Arhive pentru septembrie, 2011

Peter Atkins este profesor de chimie la Colegiul Lincoln al Universitatii Oxford. Din cand in cand, scrie. Referindu-se la felul in care scrie, Richard Dawkins spune ca ar merita premiul Nobel pentru literatura. Putem intelege substratul acestei afirmatii, doar sunt colegi si, probabil, prieteni. Totusi, Atkins nu scrie literatura. El este un om de stiinta. In „Galileo’s Finger” (2003), tradusa si la noi (editura All) Atkins alege 10 idei pe care le considera cele mai mari din istoria stiintei (exemple: atomii, cuantele, ADN-ul, aritmetica) si le prezinta in cel mai accesibil mod cu putinta, fara a abdica de la rigurozitate.

Cum nu ma pot compara cu Atkins nici macar in zonele secrete ale inconstientului meu, vreau sa scriu astazi, in cel mai concentrat fel posibil, nu despre idei extraordinare, 10 sau cate or fi, ci despre ceea ce, in anumite cercuri academice, sunt considerate revolutii stiintifice, 3 pana nu de mult, dar de acum 4, toate avand in comun unul si acelasi lucru: ne coboara pe noi, oamenii, de pe un piedestal pe care ne-am asezat singuri, fara sa intrebam pe nimeni (nici nu aveam pe cine) si fara sa privim prea atent in jur. Dintr-o perspectiva psihodinamica, aceasta continua coborare (termenul mai dramatic este „prabusire”) poate parea ceva umilitor, prin urmare insuportabil, de aici si rezistenta publica uimitoare (ignorarea, negarea sau dificultatea enorma de a le accepta). Iata-le in ordine cronologica:

  1. 1. Revolutia produsa de Copernic Oamenii credeau ca Pamantul este in centrul Universului si ca Soarele si toate celelalte planete se rotesc in jurul lui. Aceasta localizare flatanta era opera lui Dumnezeu, cel care asezase in mod intentionat cerurile intr-o perfecta miscare circulara. Daca noi am fi acum studenti la o universitate din 1500 acesta ar fi lucrul pe care l-am invata de la magistrii nostri si nici nu ar fi greu de verificat: putem vedea oricand Soarele cum apare la est si dispare la vest, adica se misca in jurul Pamantului. Am opera, altfel spus, cu o conceptie geocentrica a carei traducere psihologica ar putea suna astfel: „suntem cei mai importanti din Univers!”

Ei bine, nu prea eram si Copernic a inteles asta. Incurajat de prieteni, a acceptat in cele din urma sa-si publice conceptia heliocentrica (Soarele se afla in centrul Universului) si a primit un exemplar al propriei carti pe 24 mai 1543, zi in care a si murit (pentru ca Viata, nu-i asa, e deosebit de ironica).

Imagineaza-ti cum a reactionat Biserica, aflata mereu in avanposturile intelegerii realitatii si faimoase deja pentru remarcabila ei flexibilitate si deschidere catre nou, calitati atent conservate, am impresia, pana in zilele noastre. Martin Luther l-a numit „nebun”  dar Galileo Galilei l-a luat in serios, poate prea in serios, motiv pentru care s-a si ales cu arest la domiciliu, nu inainte de a respinge public, avand in campul vizual instrumentele de tortura, nu si telescopul, teoria lui Copernic. 23 de ani mai devreme, Giordano Bruno, probabil o fire mai impetuoasa si razvratita, refuzase ceva asemanator si s-a ales cu o temperatura corporala deosebit de ridicata.

Dogma si superstitia inving, pe moment, asta vreau sa spun, insa nu rezista la testul timpului. E adevarat, nici oamenii nu rezista la testul timpului. Poate fi totusi consolator realizezi ca o idee rationala, oricat de blamata atunci cand o sustii, in cele din urma se va impune, desi tu nu vei trai suficient pentru a observa asta. Pentru acuratetea relatarii, trebuie sa mentionez ca si in zilele noastre exista oameni convinsi ca Pamantul e imobil iar Soarele se invarte in jurul lui (sondajele dedicate stocului de cunoastere stiintifica, nu doar in Romania ci si in SUA, sunt convingatoare)

 

  1. 2. Revolutia produsa de Darwin Oamenii credeau ca au fost creati de Dumnezeu, dintr-o data („teoria iepurelui din joben”, mi-am permis sa o reformulez pentru studentii mei de la master, declansand o anume miscare a sprancenelor). Nu doar oamenii erau facuti dintr-o data, la fel erau si animalele, pasarile, chiar si furnicile sau viermii de matase. Dumnezeu, prin intermediul unei puteri de neinteles (pentru noi), cumva asemenea unui magician, facea sa apara din neant organisme vii. Cine ar spune ca aceasta nu este o idee rezonabila?

Un baiat dat candva afara de la Facultatea de Medicina din Edinburgh, dar absolvent al teologiei la Cambridge (ai mai intalnit in text cuvantul „ironie”) nu a fost chiar de acord si, in cele din urma, a dovedit ca lucrurile nu stau asa, ba stau intr-un mod foarte, foarte diferit. El a scapat de rug dar nu i-a fost usor.

Teoria selectiei naturale ne informeaza ca nu suntem cu nimic speciali, noi, oamenii, suntem pur si simplu doar o alta specie biologica, mai inzestrata, e adevarat, cu o provenienta deloc stralucitoare. Mai exact, suntem urmasii unor fiinte care obisnuiau sa stea prin copaci (iar cand cenzurile slabesc, ne aratam cu usurinta predispozitiile consolidate in jungla)

O a doua lovitura pentru orgoliul uman, dupa detronarea din mijlocul Cosmosului, urma acum coborarea din varful ierarhiei speciilor si inceputul unei lungi perioade reflexive pe tema modestiei („poate ca nu suntem chiar asa grozavi in raport cu alte vietuitoare”-o tema insuficient explorata, cum ar putea intari aceste afirmatii, daca ar putea vorbi, cateva milioane de fiinte sacrificate cu blandete in aceste zile nefavorabile-lor-astrologic)

„Originea speciilor” a aparut in 1859 si, cu toate acestea (a trecut mai mult de un secol), ideile evolutioniste inca patrund cu greu in mintile noastre inaltate spiritual. Ai putea crede ca, din 10 americani, 8 resping biologia evolutionista? (sau poate 9 insa nu vrei sa ne pastram optimismul?)

 

  1. 3. Revolutia produsa de Freud Cum poate stii, nu este unul dintre preferatii mei (negare, negare!) insa trebuie sa-i dau ceea ce i se cuvine. Lasand deoparte cantitatea enorma de idei niciodata verificate experimental si limbajul adesea criptic in care le-a infasurat, Freud are uriasul merit de a fi adus vestea nu prea buna, la prima vedere, a rolului minor pe care il joaca mintea noastra constienta in raport cu alte forte psihice, pulsionale si emotionale, deloc straine de noi ba chiar ale noastre (doar ca nerecunoscute). Il felicit pe batranul maestru, dependent de cocaina, pentru intuitia lui geniala.

Evident, nici aceasta idee (a existentei unei influente sau determinari inconstiente) nu a fost pe deplin asumata la nivel colectiv. Nu detinem controlul absolut al vietilor noastre, asta ne spune, in esenta, marele Freud („mare” in Viena acelor vremuri, subliniez, pentru ca intre timp a pierdut considerabil din inaltime)

 

Si care ar putea fi a patra revolutie? Ce revolutie are loc chiar acum iar noi nu avem nici cea mai vaga idee? De fapt, la ce bun sa o facem cunoscuta din moment ce nici macar prima nu a fost asimilata complet? Ca un copil care este expus la un lucru un pic peste puterea lui de intelegere, si mintea noastra colectiva are nevoie de timp pentru a se familiariza cu noile concepte si a le gasi un loc potrivit in sistemul vechii cunoasteri (trecerea de la „asimilare” la „acomodare” ar spune un renumit psiholog care si-a studiat copiii). Vreau totusi sa o numesc, nu de alta dar am scris excesiv despre ea pe acest blog, cu rezultate misterioase, pe de o parte, si pentru ca, asa cum spun chinezii, avand sansa de a fi in mijlocul ei, traim vremuri interesante, pe de alta parte. Nu ii pot insa asocia niciun nume deoarece aceasta noua schimbare uimitoare in felul nostru de a intelege realitatea este rodul a numeroase minti nu doar indragostite de cunoastere ci si riguroase, misunand prin laboratoare.

 

Predictia mea este ca, la capatul ei, lumea nu va mai fi niciodata asa cum a fost, in acelasi fel in care lumea s-a schimbat odata cu cosmologia (Copernic), biologia (Darwin) si psihologia (Freud). Unii oameni traiesc deja in avanposturile acestei cvadruple cunoasteri, dar ei nu sunt nici pe departe un esantion reprezentativ pentru ansamblul umanitatii, nici macar in cele mai civilizate tari de pe glob. Totusi, asa cum astazi orice tanar poate intelege ca Pamantul este doar un fir de praf in imensitatea cosmica, poate ca va veni o zi in care un alt tanar, pe bancile scolii (daca vor mai exista banci), va accepta relaxat gandul ca mintea nu este separata de corp, adica va fi beneficiarul unei explozii in intelegere pe care unii stramosi indepartati ai lui au numit-o:

  1. 4. Revolutia neurostiintifica

Ideea ca nu exista un suflet separat de corp poate parea deprimanta, in prima instanta, tot asa cum a fost dezamagitor sa aflam ca nu suntem in centrul Universului sau ca venim pe o linie evolutionista pe care au circulat si urangutanii sau cimpanzeii. Insa orice dezamagire exista in polaritate cu o dorinta, asa ca problema s-ar putea sa nu apartina realitatii ci felului nostru de a ne reprezenta realitatea. In timp, insa, acest fel poate evolua, gratie unor neuroni care se interconecteaza si sclipesc altfel.

 

Golden Retriever? Nu te-am nimerit? Bine, atunci  Schnauzer pitic! Nici asa? Poate un Dog german? Sau un Dalmatian? Off, un Border Collie? Un Bichon Frise, oare? Aha, un Terrier irlandez! Un Chihuahua? (nu pot sa cred!-da, am prejudecati) Un Ciobanesc  german! Renunt, si stii de ce? Ideea este alta:rasa nu conteaza in raport cu filosofica intrebare pe care o lansez.

Oare cainii se masturbeaza? (cu extensia „oare cainele tau face asta?”)

M-am documentat. Am dat din intamplare peste aceasta informatie, de fapt, in timp ce incercam sa inteleg mai bine circuitele sexuale ale creierului. Vesti bune! (depinde, totusi, cum le privesti) Cainii se masturbeaza. Si elefantii se masturbeaza. Si delfinii se masturbeaza. Si maimutele se masturbeaza (sau, poate, asta stiai deja). Ai calarit vreodata? Ei bine, sunt sanse mari ca acel calut sa se masturbeze si el.

Nimic nou sub soare, nu? Cel putin la unele mamifere. Peste 90% din speciile de mamifere sunt caracterizate de o promiscuitate inalta (pentru ca nu au suflet?) Aproape nicio specie nu formeaza perechi pe termen lung. De asemenea, masculul nu are niciun rol in cresterea puilor. Adesea nici nu-si recunoaste progeniturile. Exista foarte putine exceptii de la aceasta regula. Mai departe, ce crezi:

Exista animale homosexuale?

Ar fi cateva (erorile lui Dumnezeu, epuizat de activitatea creatoare?). Mai mult de 500, pana in acest moment (le-a numarat Bruce Bagemil, de la University of Wisconsin). Se angajeaza oare si in sex oral? (Doamne, ce intrebari pot sa pun si eu, ma trec fiorii de rusine!) Da, fac si asta (inclusiv hienele). Dar sex anal?  Cum sa nu: exista cazuri documentate pentru bizoni, berbeci si, atentie, girafe! Iar delfinii care traiesc in Amazon (nu .com!) au descoperit sexul nazal (te rog, nu solicita descrieri!)

Care sa fie rostul acestui articol? Doar ma minunez: numeroase animale fac ceea ce fac, in intimitatea caminelor (sau prin locuri mai putin spatioase) si oamenii. Oare de ce? Poate pentru ca urcam, noi, posesorii de esente diafane, pe o  extinsa linie evolutionista mostenind, cumva, circuitele sexuale ale inaintasilor nostri necuvantatori? Poate pentru ca suntem si noi, intr-un fel, animale? Poate pentru ca avem creiere, in zonele lor primitive, asemanatoare?

Te las pe tine sa meditezi la alte consecinte ale acestei (dezonorante?) filiatii. Eu ma duc sa admir o pereche de delfini, categorie renumita pentru gradul de angajare in sex recreational. Am avut de ales intre ei si o pereche de pinguini imperiali. Din motive obscure, am preferat delfinii. Iubitorii de pinguini stiu de ce!

Pentru prima data in istoria (scurta) a site-ului, numarul de vizitatori unici a sarit de pragul 100. Ieri! (102) Iar numarul total de vizitatori, in ultimele 30 de zile, a fost de 645. Cred ca e un numar bun, in conditiile in care nu fac niciun fel de publicitate explicita ci doar aplic, pe un singur blog, o serie de tehnici inofensive si inocente de psihologie sociala. Se apropie, totusi, momentul din care site-ul va fi promovat si numarul de studenti, sper, relaxati, va inregistra o crestere abrupta.

Pana atunci, intr-o companie mai degraba intima, iti doresc spor la lectura si, mai ales, discutii interesante (eventual aprinse) cu familia sau prietenii tai, pe una sau mai multe din temele pe care le lansez spre inteleapta, sau amuzata, reflectie.

P.s. (just for fun) Sintagma „scoala de psihologie” se afla acum pe primul loc in topul cautarilor pe Google. Pe locul 2 se gaseste „Scoala doctorala de psihologie, Universitatea Bucuresti”. In total sunt peste 4,5 milioane de rezultate.

Anxifobita. O adevarata calamitate. Milioane de oameni, in toate colturile urbane ale lumii, sufera de ea (da, ciudat, in zonele rurale sunt raportate mai putine cazuri, nimeni nu intelege de ce). Si tu, tu vindecatorul, ai gasit un remediu. Original, bineinteles. Functioneaza? (intreaba cineva mai timid) Desigur! Nu exista nicio indoiala!

„Am vindecat deja 200 de cazuri” (spui tu, si spui adevarul: exista testimoniale!) Sunt si cazuri care nu raspund la tratament? Da, din pacate exista. Acestea sunt cazuri complexe, probabil transgenerationale, e nevoie de interventii terapeutice (ah, am uitat sa precizez, tu ai creat un preparat pe baza de plante de apartament-se administreaza oral, o capsula pe zi, imediat dupa prima excretie)

Cate cazuri nu au raspuns la tratament? (si nu pentru ca sunt constipati) In studiul pe care l-ai facut: 75! Bun, deci 200 s-au vindecat si 75 nu. Un raport destul de bun, nu-i asa? 200 de oameni duc, in sfarsit, vieti normale si iti sunt foarte recunoscatori. 75 se confrunta cu probleme mai dificile dar sa ne pastram sperantele, un terapeut competent (pe nume Peter) ii va ajuta. Important, in studiul pe care l-ai facut (doar esti om de stiinta), este ca 200 de oameni s-au vindecat de anxifobita, aceasta maladie extrem de rezistenta la orice tratament conventional. Iar tu, ei bine, tu esti artizanul, micul vrajitor din spatele acestui succes (sau serii de succesuri, pentru a cita o tanara si promitatoare femeie animal politic)

Exista, totusi, un ghimpe. Unul mic. Un psiholog (Amicul Ghimpe, pe numele lui, rau prevestitor) ti-a solicitat o completare la studiul tau. Zice sa accepti un grup de control (a nu se intelege gresit) pentru a fi sigur de calitatea medicamentului minune pe care il prepari in bucatarie (deocamdata). Grupul e format din pacienti suferinzi de anxifobita care nu primesc tratament (de exemplu, cei de pe lista de asteptare (bucataria ta nu e foarte spatioasa). Nu se stie cine l-a invatat (umbla vorba ca unul Canuta om sucit) niste treburi metodologice (pe la facultatile acelea unde se pierde timpul).

Ai acceptat (generozitatea ta e imensa, aproape nelimitata). In grupul de control 50 s-au vindecat si 15 nu. S-au vindecat 50 pur si simplu, fara tratament? Da! Oricum, 50 cu 200 nu se compara! Sau se compara? Ghimpe zice ca „da” si zambeste malefico-sibilinic (zambete din zona Sibiului).  Te priveste in ochiul stang (studentii in anul 1 stiu de ce) si spune: „Medicamentul dvs. nu are nicio valoare”.

Extraordinar, iti vine sa-i arzi una moftangiului! Cum asa? Doar s-au vindecat 200! E o re-a-li-ta-te! Intr-adevar, 75 nu s-au vindecat, desi au luat medicamentul, insa de ce sa ne concentram pe cazurile negative? De ce sa nu avem o atitudine constructiva, tovarasi? De ce sa fim mereu pesimisti si critici? De ce sa nu luam ceea ce este bun si valoros dintr-o metoda? Vietile a 200 de oameni sunt din nou normale si nimeni nu poate sa nege asta. Esti siderat, intr-o formulare mai siderurgica, de concluzia de otel astral a junelui Ghimpe (nu am mentionat ca e tanar). Poate de aceea tinzi sa fii si mai iertator: in fond, la varsta lui, e normal sa spuna prostii mai mari decat Catedrala Neamului, in curs de amenajare, nu departe de monumentul Eroului Manelist, cazut definitiv sub masa)

In loc de incheiere: Fiedler si Freytag, Journal of Personality and Social Psychology, 2004. Si cateva calcule: 200 din 275 (200+75) rata de vindecare inseamna 72.7% (cei care au primit tratamentul). 50 din 65 (50+15) rata de vindecare inseamna 76.9% (cei din grupul de control, care nu au primit tratamentul). 76.9 e mai mare decat 72.7. In traducere: tratamentul nu are nicio valoare, deoarece ai sanse mai mari sa te vindeci daca nu faci nimic.

200 de cazuri de vindecare pare ceva seducator si chiar este. Daca nu ai grup de control. Daca nu intelegi metodologia cercetarii. Daca nu gandesti suficient. Daca nu ai un prieten cu o minte ascutita. Da, un pic intepatoare. Face bine la circulatie si opreste propagarea ideilor stupide. Ideilor, am zis, u stupid nice little healing thing!

Se iau cativa copii inocenti si un psiholog suspect de o boala numita „inteligenta superioara”, director la Institute of Cognition and Culture at Queen’s University Belfast. In Irlanda de Nord, pentru cei care au detestat profesorul de geografie. Se pun impreuna in ceea ce vom numi „experiment stiintific” (cu variabile masurate, grup de control, chestii din astea plictisitoare). Cu ce scop? Pentru a intelege cum anume ajung oamenii sa vada semne.

Nu ti s-a parut niciodata ca Dumnezeu iti vorbeste? Sau, macar, unul dintre ingerii lui cu drept de practica? Sau, intr-un plan mai apropiat, un parinte decedat? Sau Universul ca intreg, daca nu crezi intr-o fiinta infinita ci doar in realitatea unitara si bine intentionata? Eu am crezut mult timp si chiar si acum mai sunt vizitat de astfel de ganduri, doar ca nu le mai iau in serios.

Sau gresesc? Nu cu mult timp in urma, de pilda, mi s-a intamplat urmatorul lucru: eu sunt fan suc de portocale. „Fan”, in acest caz, este un eufemism, pentru o cvasi-dependenta (dar pot renunta oricand, nu-i asa?-precizare pentru cititorii mei deschisi catre psihostimulante si halucinogene). Beau un litru de suc de portocale, cu adevarat natural. Numai ca sunt lenes si nu-l fac eu, asa ca trebuie sa-l faca altcineva (si uneori nu-i convine) sau sa-l cumpar. Era necesar, prin urmare, sa strabat unele distante astronomice (pentru mine, un mare amator de calatorii) in cautarea neasemuitului lichid. Normal ca m-am intrebat de ce trebuie sa urc dealul Arsenalului pana la Mega Image, de exemplu, cand supermarket-ul aflat la 2 minute de casa mea ar putea oferi un serviciu similar. Mai bine de 3 saptamani m-am automotivat sa merg la directorul supermarket-ului si sa-i propun. Si  ce crezi ca s-a intamplat? Nu a mai fost nevoie. Dupa 20 de ani de existenta, respectivul magazin a inceput sa vanda suc de portocale facut pe loc. Tu cum ai interpreta asta? Eu cred ca Dumnezeu ma iubeste desi eu nu-l iubesc, intrucat nu pot iubi pe cineva pe care nu-l cunosc (ci doar, eventual, imi imaginez asta)

Jesse Bering. Asa il cheama pe psihologul din primul paragraf. Psiholog evolutionist, prin urmare ateu. Si foarte inteligent, sper ca nu ai uitat (daca nu ma crezi-necredinciosule!-citeste The Belief Instinct, 2011, W.W. Norton&Co.). Iata ingrozitorul experiment in care i-a manipulat, cu nerusinare, pe copii:

Exista 3 grupe de copii (3-4, 5-6 si 7-9 ani). Ei intra intr-o camera unde li se spune ca vor participa la un joc (camera e laboratorul lui Bering de la Universitate, probabil la un subsol). Copiii sunt rugati sa ghiceasca in care din cele 2 cutii aflate in fata lor se gaseste o bila. Ei indica asta punand mana pe cutie. Au voie, dupa ce au pus mana, sa se razgandeasca. Pot face asta de 4 ori (4 teste). Si cam asta e tot.

Extraordinar, pe ce dau unii banii! De fapt, nu e chiar asa. In ambele cutii se afla cate o bila (dar copiii nu stiu asta-urat, urat, psihologul pacaleste aceste suflete nevinovate!). Unui copil i se „demonstreaza” ca a facut o alegere gresita fiind invitat sa priveasca in cealalta cutie: „Uite, bila este aici, nu in cutia aleasa de tine!” (sunt dezgustat de minciunile acestor adulti ingeniosi). Si mai e ceva. Copiii sunt impartiti in doua grupuri, grupul experimental (numit si Printesa Alice, vei intelege imediat de ce) si grupul de control.

Copiilor din grupul P.A. (Printesa Alice) li se spune ca in camera exista o o printesa invizibila care ii place si vrea sa-i ajute sa castige (adica sa ghiceasca corect). Pe un perete se afla chiar un portret al printesei (ciudat de asemanator cu stereotipul vehiculat de povesti). De asemenea, in camera mai se gaseste o veioza (evident, pusa acolo cu un anume scop de acest psiholog lipsit de sensibilitate). Am uitat ceva? Desigur (imbatranesc!-doar corpul, nu si sufletul meu nemuritor si atemporal): copiilor din grupul P.A. li se mai spune ca printesa le va da un semn daca vor alege cutia in care nu se afla bila (in intervalul in care se pot razgandi)

Si acum fenomenele: copiii din grupul P.A. pun mana pe o cutie si, exact in acel moment, tabloul cu printesa se prabuseste (sau veioza incepe sa lumineze bezmetic). Wow! Tu nu ai „vedea” aici un semn, o incercare disperata a printesei de a-ti spune ceva? (ca ai ales gresit si trebuie sa pui mana pe cealalta cutie) Este onest din partea mea sa-ti spun ca veioza era controlata de la distanta cu o telecomanda iar tabloul era tinut cu ajutorul unui magnet de un complice al lui Bering, aflat in cealalta camera-un student la Master, presupun, unul din aceia care uraste copiii)

Predictia a fost urmatoarea: copiii din grupul P.A. care vor vedea tabloul prabusindu-se (sau veioza luminand haotic) vor crede ca printesa comunica astfel cu ei, deoarece au ales gresit cutia, si isi vor muta mana pe cealalta cutie. Copiii din grupul de control (carora nu li s-a spus nimic, despre nicio printesa) nu vor face asta. Exact asta s-a intamplat dar nu cu toti copiii din grupul P.A., ci doar cu cei din grupul 7-9.

Exista o explicatie, bineinteles, si ea are legatura cu dezvoltarea cognitiva si o teorie (relativ) noua (Piaget, nu te supara, frate!) numita teoria mintii (daca iti duci copilul la un psiholog de copii si acesta nu a auzit de teoria mintii sfatul meu este sa-l duci mai bine la McDonalds, deoarece ar putea fi mai castigat).

Pentru a putea intelege ca exista o fiinta invizibila careia ii pasa de tine ( vrea sa ghicesti cutia!) si comunica prin anumite semne cu tine ai nevoie de un anumit nivel de dezvoltare mentala. Vreau cumva sa spun ca oamenii religiosi au minti mai dezvoltate decat ateii? Te rog, nu te grabi, e posibil sa spun exact contrariul.

Citeste mai intai raspunsurile copiilor la intrebarea „de ce crezi ca a cazut tabloul?”:

  • 7-9: deoarece printesa Alice vorbeste cu mine prin intermediul acestui semn
  • 5-6: deoarece printesei nu-i placea inaltimea la care statea tabloul (sau: pentru ca asa a vrut ea, sa dea tabloul jos)
  • 3-4: deoarece nu fusese bine prins! (iti vine sa crezi ca acesti prichindei au dat raspunsul cel mai „stiintific”?)

Pentru a crede in semne e nevoie de un anumit nivel de sofisticare mentala, adica de o teorie a mintii mai evoluata: eu stiu ca printesa vrea sa aleg corect, mai stiu ca ea stie ca am ales gresit punand mana pe aceasta cutie si stiu ca ea stie ca eu stiu sa descifez semnele pein care incearca sa comunice cu mine.

Teoria mintii, in esenta, se refera la capacitatea mintilor umane de a accepta ca exista si alte minti (cu intentii sau credinte diferite-daca esti un prieten mai vechi al blogului inactiv, poate iti amintesti de Sally). A sti ca tu stii ca eu stiu ca stii (orice, de pilda ca te-am inselat, deoarece testosteronul a invins oxitocina) este o posibilitate mentala permisa de dezvoltarea mintii (sunt capabil sa-ti atribui ganduri-imi pare nespus de rau dar cainele tau nu poate face asta, oricat de mult ai fi convins de contrariu!). Copiii de 5-6 ani, si cu atat mai mult cei de 3-4 ani, nu puteau atribui lui Alice ganduri referitoare la ei, deoarece mintile lor inca nu atinsesera nivelul de dezvoltare care permite asta. Cei de 5-6 ani puteau infera ca Alice are ganduri („nu-i place cum sta tabloul”) dar nu puteau gandi ceva de genul urmator:

„Printesa stie ca eu nu stiu ca am ales gresit iar eu stiu ca printesa stie”

Pentru cei foarte curiosi: se pare ca performanta maxima pentru un om, in acest moment, este sa functioneze la nivelul 7: eu stiu ca tu stii ca stiu ca stii… intelegi, da? Cei mai multi oameni nu pot trece de nivelul 4. Daca ti-a placut sahul ai putea intelege mai usor: voi muta nebunul la d5 astfel incat el sa creda ca intentionez sa-i atac tura iar el va sti ca, de fapt, nu vreau sa-i atac tura ci, peste 2 mutari, sa-i atac regele, si atunci se va intreba ce urmaresc in realitate, se va gandi ca vreau sa-i atac regele, isi va proteja regele, crezand ca astfel imi dejoaca planul iar eu chiar ii voi ataca tura, mutare pe care si el a anticipat-o dar a decodificat-o corect, in realitate gresit, ca fiind inselatoare. Daca undeva pe parcurs te-ai pierdut nu ai motive de neliniste, esti doar un om normal!

Normali erau si copiii din studiul lui Bering. Doar cei capabili sa atribuie intentii au putut „vedea” semne. Cu alte cuvinte, pentru a crede in mod serios in zane, ingeri sau alte fiinte invizibile (dar profund interesate de bunastarea noastra) si a te comporta ca atare („a-ti muta mana pe cealalta cutie”) e nevoie sa ai o teorie a mintii si cineva sa te asigure (sa spun cumva „sa te indoctrineze”?) ca exista entitati supranaturale. Pentru a „citi” evenimentele naturale” intr-o cheie mistica (Dumnezeu i-a pedepsit pe japonezi cu ultimul tsunami deoarece sunt imorali, lacomi etc etc) trebuie, mai intai, sa poti atribui intentii (dorinte, sperante, emotii) unei minti aflate in afara ta.

Altfel spus, istoria noastra evolutionista ne permite, de la o anumita varsta mentala, sa acceptam ca exista si alte minti iar in aceste alte minti se afla continuturi diferite de ale noastre. Creierele noastre au aceasta capacitate. Putem atribui dorinte si intentii cuiva din afara noastra, tot asa cum, avand pozitia bipeda, putem alerga. Insa in acelasi fel in care cineva poate alerga fara un scop anume (doar de dragul de a alerga) tot asa cineva poate atribui intentii unor minti care nu au astfel de intentii sau, si mai interesant, unor minti care nu exista.

Nu stiu daca sunt explicit. Spun ca facem asta (atribuim intentii) pentru ca putem face asta. Daca nu te poti hotari intre caracterul trivial sau obscur al ultimei afirmatii o reiau:

Atribuim intentii pentru ca putem atribui intentii!

De aici nu rezulta ca intentiile pe care le atribuim sunt corecte si cu atat mai putin ca mintile carora le atribuim intentii exista in realitate. Este, prin urmare, acest mecanism psihologic, selectat evolutionist, o posibila si uriasa sursa de iluzii? Sa intrebam o ciuperca!

Sai, mai bine, sa-i intrebam pe copii de 7,8 sau 9 ani din studiul lui Bering. Ei erau convinsi ca printesa Alice comunica, cifrat, cu ei. Puteau descifra semnele. Stii si tu pe cineva care crede in semne si chiar se orienteaza dupa ele? (nu-mi spune, chiar tu sa fii o astfel de persoana? Off, cum ai ajuns pe acest blog?) Poate ca aparitia neasteptata a sucului de portocale este felul in care Dumnezeu (sau un zeu minor al portocalelor) imi vorbeste iar eu, vai de capul meu, psiholog amator, refuz sa accept? Poate ca vietile noastre ar fi mult mai bune daca ne-am antrena sa citim semnele sau macar i-am aprecia mai mult pe cei care deja o fac? (astfel incat ei, macar, sa duca vieti mai bune)

Sau evolutia ne joaca, fara sa-si propuna (normal!) o farsa de proportii cosmice? Totusi, tabloul lui Alice chiar a cazut in momentul alegerii. Luminozitatea lampii chiar a inceput sa varieze intr-un mod evident pentru oricine. Evenimentele naturale, vreau sa spun, chiar se produc. Nu ar putea fi in spatele lor o minte, eventual mintea unei fiinte iubitoare? (nici nu vreau sa ma gandesc la una demonica). Copiii de 4 ani nu-i atribuiau intentii referitoare la ei lui Alice. Dar copiii de 8 ani faceau asta. Off, cum de-am uitat, copiii din grupul de control (non-Alice, adica nu li se spusese nimic, despre nicio printesa) nu si-au schimbat optiunea, adica nu au interpretat caderea tabloului ca un semn (un semn de la cine? Pentru ei nu exista Alice).

Vrei sa tragi tu concluziile in urma acestui articol pe care deja il percep ca excesiv de lung? Insa inainte de a decide, aminteste-ti, te rog, ca insusi articolul ar putea fi un semn, o comunicare secreta intre tine si cineva care se foloseste de degetele mele (partial, si de neuronii mei). Salutari printesei Alice!

Construit de Sorin