Arhive pentru octombrie, 2011

Cand eram prin liceu, prin clasa a XI-a, incepusem sa ma pregatesc, singur, pentru admiterea la ASE asa ca invatam, constiincios, economie (nu am urmat niciodata meditatii dar ironia vietii a facut sa fiu extrem de preocupat, multi ani, si inca mai sunt, de „meditatie”, dar in alt sens). Am ajuns astfel, acum, sa am cateva notiuni vagi de economie (nu am mai dat la ASE, as fi fost singurul din clasa, nu eram nici pe departe rebel, deci am urmat, precum animalul acela bland, turma, si am devenit inginer).

Inteleg, cat de cat, ce este aceea o investitie. Dar tie iti ofer nu intelegerea mea ci o definitie mai exacta: se numeste „investitie” fluxul de cheltuieli destinate cresterii sau mentinerii stocului de capital real. Adica, mai pe romaneste, cand faci o investitie de 10 lei in ceva, vrei ca dupa un timp sa-ti recuperezi cei 10 lei si, daca se poate, sa castigi si 3 lei in plus. De pilda, ai fi putut cumpara o casa in 1995 cu 10.000 USD (o investitie imobiliara,) anticipand o crestere fabuloasa a pretului caselor in anii urmatori, si sa o revinzi in 2007 cu 100.000 USD (de zece ori mai mult). Pe de alta parte, daca ai cumparat aceeasi casa in 2007 si incerci sa o revinzi acum, in 2011, este posibil sa nu gasesti pe cineva care sa-ti dea jumatate. Aceasta ar fi o investitie proasta: nu doar ca nu ai un profit, cat de mic, dar nu-ti recuperezi nici macar banii (adica pierzi jumatate din ei).

Exista oameni care investesc, deci oameni care risca, si oameni care nu investesc fie pentru ca se tem fie pentru ca nu dispun de „stocul de capital” (nu au bani disponibili pentru investitii, trebuie sa traiasca de azi pe maine). Cei care investesc uneori castiga, alteori pierd (asa este, unii castiga mai des iar altii pierd mai des, uneori foarte mult si atunci spunem ca „au dat faliment” sau „au datorii imense”-parlez-vous grecque?).

Crezi ca este si cazul tau? Imi vei spune ca nu esti pasionat de piata imobiliara (oricum neinteresanta in acest moment) sau de piata de capital (investitii la bursa:actiunile Apple, dupa moartea lui Steve Jobs, peste 2-3 ani, vor fi in crestere sau in scadere?). Dar de viata ta esti pasionat(a)? Stii ca poti investi in viata ta? (si e o intreprindere riscanta, am definit de la bun inceput asta) Ce anume sa investesti? Sau de ce sa o faci? („nu vreau sa-mi complic existenta”) La genul acesta de intrebari raspund in acest articol.

Eu cred ca orice om, in raport cu propria sa viata, merita sa riste si sa devina un investitor. Chiar si cei care traiesc acum din ajutorul de somaj sau dintr-o pensie ridicola, oferita de un stat lipsit de intelepciune? Chiar si adolescentii sau copiii? Chiar si cei care nu s-au nascut intr-o familie cu gusturi rafinate? Chiar si cei ai caror parinti nu au condus niciodata un SUV ci doar l-au insotit, lung, cu privirea? (sau l-au blestemat pe sosea, cand era cat p-aci sa-i faca ultraplati)

Da, oricine poate fi un investitor. Insa nu oricine, din modestele mele cercetari, si este unul! Si nu pentru ca nu este posibil ci pentru ca fie nu s-a gandit niciodata la asta fie pentru ca, asa cum spuneam, ii este frica, fie pentru ca, pur si simplu, este mult mai comod sa nu investesti. Poate ar fi cazul si sa spun, totusi, la ce investitie ma refer:

Cred ca orice om isi poate investi viata cu sens!

Care sa fie castigul scontat? Evident, o viata mai bogata! (ma refer la o bogatie psihologica dar nu exclud, in anumite cazuri, si o prosperitate materiala) O viata plina de sens este o viata bogata, de o calitate remarcabila (daca iti amintesti, sensul este o componenta importanta a wellbeing-ului in psihologia pozitiva). Poti fi milionar si cu toate acestea, cand esti onest cu tine insuti, sa simti ca viata ta nu are sens. Sau poti fi in situatia de a renunta la dorintele tale pentru a-ti da copilul la o gradinita buna (imi spune si mie cineva una in care gandirea copiilor este respectata si incurajata, zilnic, sa se dezvolte?) si, in ciuda acestor dificultati financiare, sa simti ca ceea ce faci are foarte mult sens.

Fireste ca nu poti pune mana pe „sens” asa cum atingi un DVD cu filmul preferat sau cum poti pune mana pe o hartie de 500 de euro (retrasi de la o banca portugheza al carei rating continua sa scada in viziunea Fitch). Sensul nu este un obiect  material ci unul psihologic (evident ca e mediat de sistemul nervos, care e material, dar nu intru acum in aceasta discutie tehnica). Cantitatea de bunuri materiale (sau de bani) din viata ta nu coreleaza cu prezenta sensului. Poti dispune de multe obiecte (casa, masina, bijuterii etc) fara ca viata ta sa aiba prea mult sens dar la fel de bine poti multimilionar si, in plus, sa traiesti si o viata plina de sens (cunosc si eu, personal, pe cineva, deci vorbesc in cunostinta de cauza).

Dar ce inseamna sa-ti investesti viata cu sens? Daca oricine poate face asta inseamna ca e ceva usor? Poti sa dai gres? Poti sa suferi? E posibil sa regreti, dupa aceea? Iti ofera cineva compensatii daca nu ai facut o investitie buna? Sensul pe care il investesti azi il poti pierde maine? Gandeste-te tu la aceste intrebari. Eu iti spun cum sa faci pentru a afla daca esti deja investitor. E simplu:

Intreaba-te, cat mai des cu putinta, daca ceea ce faci „acum” are sens pentru tine!

Are sens sa intri sau sa ramai in aceasta relatie amoroasa? Are sens sa aplici pentru jobul x?Are sens sa mergi in fiecare dimineata, intr-un loc in care nu-ti doresti sa fii dar de unde pleci, lunar, cu un card burdusit? Are sens sa urmezi o facultate despre care ti-ai imaginat ca este interesanta dar la care adormi la cursuri, gratie unor profesori soporifici? Are sens sa mai scoti o tigara din pachet sau sa-ti mai torni un paharel de Absolut Vodka? (probabil lichidul care te integreaza in Absolut, venit din Suedia, acolo unde s-a dus gurul care a reusit sa pacaleasca 30-50.000 de oameni, majoritatea cu studii superioare) Are sens sa asezi cartile si foile pe biroul tau numai pentru ca mama ta nu suporta aceasta dezordine si crede ca vei fi un dezorganizat toata viata? Are sens sa te duci cu masina la birou desi la fel de bine ai putea lua metroul? (si scapi de sarcina de a gasi un loc de parcare pentru metrou) Are sens sa-ti cumperi cauciuri de iarna cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea termenului anuntat de guvern? Are sens sa citesti aceste randuri in timp ce compania te plateste pentru a face altceva? (scuze, nu m-am putut abtine!)

A investi sens in viata ta, cum lesne poti observa, inseamna a deveni creator de sens. Nimeni nu-ti poate lua aceasta capacitate creativa (sunt uimit sa intalnesc oameni care cred despre creativitate ca se reduce la domeniul artistic). Cea mai cumplita dictatura este, in aceasta privinta, lipsita de putere: daca are semnificatie pentru tine, tu poti alege sa induri tortura sau umilintele sau, dimpotriva, sa mori intr-un mod demn.

Atribuirea sensului este o activitate profund subiectiva. Dar nu e ceva usor! Nu poti investi sens in viata ta daca nu gandesti. Eu sunt un admirator al spontaneitatii dar nu ma las sedus de miscarea neasteptata (si adesea originala) a dopaminei prin creier. Avem si lobi frontali, nu doar sistem limbic. Operatia de investire a sensului (aidoma actiunii pur economice de a investi pe piata de capital) presupune atentie, responsabilitate, analiza, planificare, contact cu nevoile personale, adica resurse cognitive folosite cu grija. Cand ai de ales intre doua traiectorii profesionale sau intre doi parteneri posibili (cine vrei sa fie viitorul tata al copiilor tai?) optiunile trebuie cantarite atent si impulsivitatea (una din formele spontaneitatii) tinuta in friu.

Daca vrei sa-ti cumperi o casa o iei pe prima pe care ti-o prezinta agentul imobiliar? Daca vrei sa faci un imprumut la banca te duci la prima banca pe care o vezi intr-o reclama la televizor? Daca a sosit timpul sa te ocupi de dintii tai te duci la primul stomatolog care-ti iese in cale? De ce ai proceda diferit atunci cand se pune problema sensului pe care il acorzi vietii tale?

Am insa o banuiala: sa gandesti nu-ti pare a fi o activitate placuta! (cred ca acesta e unul din cele mai perverse efecte ale educatiei) E mai simplu, mai usor, mai confortabil sa nu gandesti sau sa gandeasca altcineva pentru tine. Cu riscul de a-i supara (din nou!) pe oamenii religiosi care ma citesc (oare de ce?), in loc sa te gandesti cum sa rezolvi o problema este mai atragator sa te rogi unui zeu si sa ti-o rezolve el!

Investirea vietii cu sens este o activitate cu o particularitate spectaculoasa: doar tu poti face asta! Orice sens care vine din afara ta, chiar de la oameni care tin cu adevarat la tine (nu mai spun de cei care au diferite interese in raport cu tine, de exemplu sa le cumperi produsele sau ideologiile), nu are valoare. Singurul sens care conteaza este cel oferit de tine.

Imi pare rau, iti dau vesti proaste inca de luni dimineata (poti schimba canalul!). Nu ai unde sa fugi de responsabilitatea investirii vietii tale cu sens! Te poti elibera, un timp, folosind tot soiul de anestezice pe care societatea de consum le pune cu generozitate la dispozitie, dar nu poti fugi tot timpul de propria ta constiinta (chiar si alcoolicii au momente dureroase de luciditate).

De aceea, poate, o idee mai buna ar fi sa te uiti cu atentie la viata ta si sa decizi, fara a sti in avans daca e o decizie buna sau proasta, sa hotarasti ce sens vrei sa aiba. Daca ma citesti de ceva timp trebuie sa fi remarcat ca, in diferite feluri, incerc sa ti-l fur pe Mos Craciun pentru a-l aseza in podul cu vechituri. Insa fac asta cu gandul ca astfel vei ramane cu sinele tau real si, cine stie, s-ar putea sa inceapa sa-ti placa! Putem trai fara un Creator care, mai direct (mai primitiv, prin tablete ale legii-off, am scris „tablete”?) sau mai subtil (prin semne si sincronicitati) sa ne spuna ce sa facem cu vietile noastre. Il putem inlocui cu cineva mult mai apropiat sau, ce zic eu aici, prezent clipa de clipa!

Atentie, nu spun ca poti avea orice fel de viata doresti. Nici pe departe, traim intr-o lume plina de limite si de conditionari. Spun altceva: poti acorda orice sens doresti vietii tale! Iti poti asuma aceasta responsabilitate (un pic anxiogena?). Poti accepta misiunea onoranta de a fi creator de sens pentru viata ta. Si nu ca as vrea sa te influentez dar stii cat poate fi de frumos?

In 2004, Plomin (unul din psihologii mei preferati, aproape necunoscut, am impresia, in Romania-poti face si tu un test:intreaba-i pe specialisti daca au auzit de el) si Spinath au publicat in Journal of Personality and Social Psychology un studiu remarcabil despre inteligenta. Daca te preocupa, cumva, problema heritabilitatii inteligentei (cat din IQ-ul copiilor se datoreaza genelor primite de la parinti, bunici etc.) acesta este unul din studiile care iti va raspunde la intrebari, intr-o maniera riguroasa (cu dovezi, vreau sa spun).

Reamintind, inca o data, ca nicio corelatie nu este cauzalitate, sa ne uitam putin la date:

  • Corelatia mediilor IQ pentru copii si parintii lor adoptivi este in jurul a .02 (adica aproape zero), prin urmare intre inteligenta ta, daca ai fost crescuta de parinti adoptivi, inca de la nastere, si inteligenta lor nu exista practic nicio legatura. Ofera-ti 15 minute din viata pentru a reflecta la asta.
  • Corelatia mediilor IQ pentru gemenii monozigoti (clone genetice) crescuti impreuna ajunge pana la r=.85 (unde „r” este coeficientul de corelatie, adica gradul in care 2 variabile sunt legate una de alta; in psihologie, corelatiile de la .60 in sus sunt considerate inalte)
  • Corelatiile scorurilor IQ pentru gemenii monozigoti crescuti separat (separati la nastere, deci neavand un mediu impartasit ci crescand in medii diferite) este in jurul a .76 (doar cu.09, prin urmare, mai mica decat pentru MZ crescuti impreuna)

Daca privesti in mod obiectiv aceste rezultate la ce concluzie ajungi? Ai putea evita, oare, ideea ca exista efecte genetice puternice asupra abilitatii intelectuale? (asa cum este masurata de testele IQ, si da, stiu, si aceste teste sunt controversate, tocmai de aceea voi reveni cu alte articole, cu atat mai mult cu cat ma fascineaza problema inteligentei, probabil pentru ca nu reusesc sa mai adaug cateva puncte, nu multe, acolo, un 10-20).

Nu poti evita aceasta concluzie, cu exceptia situatiilor in care, la randul tau, esti fascinata de struti. Gradul de conectare genetica este in mod pozitiv si semnificativ asociat cu marimea corelatiilor scorurilor IQ intre membrii familiilor.

De aici nu rezulta ca tu ai mostenit IQ-ul tatalui tau sau al mamei tale (am scris un articol special despre heritabilitate, reciteste-l daca ai uitat ce inseamna). Nici nu rezulta ca nu mai are sens sa imbunatatim mediile in care cresc copiii sau nepotii nostri. Rezulta doar ca ar fi o atitudine nepotrivita (stupida?) sa continuam a nega bazele biologice ale abilitatilor cognitive. Mintea care nu este separata de corp, mai stii? Fantezia sufletelor imateriale si nemuritoare, de asta iti amintesti? Si un pic de realitate aspra: mintea si corpul sunt unificate iar activitatea mentala nu este nimic altceva decat activitate a creierului sustinut, la randul lui, de intregul organism. Acesta este motivul pentru care, chiar acum, inchei articolul si ies cu bicicleta afara. Mai ales ca e si o zi minunata!

Plomin, R., & Spinath, F. M. (2004). Intelligence: Genetics, genes, and genomics. Journal of Personality and Social Psychology, 86, 112-129.

 

Brassica rapa. Ai mancat vreodata? (sau ti-a frecat-o cineva?- nu, nu e limbaj indecent, doar o expresie populara). Face parte din clasa Magnoliopsida. Sa ma refer cumva la magnolii? (ce scor la „deschidere catre experienta” as putea avea daca te chestionez in legatura cu consumul de magnolii la micul dejun?).

Nicidecum, ma refer la o leguma cu o radacina bulboasa folosita de Roy Baumeister intr-un experiment relativ recent (1998) si care ar putea deveni un „clasic”, alaturi de alte experimente senzationale precum cele ale lui Asch (conformismul), Garcia (aversiunea conditionata fata de gust) sau Mischel (amanarea gratificatiei). Iata-l povestit, deoarece presimt ca nu esti abonat la Journal of Personality and Social Psychology (si nici nu ai dat 190 USD pe „Handbook of Social Psychology”, cele 2 volume in 2000 de pagini, editia din 2010):

Subiectii stau in fata unei mese pe care sunt insirate tot soiul de bunatati: prajituri foarte proaspete, ceva ciocolata mereu atragatoare si o serie de ridichi incredibil de apetisante (sau poate in ultimul caz ma insel, fiind, pana nu demult, vegetarian fanatic). Unii au voie sa guste din prajituri si ciocolata (sarmanii de ei!) iar altii au voie doar sa se uite. Ocupati, chipurile, cu altceva, cercetatorii (despre care acum, daca ma citesti de ceva timp, stii deja ca sunt cruzi, vicleni, sadici, nepasatori, pe scurt, niste brute cu IQ-uri de la 120 in sus) ies din incapere si ii privesc pe bietii subiecti din „conditia ridichiilor” (ma exprim pe scurt) cum lupta, din greu, cu tentatia. Se uita cu jind, cu dragoste, cu dor la ciocolata si prajituri dar reusesc sa nu le manance (cativa doar le miros, transfigurati).

Apoi sunt invitati intr-o alta incapere unde li se cere sa rezolve cateva puzzle-uri. Doar ca psihologii lipsiti de orice farama de umanitate (majoritatea agnostici, sper ca intuiesti) nu le-au spus ca puzzle-urile sunt insolvabile. Adica nefericitii omuleti urmeaza sa se lupte, intelectual, cu o serie de probleme care nu au rezolvare (incredibil, cum au putut comitetele de etica sa accepte acest experiment?).

Iata rezultatele: cei care au halit ciocolata si prajituri au dedicat aproximativ 20 de minute din viata lor cautarii solutiei la puzzle-uri si apoi au abandonat. Dar „vegetarienii”, ce crezi, au stat mai mult pe baricadele logicii sau mai putin? Sa nu uitam ca si ei poftisera la prajituri dar se abtinusera (ca orice vegetarian din lumea reala, corect?). Ai fi de acord sa-ti comunic raspunsul maine?

Poate ca tu ai fi insa eu nu rezist pana maine (oare de ce?).Cei care consumasera doar ridichi (nu e un studiu despre alimentatie, reamintesc, ci unul de psihologie sociala!) au renuntat dupa numai 8 minute. Aproape de 3 ori mai repede! E suficient de semnificativ? (mananci calule ridichi?-sau era altfel?)

De ce? De ce nu au rezistat 20 de minute, asa cum au reusit colegii lor adanc imersati in dulcele pacat? Ah, poate vrei sa stii ce s-a intamplat in grupul de control: au lucrat, in medie, 20 de minute. Deci se intamplase ceva special cu cei care au mancat ridichi si, mai important, nu au mancat prajituri (in sensul ca le-au dorit dar s-au abtinut). Vrei sa numesti tu acest ceva?

Ego-depletion, in cazul in care esti vorbitor (sau iubitor) de limba engleza. In traducere: ceea ce numim „vointa” (sau, mai riguros, „putere a vointei”) seamana foarte mult cu un muschi. Obisnuiesti sa faci unele exercitii fizice? Daca „da” stii ca poti face exercitii pana la epuizare (desi nu cred despre cititorii mei ca ar fi genul acesta de radicali) sau, cu ajutorul unui program bine conceput, iti poti intari muschii, in mod gradat.

Puterea vointei este un fel de muschi.

Cei care au avut permisiunea de a gusta (folosesc un eufemism) din prajituri si ciocolata nu si-au consumat puterea in incercarea de a se abtine pe cand ghinionistii care au avut voie sa manace doar ridichi exact asta au facut. Supusi, imediat, unei probe care le solicita, din nou, capacitatea de autocontrol, cei care nu mai aveau cine stie ce putere au renuntat dupa doar 8 minute pe cand ceilalti, care aveau mai multa forta in „muschi”, pentru ca nu o consumasera luptand cu tentatia, au rezistat sensibil mai mult (20 de minute).

Te rog, citeste acest articol cu mintea prezenta: din el nu rezulta ca trebuie sa introduci si mai multe prajituri in alimentatia ta zilnica! (sau sa renunti la fabuloasa leguma cu gust intepator). Experimentul demonstreaza felul in care puterea vointei este o cantitate variabila de „ceva” (ghici glucitoarea mea!-imi cer scuze pentru erorile de tastare) iar acest „ceva” uneori este din belsug iar alteori e cam „pe terminate” (dar exista posibilitati de „realimentare”).

Pe de alta parte, vegetarienii care inregistreaza succes dupa succes in lupta herculeana cu ispitele ar putea intelege unele esecuri minore, deculpabilizandu-se (nu ma pot stapani, inca mai raspandesc idei terapeutice!). Iar partenerii de cuplu ar putea intelege de ce, dupa cate o zi grea (o zi in care au fost perseverenti pe plantatia corporatista) se cearta din te miri ce exact inainte de cina (desi s-ar putea abtine de la comentarii rautacioase pe seama micilor imperfectiuni ale partenerului).

Sunt de acord, Roy Baumeister (mentorul actualului presedinte al Society of Personality and Social Psychology), puterea vointei este un fel de muschi psihologic! E adevarat ca unii se nasc, pur si simplu, cu o putere mai mare. Dar la fel de adevarat este ca ea poate fi amplificata (pana la un punct, desigur). Fac si eu unele experimente in aceasta directie, de cativa ani. Insa abia recent am aflat ca, in afara de inteligenta, exista un singur alt factor psihologic care poate prezice, in mod consistent, calitatea superioara a vietii.

As vrea sa spun ca sunt dulciurile dar nu o voi face, pentru ca nu e adevarat. Totusi: ce mi-a permis sa rezist impulsului initial?

Baumeister, R. F., Bratslavsky, E., Muraven, M., & Tice, D. M. (1998). Ego depletion: Is the active self a limited resource? Journal of Personality and Social Psychology, 74, 1252-1265.

 

De-a lungul timpului, fiind intens interesat de natura si functiile constiintei, am intrebat multi oameni daca, in opinia lor, animalele au constiinta (sau, in cazuri mai spectaculoase, plantele si, de ce nu, bacteriile sau pietrele). In acest moment subiectul imi este destul de clar. Dar tu esti lamurit(a)?

Iata un experiment cu maimute (verisoarele noastre primare): pur si simplu cateva maimute sunt hranite o singura data pe zi, la pranz. Zile in sir. Evident ca seara si dimineata li se face foame dar brutele de cercetatori nu le dau nici macar un miligram de banana. Respecta programul stabilit de la bun inceput: o singura data pe zi, la pranz.

Asta e tot. Halal experiment, nu-i asa? Nu-ti trebuie doctorat in psihologie pentru a pune la punct acest design experimental. Totusi, nu ai vrea sa stii rezultatele? Imagineaza-ti ca tu ai fi o maimuta (scuze!). Observand ca primesti o singura data pe zi hrana si resimtind, seara si dimineata, o serie de frustrari, si asta in mod repetat, nu ti-ar trece prin cap sa-ti faci provizii? Mai ales ca la pranz primesti mancare din belsug, mult peste nevoile tale din acel moment.

Da, ti-ar trece prin cap daca ai fi un om intr-un rol (imaginar) de maimuta. Dar unei maimute in propriul ei rol acest gand nu i-a venit niciodata. Nu a invatat sa economiseasca hrana pentru a doua zi (nu mai zic pentru urmatoarele zile). Dupa ce primeau, din abundenta, hrana la pranz si consumau cat aveau nevoie maimutele ignorau ceea ce a mai ramas sau se bateau (in joaca, presupun) intre ele, aruncand cu mancare. Efectul: nu peste mult timp erau din nou flamande.

In capul lor simpatic (dezgustator?) de maimuta nu au putut conecta 2-3 momente temporale, adica nu s-au putut misca pe axa timpului (sa se proiecteze in viitor, nu peste cateva secole ci peste cateva ore si sa gandeasca ceva de genul „Nu peste mult timp imi va fi foame din nou, imi amintesc din experienta anterioara ca nu va exista mancare disponibila si voi preintampina asta, facand cateva provizii”). Pentru ele nu exista viitor!

Maimutele traiau mereu in prezent si suportau apoi consecintele. Aviz amatorilor de filosofii prezenteiste, intoleranti la miscarea pe axa timpului! E adevarat, oamenii ar putea sa decida sa economiseasca si sunt liberi sa aleaga contrariul. Dar maimutele? Oare alegeau ele, in mod sistematic, sa sufere de foame? Maimute masochiste, numai bune pentru o analiza freudiana indelungata? (insotita de nevroza de transfer)

Constiinta pe care o au dar nu o folosesc? Sau, pur si simplu, limite neuronale evidente? Poate constiinta nu este asa de raspandita in lumea viului (poate si unii oameni au mici probleme la acest capitol). Poate animale mai putin evoluate (la complexitate ma refer) decat maimutele sunt si mai putin apte sau capabile de a fi constiente. Ce sa mai zic de plante?

Cristale constiente? (cu puteri vindecatoare, normal!) Sau doar intelegere limitata a realitatii la noi, oamenii? (sau gandire magica de tip infantil, de ce sa fiu asa de protector?). Nicio maimuta din experiment nu a avut gandul salvator („prieteni, hai sa lasam cateva banane si pentru maine dimineata, ati vazut ca hominizii nu ne dau nimic dimineata!”). Un pic dezamagitor, as zice.

Replica ta ar putea fi ca alte animale isi fac provizii! Dar eu te intreb: isi fac provizii deoarece asculta de instinct, adica se angajeaza in comportamente programate sau raspund unor situatii noi, pe care antecesorii lor nu le-au intalnit? Intrebarea mea e retorica, bineinteles. Expertii ne asigura ca cele mai inteligente primate non-umane sunt capabile sa se proiecteze mental in viitor doar pentru urmatoarele 20 de minute (timp suficient, de pilda, pentru masculul alfa sa se ghiftuiasca fara sa fie deranjat).

Ce bine ca nu suntem maimute! Totusi: tu ai ceva banuti pentru pensie?

W.A. Roberts, „Are animals stuck in time?” Psychological Bulletin 128: 473-489 (2002).

 

 

Barkow, Cosmides, Tooby. Daly si Wilson. Buss. Si Steven Pinker, desigur. Le sunt recunoscator acestor oameni. Ei si altii ca ei (Kenrick, in cazul in care citeste articolul!) m-au ajutat sa inteleg ceea ce psihologia mai „veche” nu reusise in niciun fel (unul argumentat, vreau sa spun). Da, natura umana contine o serie de adaptari sau mecanisme psihologice selectate evolutionist. Ele seamana cu adaptarile fizice cu diferenta ca sunt specifice creierului. Ne predispun sa simtim, sa gandim si sa actionam in anumite feluri (iti amintesti articolele despre gelozie?). Nu ne constrang irevocabil ci ne predispun. A intelege asta  ne poate ajuta sa devenim mai toleranti si, poate, mai blanzi cu cei din jur (si cu noi insine), fara a confunda aceasta atitudine cu renuntarea la limitele comportamentale sau cu auto-indulgenta. Psihologie evolutionista, de care unii psihologi inca se tem (sau nu o pot accepta, fiind inflexibili).

O intrebare provocatoare pentru psihologia evolutionista se refera la constiinta de sine (self-awareness) sau, mai pe scurt, la sine (self). De ce avem constiinta de sine? De ce a fost selectata aceasta adaptare?

Poti spune ca avem constiinta de sine deoarece avem un suflet nemuritor iar constiinta este un atribut fundamental al lui. De acum stii (daca esti un vizitator mai vechi) ca acest tip de credinta (intr-o esenta spirituala) te asaza in categoria spiritualitatii dualiste, neverificabile (enunturi care nu pot fi testate). Si eu am facut parte din aceasta categorie insa dovezile la care m-am autoexpus (lucky me?) au devenit, in timp, coplesitoare, asa ca astazi imbratisez pozitia stiintifica.

Totusi, cum a aparut sinele si, mai ales, de ce a fost retinut (si dezvoltat) de selectia naturala? In ce fel sinele sporeste sansele de supravietuire si reproducere? De ce o persoana cu o constiinta de sine mai extinsa are sanse mai mari la o viata mai lunga si de calitate mai buna? Din multimea raspunsurilor posibile, cel pe care il agreez in cea mai mare masura este urmatorul:

Constiinta de sine permite o autoreglare superioara.

Sa-ti dau un exemplu: organismul cui va fi intr-o stare mai buna peste 10 ani, al unei persoane care consuma in mod regulat alcool, avand de infruntat, a doua zi, stari foarte neplacute si, cu toate acestea, nu poate renunta sau al unei persoane care experimenteaza exact aceleasi consecinte dar gaseste puterea de a diminua consumul si chiar de a-l stopa? Cine, dintre cele doua persoane, va avea peste 10 ani (sau 20, sau 30) o stare de sanatate mai buna, fiind capabila, de exemplu, sa fie un parinte capabil sa alerge cot la cot cu pustiul lui sau sa o insoteasca, pe bicicleta, pe fetita lui de 6 ani? Cine se va prabusi, epuizat, urcand in viteza 4 etaje? Cine va avea nevoie de mai multe medicamente, in detrimentul altor cheltuieli, pe care bugetul familiei nu le mai poate suporta?

Oamenii cu un nivel superior de constienta sunt mai avantajati, pe termen lung.

Insa cum sa initiezi sau sa amplifici acest proces? Cum sa actionezi astfel incat, in oamenii care conteaza pentru tine, sa trezesti aceasta dorinta, pe de o parte, si sa-i ajuti sa-si asume responsabilitatea pentru ea, pe de alta parte? Iata la ce fel de intrebari este chemata sa raspunda psihologia zilelor noastre, in conditiile in care educatia opresiva s-a dovedit a fi un esec („Trebuie sa mananci toate legumele pentru ca asa spun eu, mama ta! Pentru ca eu stiu mai bine ca tine!”. Si pentru ca, dar acest lucru nu mai este spus, „eu am putere asupra ta, deocamdata!”.)

E nevoie, pentru a raspunde la ele, nu doar de multa inteligenta, in opinia mea, ci si de multa creativitate. Pana una-alta, pentru moment, vreau sa-ti descriu un experiment in care cativa psihologi isteti (sau vicleni?) au manipulat o serie de fiinte inocente si pure din punct de vedere spiritual.

Totul s-a intamplat de Halloween. Imagineaza-ti ca ai 5 ani, locuiesti in acelasi cartier cu mine (in suburbii, normal-poate la Ciorogarla, in echivalent mioritc?) si ma vizitezi. Eu te primesc in casa, te intreb cum te numesti (a avea un sine inseamna a avea un nume) si te trimit intr-o camera alaturata, plina cu bunatati (din perspectiva ta-parintii tai ceva mai obsedati de alimentatia corecta ar putea fi indignati). Nu inainte de a-ti spune ca poti lua orice bomboana sau prajitura doresti insa nu mai mult de una.

Tu esti singur(a) in camera si poti lua mai multe bomboane, evident, deoarece nu te controleaza nimeni. Ghici ce s-a intamplat? Unii copii s-au conformat instructiunilor iar altii nu. Dar stii de ce? Stii cum au fost determinati copiii sa respecte cerinta formulata de gazda? (fara sa se recurga la control, subliniez asta)

Presimt ca nu vrei sa-ti dau raspunsul peste o saptamana (toleranta redusa la frustrare?). Iata la ce mijloc ingrozitor de manipulare a tinerelor suflete au apelat psihologii: in cazul copiilor din grupul experimental au instalat o oglinda.

O oglinda a facut diferenta?

Ihm! Copiii care se vedeau in oglinda deveneau mai constienti de sinele lor si se abtineau de la a indesa in sac mai multe prajituri desi puteau face asta fara nicio problema (nu existau consecinte). Copiii din situatia „fara oglinda” au transgresat regula („cum as putea fi atat de fraier incat sa plec de aici cu o singura prajitura?”).

Ah, si inca un amanunt: de Halloween copiii se imbraca in costume (unele extravagante). Cu alte cuvinte, identitatea lor este (relativ) ascunsa. Nu a contat! Daca se puteau vedea in oglinda erau mai capabili sa reziste tentatiei (in medie, desigur). Erau suficient de constienti (cei care fusesera intrebati cum se numesc) de sinele lor pentru a face ceea ce era potrivit sa faca (sa respecte regula instituita de gazda).

Oglinda (fizica) ne aminteste de sinele nostru. Stii, insa, ca exista si alt fel de oglinzi?

„Self-awareness and transgression in children: Two field studies”

Beaman, Arthur L.; Klentz, Bonnel; Diener, Edward; Svanum, Soren

Journal of Personality and Social Psychology, Vol 37(10), Oct 1979, 1835-1846.

Construit de Sorin