un lucru asa de rau, planeta noastra avand nevoie de verde. Ups, am spus verde? Suna-l repede pe Luscher! Dar ai grija sa fie intr-o dispozitie indigo!

Construit de Sorin