Arhive pentru noiembrie 11th, 2011

Ce ar fi mai potrivit, intr-o zi friguroasa de noiembrie, decat un articol despre sinucidere? Am gusturi minunate, stiu. Insa tocmai am aflat ca, in fiecare an, pe micuta noastra planeta suprasaturata de ecologisti, mai ales in guverne, se sinucid 800.000 de oameni. Aproximand putin, 2.000 pe zi sau 100 pe ora. De fapt, pana sa termini acest paragraf de citit, undeva in lume un om isi pune singur capat zilelor.

Un om se sinucide la fiecare minut.

Halal instinct de supravietuire, nu-i asa? Unde sunteti, voi, psihologi evolutionisti? Aveti si pentru acest fenomen o explicatie de tipul just so? (exista, bineinteles!)

Exista cateva idei gresite (sau, cel putin, insuficient testate) care circula in legatura cu sinuciderea. Se crede, de pilda, ca nu e bine sa vorbesti cu cineva despre sinucidere (cineva deprimat, care deja se gandeste la asta) deoarece se va simti astfel mai liber sa comita actul. Nu este asa! A vorbi cu o persoana deprimata despre gandurile ei (inclusiv despre sinucidere) creste probabilitatea ca ea sa solicite ajutor si sa renunte la intentia distructiva. Sigur, pentru a face asta trebuie nu doar sa intelegi cum functioneaza mintea umana (sa fi urmat un curs bun de psihologie, nu unul din acela care-ti trezeste ideatia criminala, stim noi la adresa cui) ci si sa nu te sperii de subiecte precum „moartea”, indiferent daca este nedorita sau fantasmata. Consilierea si psihoterapia de calitate abordeaza in mod curajos aceasta problematica, o articuleaza si o fac, astfel, mai inteligibila, deci mai apta pentru a fi gestionata in mod rational.

Pe de alta parte, oamenii care vorbesc mult despre sinucidere (isi declara in mod repetat intentiile) se confrunta cu un risc mai mare de punere in act.Credinta eronata este ca oamenii care te plicisesc cu scenariile lor autodistructive de fapt nu vor trece niciodata la actiune, pe principiul „cine spune nu face”. Nu este asa! Daca cineva vorbeste adesea despre sinucidere si nu este ascultat, nu este luat in serios, este ignorat sau ironizat („las’ ca stim noi ca nu vrei decat atentie”), va fi mai inclinat sa treaca la actiune.

Acum vreau sa-ti reamintesc un fapt: de cand citesti acest articol s-au mai sinucis doi oameni (nu-i asa ca nu simti nimic?). Oare de ce varste? In US sinuciderea este a treia cauza de mortalitate la copii, adolescenti si tineri adulti, mult mai mare decat la alte categorii de varsta (ai si tu un adolescent? Sigur i-a trecut prin cap asa ceva, doar ca nu ti-a spus-un test excelent pentru increderea in parinti si disponibilitatea de a comunica)

Sa fie toti depresivi? (depresie clinica) Da, depresia este factorul major de risc insa nici pe departe nu este singurul. Din 10 oameni care se sinucid intre 2 si 4 nu se califica pentru diagnosticul de mai sus. Adica cineva din grupul tau de prieteni care merge la film, nu plange si nu se plange, tocmai a venit din vacanta si doarme bine (problemele cu somnul sunt unul din criteriile pentru depresie) s-ar putea sinucide? Intocmai! (psihologia nu e o chestie simpla, nu stiai?)

Dar de ce sa faca asta? Iata cateva motive, pe care ti le enumar in ordinea descrescatoare a riscului: lipsa de speranta, abuzul de substante, schizofrenie, homosexualitate (reflecteaza mai mult inainte de a respinge, brutal sau subtil, un gay sau o lesbiana), somajul, boala fizica agonizanta care care produce desfigurari, pierderea unei persoane iubite (aici intra si divortul), tulburarea de personalitate de tip borderline si, nu o sa ma crezi, tulburari de anxietate precum atacul de panica sau fobia sociala (da, oamenii care se simt foarte usor stingheriti, jenati sau umiliti in public au ideatie suicidara)

De aici nu rezulta ca depresia prezice mai bine sinuciderea decat consumul de droguri sau istoria familiala (daca ti-a placut cursul de metodologie stii si de ce). Exista un singur predictor foarte bun. Nu, imi pare rau, nu il gasesti in testele proiective (desi unele sustin, in mod arogant, asta) si nici in judecata clinica a unui expert (psiholog clinician, asta vreau sa spun). Te-am facut curioasa? (acord facut cu „persoana”, ma gandesc la tine nu ca la un barbat sau femeie ci ca la o persoana) Exista un mod prin care poti sti, cu mai multa siguranta, daca scorpia aceea din biroul alaturat te va scuti pentru totdeauna de prezenta ei azotat-sulfuroasa? (trec peste fantasmele pe care le intretii, self-indulgently, in raport cu seful tau) Iti spun, cu riscul de a te dezamagi:

Cel mai bun predictor al unui suicid este o incercare anterioara.

Nereusita, normal! Mai mult de o treime din cei care se sinucid au mai avut cel putin o tentativa. Asa ca daca stii trei persoane care au incercat, te poti astepta ca una din ele, cel putin, sa incerce din nou (nu e nevoie de niciun profil de personalitate, e suficient sa detii aceasta informatie statistica). Exista si alti predictori, evident, dar nu au aceeasi putere. De exemplu, daca esti un psiholog bun (si nu unul amator cu pretentii de primadona) stii ca potentialul suicidar al unui borderline este mai mare decat al unei persoane cu depresie majora (si poti citi si studiul Kelly T.M. et al.,Journal of Personality Disorders, 2000) Mai stii ca nu apatia ci agitatia intensa este un predictor mai bun si iti amintesti, sper (de la ce curs?) ca barbatii se sinucid de trei ori mai des dar femeile incearca de trei ori mai mult.

Pentru fiecare sinucigas competent (acum sunt cinic doar pentru a-ti reaminti, iarasi, ca, de cand citesti articolul, mai ales daca ai trecut si pe la toaleta-probleme cu vezica?- au murit, pentru ca au ales asta, un numar de oameni egal cu vecinii tai de pe palier, aflati acum acasa si studiind cum se spune „funie” in latina) exista 8-25 de incercari. Nu e usor sa pleci de pe Pamant, in pamant! (sau in Purgatoriu, intr-o nota contradepresiva-iti dai seama, daca sufletul tau chiar este nemuritor si  vesnic susceptibil la depresie?) De asemenea, pericolul pe care un om il reprezinta pentru el insusi este mai mare decat pericolul reprezentat de un psihopat. In traducere, cu date (NIMH, 2004, Suicide facts and statistics): doi oameni sunt victimele unei omucideri (cineva iti ia gatul!) si trei se sinucid. In ciuda acestui fapt, majoritatea filmelor americane (de un anumit gen) ne copleseste cu crime, intr-o incercare (tentativa?) probabil inconstienta de negare a realitatii.

Probabil ti-am stricat dispozitia pentru ce a mai ramas din aceasta zi de vineri (daca ai ganduri negre, te rog, vorbeste cu cineva, fie si numai pentru a critica acest articol!). Hai sa-ti dau si o veste buna: oamenii care sufera de depresie majora (sau de PMD, unde rata suicidului este de 15 ori mai mare decat a populatiei generale) se pot recupera, cu medicatie potrivita si ajutor psihologic de specialitate. Viata incepe din nou sa merite a fi traita. Vezi cum ti-am inseninat ziua? Te poti opri aici cu lectura.

Doar pentru masochisti si connaisseuri: exista o „ferestra blestemata” in procesul de recuperare a unui depresiv. Cateva studii (Hubbard, 1992, Isaacson, 1997, Meehl, 1973) arata ca riscul suicidar poate inregistra o crestere simultan cu initierea vindecarii. Adica incepe sa-ti revina energia si atunci te sinucizi? Ce straniu! Dar nu e asa: cum te-ai putea sinucide daca nu-ti vine sa te dai jos din pat si orice activitate, oricat de simpla, ti se pare extrem de grea? Problema aceasta nu este clarificata. Daca stii pe cineva (sau, fiind terapeut, ai in tratament) clinic deprimat care incepe sa-si revina, fii vigilenta, marele hop inca nu a trecut. Prietenul, colega sau pacientul tau dispun acum de ceva mai multa energie si sunt vizitati cam de aceleasi ganduri (poate nu la fel de intense sau frecvente) Better safe than sorry, stii expresia? (nu sunt fanul intelepciunii populare) E un moment bun sa tii cont de ea. Este contraintuitiv sa te gandesti ca o dispozitie mai buna poate corela cu un risc suicidar mai inalt. Insa de asta exista unii care cerceteaza si altii, nu la fel de obsesivi (pick me, pick me!) care folosesc rezultatele cercetarilor. Cu recunostinta.

Construit de Sorin