Arhive pentru septembrie 15th, 2011

Triunghiul isoscel are tendinte homosexuale? Este prima luna a primaverii insotita de celule gliale? Sunt studentii la psihologie recesivi? Cam asa este intrebarea din subtitlul articolului. Un pic absurda, vreau sa spun.

Cred ca fidelitatea este uneori un lucru bun si alteori un lucru rau (binele si raul fiind, evident, relative). Pentru a afla cand este sanatoasa si cand este nevrotica, ma gandesc, este potrivit sa stabilim mai intai pe cine serveste ea (precizez abia acum, ma refer la fidelitatea sexuala, desi exista si fidelitati emotionale sau spirituale).

In serviciul cui se afla fidelitatea?  Hai sa exploram impreuna:

  1. In serviciul posesivitatii si narcisismului Este insuportabil pentru mine, partener al tau, sa stiu (sau sa-mi imaginez) ca iti oferi parti ale corpului unei alte persoane (exclud roluri profesionale de tipul maseur, cosmeticiana, ginecolog) Pur si simplu nu accept sa te atinga si altcineva. Oare de ce? Ce este atat de grav daca tu experimentezi senzatii placute in relatie cu un altul/o alta? Ce anume pierd eu atunci cand tu te simti bine cu altcineva? De ce sa te oblig sa te simti bine doar cu mine? Cine sunt eu astfel incat sa-ti cer sa-ti limitezi viata? De ce nu sunt de acord sa te bucuri mai mult daca ai acest potential? In ce fel ma doare pe mine satisfactia ta traita alaturi sau impreuna cu altcineva? De ce gasesc potrivit sa te amenint cu despartirea sau alte sanctiuni? Ce este atat de recompensator pentru mine in a te sti o persoana frustrata? Daca viata este intr-adevar scurta (cel mult 100 de ani) de ce sa ma opun sanselor pe care le ai de a fi, in diferita grade, un om multumit? Cum anume evoluez eu daca iti interzic sa experimentezi viata in feluri pe care le gasesti excitante si interesante? Ce se schimba in mine, intr-un sens pozitiv, ca urmare a libertatii pe care ti-o refuz? Cum devin eu o persoana mai sigura pe sine daca pentru asta e necesar ca tu sa nu faci anumite lucruri? De ce ma ranesc alegerile tale? De ce este asa de greu sa accept felul tau de a experimenta viata cand esti partenerul sau partenera mea dar nu am nicio problema atunci cand esti doar o prietena sau au amic? De ce, in secret, imi doresc exact acea autonomie spre care tu aspiri si pari gata sa ti-o asumi? De ce simt nevoia sa fiu proprietar al corpului tau? Oare l-am creat eu? Am pus eu impreuna oasele, muschii, nervii si capilarele? Am gandit eu arhitectura sistemului nervos? Reglez eu productia de hormoni si controlez numarul moleculeleor de hemoglobina? Evident ca nu dar de ce ma comport ca si cum as fi stapanul si creatorul tau?
  2. In serviciul cresterii Iata ce inteleg prin acest tip de fidelitate. Mai intai, insa, le propun cititorilor mai conservatori sa se opreasca aici (vreau sa va protejez, dragii mei: exista riscul ca aceste idei sa fie inregistrate in MLD si sa fie, ulterior, greu de sters din circuitele neurale din hipocamp; asa ca, de ce sa riscati inutil?)

Mai intai vreau sa clarific ceea ce inteleg eu prin sensul unei relatii. Cu alte cuvinte, la ce sunt bune relatiile? Ma gandesc asa, in aceasta seara de primavara: doi oameni intra intr-o relatie pentru a-si sprijini reciproc starea de bucurie. Adica eu am o relatie cu tine deoarece ma intereseaza starea mea de bucurie, pe care vreau sa o conserv, sa o recuperez sau sa o amplific si starea ta de bucurie, pe care vreau si imi face placere sa o sprijin. In mai putine cuvinte, vreau sa fii o persoana fericita cu mine!

Frumos, nu-i asa? Nu simti si tu la fel? Vrei sa spui ca tu intri si ramai intr-o relatie pentru a-l chinui pe celalalt? Pentru a-l desconsidera, umili, destabiliza, ignora, neglija, dispretui sau critica distructiv? Pentru a-l rani? Pentru a nu-i recunoaste nevoile? Pentru a-l pedepsi cand indrazneste sa le articuleze? Pentru a-l condamna si frustra, daca se poate constant? Pentru a-l face sa se simta o persoana inadecvata si nedemna de dragoste? Pentru a-l face sa sufere?

Vezi, esti si tu de acord cu mine! Relatiile exista pentru a ne sprijini reciproc bunastarea (well-being-ul, pentru cititorii mei de la Princeton, inca nelivrati zeului Bacchus, atat de popular in acest campus) Si atunci, daca viata te cheama spre o experienta pe care majoritatea inaintasilor nostri au agreat sa o numeasca „infidelitate” si tu te intorci in relatia noastra simtindu-te mai bine, fiind o persoana mai relaxata, mai densa (in sensul de a fi integrat o experienta), mai disponibila (pentru mine) si fiindu-ti si mai usor sa ma iubesti, de ce sa ma opun acestei curgeri a energiilor Vietii? De ce sa fie o intelegere sociala la care nu am fost prezent si un principiu abstract mai importante decat o experienta reala? De ce sa fiu (sa fim) prizonierul unor cuvinte? De ce sa nu evaluam realitatea nevoilor noastre cu mintile acestui timp, cand asa de multi oameni (in tarile civilizate) traiesc mai bine decat regii de acum 3-4 secole? De ce sa nu propunem o noua intelegere (unii ar spune „revolutionara” iar altii ar numi-o, cred, „nepotrivit de liberala”-am evitat cuvinte mai dure) mai apta in a surprinde extraordinarele intamplari din ultima suta de ani? Nu cumva ceea ce azi ni se pare „de nagandit” maine va fi o normalitate, tot asa cum dreptul femeilor de a vota, pe la 1900, parea ceva  fantezist iar astazi toti gasim lucrul acesta absolut natural? („toti”, in aceasta fraza, e un fel de a spune ca site-ul nu e citit in tarile arabe)

Cred ca fidelitatea sanatoasa este expresia unui angajament de a sprijini starea de bine a celuilalt, simultan cu a ta. Alfel spus, a fi fidel inseamna a fi fidel acestui angajament! Urmeaza un exemplu despre care cred, in ciuda profilului pe care ti-l atribui, ca te va infricosa. Vreau sa spun asa:

Daca partenerul tau are o relatie sexuala cu o alta femeie, cu un pinguin si cu un extraterestru, simultan, si se intoarce la tine simtindu-se excelent si dornic sa-ti sprijine starea de bine, fiind mai disponibil pentru a investi in ralatia voastra si avand un nivel superior de energie, gata sa o impartaseasca, liber, cu tine, el a fost fidel angajamentului pe care l-a luat. Nu te-a inselat si nu s-a inselat nici pe sine (exclud, bineinteles, varianta unor BTS-uri intergalactice). Pe de alta parte, daca se intoarce apasat de vinovatie, condamnandu-se aspru pentru ratacirea lui de o noapte (cu referinta directa, probabil, in primul rand la pinguin), fiind astfel incapabil sa participe la procesul bunastarii tale, el nu a respectat angajamentul initial deci a fost, ne obliga logica sa conchidem, infidel. Sper ca observi cum doi oameni (citeste in oglinda „partenera ta”) pot avea exact acelasi comportament si, cu toate acestea, unul sa fie fidel iar altul infidel.

Mai am cateva lucruri de spus pe acesta tema (a cuplului) dar iti las timp sa metabolizezi (eventual sa scuipi dezgustat) ideile de mai sus. Desi am promovat acest site (articol publicat initial pe alt site) sunt constient ca o expunere prea mare a vizitatorilor la unele idei cu potential exploziv ar putea diminua audienta in crestere si nu-mi doresc lucrul acesta. Pe de alta parte, adanc in sinea mea, sper ca ti-am deschis gustul pentru o examinare originala a unor formule, conventii si chiar stereotipuri comportamentale pe care le-am mostenit pe o (cvasi)infinita linie evolutionista. Nu avem multe zile de petrecut pe aceasta frumoasa planeta (stiu, prietenii lui Mos Craciun si ai Printesei Alice sunt de alta parere!) si poate ar merita sa ne alegem fara prea multi intermediari felul in care dorin sa participam la aceasta aventura. Vreau sa spun, daca exista o cale mai buna pentru a fi (relativ) fericiti, de ce sa nu o cautam? Sa lasam triunghiurile isoscele pe seama specialistilor in pete de cerneala si venirea primaverii printre celulele cu rol de hranire din creier pe seama celor care nu inteleg neurostiintele, temandu-se foarte tare de ele. Iar voi, studenti recesivi, atentie la mutatii! Reformulez: atentie la mutari! Pionul incepe sa creada ca e posibil sa devina regina.

Daca te-ai nascut si traiesti in Romania, priveste in jurul tau. Care este credinta religioasa dominanta? Este crestinismul, bineinteles! (iar inauntrul lui cei mai multi credinciosi nu sunt catolici sau protestanti ci ortodocsi).

Acum sa ne imaginam ca te-ai nascut si traiesti la sud de Marea Caspica. Esti unul din cei aproape 70 de milioane de iranieni. Privesti si tu in jur si descoperi, uimitor, o majoritate religioasa, doar ca nu crestina ci, de data aceasta, islamica.

De ce sa ne limitam la Orientul Mijlociu? Hai sa mergem in al doilea stat al lumii, dupa numarul de locuitori. Te-ai nascut si traiesti in Golful Bengal (si nu in Casmir, unde sunt mici probleme). Religia predominanta, acum, este hinduismul (ai vorbit cu zeul Shiva, astazi?)

Nu as putea uita un stat despre care se spune ca ar detine arme atomice, desi e micut. Da, Israelul. Nu esti un imigrant nascut in strainatate, esti „sabra” (adica nativ, te-ai nascut aici). din 100 de oameni aflati in jurul tau, 75 sunt evrei iar 20 arabi. Asta inseamna ca religia dominanta este iudaismul (pentru a nu complica lucrurile hai sa presupunem ca esti „traditionalist” si nu „ultraortodox”).

Observi ceva interesant? Dupa cum te-ai nascut si ai crescut intr-o alta zona de pe glob religia ta este diferita (si remarca, te rog, ca am exclus varianta in care ai fi un african primitiv, inchinandu-te unui zeu animist confectionat din coaja de banana). De ce nu sunt numerosi adoratori ai zeului Vishnu si in Romania? De ce in America mijlocie nu domina Islamul? De ce in tara in care se afla cele 2 moschei sfinte (Meca si Medina) nu sunt majoritari crestinii (Martorii lui Iehova, de pilda)? Daca gandesti cu o minte libera, raspunsul pare a fi simplu:

Religia este o chestiune de geografie.

Dar nu e periculos sa fie asa? Periculos pentru sufletul tau, vreau sa spun! (de dragul comunicarii admit ca exista o entitate speciala numita „suflet”) Este imposibil ca toate religiile sa fie corecte. Crestinismul spune ca Iisus este singurul fiu al lui Dumnezeu si ca cei care accepta asta vor fi salvati (vor primi, dupa moarte, printr-un fel de agentie de turism condusa de ingeri, un bilet dus cu destinatia Paradisul). Evreii religiosi nu sunt de acord. Ei spun ca Mesia inca nu a venit (adica Iisus a fost un impostor). Nu a venit dar este asteptat! Musulmanii admit ca Iisus a fost un mare profet dar, sorry, not exactly the son of God! Pe Dumnezeu il cheama de fapt Allah si el a vorbit prin gura unui taran analfabet pe nume Mahomed (suficient de ager pentru a se insura cu o femeie bogata). Hindusii, la randul lor, stiu ca adevarul le apartine iar ceilalti gresesc (daca ai dubii incearca sa traiesti la granita cu Pakistanul).

Niciuna dintre aceste religii nu dispune de dovezi convingatoare in sprijinul afirmatiilor facute, in afara unor idei care se gasesc intr-o carte veche si sunt induse copiilor inca de la varste mici. Si chiar daca ar detine adevarul nu ar fi posibil ca toate sa fie corecte in acelasi timp. Prin urmare, unele gresesc. Dar care?

Nu e un pic angoasant? Daca nu te-ai nascut in partea norocoasa a lumii? Daca Iisus chiar nu este fiul lui Dumnezeu iar tu, baptist practicant din Texas (Dallas, pentru nostalgici), ai pariat pe cine nu trebuie? Daca dimpotriva, crezi precum vaca (nu e o insulta, vaca e un animal sacru in India) in zeita Kali iar Kali e doar una din intruchiparile Diavolului? Cu alte cuvinte, sufletul tau ar putea fi salvat doar de Iisus insa tu (sau, poate, doar geografia) ai ales sa te inchini altcuiva? Si, la o adica, de ce nu ar fi zeul-banana din jungla ecuatoriala adevaratul creator al Universului? Tu intelegi ce miza extraordinara se afla in joc? (sunt sigur ca intelegi, nu-mi imaginez ca vizitatorii acestui site nu ar avea o inteligenta mult superioara mediei-fac aceasta afirmatie in special pentru prietenii psihologiei sociale). Ceea ce se va intampla milenii in sir cu sufletul tau depinde, se pare, de locul in care te-ai nascut si de educatia religioasa pe care ai primit-o (si pe care nu o examinezi critic, fiind adult, deci nu ai nicio scuza!)

Daca te-ai nascut in ( sau ai ales) religia gresita?

Te-ai gandit la asta? Daca Iisus nu s-a nascut din relatia sexuala a unei tinere cu un fel de fantoma, daca nu a mers pe apa si, mai ales, daca nu a inviat din morti? Ce te faci? Daca evreii cu tichiuta au dreptate? Totusi, nu ar putea fi baietii care citesc Coranul (si, ocazional, trec cu avioanele prin cladiri de birouri) mai aproape de adevar? Daca doar ei vor fi salvati de adevaratul Dumnezeu? (pe nume Allah)

Vezi, in loc sa fiu la aceasta ora la biserica din cartier, ascultand o predica usor plictisitoare dar binefacatoare pe termen lung, stau in fata laptopului si lansez intrebari ciudate si usor anxiogene. Oare de ce fac asta? Pentru ca-mi pasa de sufletul tau? Si daca-mi pasa, de ce nu-ti spun pur si simplu raspunsul corect la cea mai importanta intrebare a vietii?

Nu am ajuns asa de departe (sa detin raspunsuri absolute) deoarece inca nu m-am dumirit cum este cu geografia. Ma intriga radacinile sud-asiatice ale lui Krishna si cele bethleem-ice ale misterioasei trinitati crestine. Cei 5 stalpi ai Islamului, localizati printre camile, sunt in mod egal interesanti. Insa elementul cu adevarat uimitor, de departe, mi se pare posibilitatea ca religia careia un om i se dedica sa nu fie alegerea lui ci rezultatul unei combinatii de intamplare (nasterea intr-un anumit loc) si actiune parentala (prin extensie, culturala) deliberata.

Au copiii dreptul de a nu fi indoctrinati?

Daca as fi trait la inceputul secolului trecut, as fi intrebat daca femeile nu cumva au si ele dreptul de a vota. Intre timp aceasta problema s-a rezolvat (ce bine, totusi, ca m-am nascut spre sfarsitul secolului! Sau ma bucur degeaba?) Visez, probabil precum baba la tinerete, la o civilizatie in care copiii sa traiasca fara ca cineva sa le introduca idei religioase in cap, sa-i ajute sa-si dezvolte propriile disponibilitati afective si mentale, sa le trezeasca dragostea pentru cautarea adevarului si sa nu mai amestece muntii, dealurile sau campiile (adica geografia) cu afacerea infloritoare a salvarii sufletelor. Riul Iordan ar putea curge linistit prin Palestina, fara alte fantastice legaturi. La fel, tinerii munti Himalaya ar putea ramane senini in starea lor de (aparenta) nemiscare, netulburati de neintelegerile domestice dintre Shiva si Shakti. Poate planeta ar fi un loc mai frumos daca zeii s-ar imputina. Nu e exclus sa scriu aceste randuri sub influenta unui spirit rauvoitor dar ma consolez cu gandul ca voi fi absolvit, la marea judecata, deoarece nu a fost vina mea (ci a demonului!). Sau poate acesta e punctul in care ajunge cineva care s-a tot intrebat daca educatia nu e, de fapt, indoctrinare si, daca e asa, cum s-ar putea schimba lucrurile cu o doza mai mica de alcaloizi piperidinici toxici, consumati fara masura de un baiat in Atena, in jur de 7 mai, acum cativa ani.

Peter Atkins este profesor de chimie la Colegiul Lincoln al Universitatii Oxford. Din cand in cand, scrie. Referindu-se la felul in care scrie, Richard Dawkins spune ca ar merita premiul Nobel pentru literatura. Putem intelege substratul acestei afirmatii, doar sunt colegi si, probabil, prieteni. Totusi, Atkins nu scrie literatura. El este un om de stiinta. In „Galileo’s Finger” (2003), tradusa si la noi (editura All) Atkins alege 10 idei pe care le considera cele mai mari din istoria stiintei (exemple: atomii, cuantele, ADN-ul, aritmetica) si le prezinta in cel mai accesibil mod cu putinta, fara a abdica de la rigurozitate.

Cum nu ma pot compara cu Atkins nici macar in zonele secrete ale inconstientului meu, vreau sa scriu astazi, in cel mai concentrat fel posibil, nu despre idei extraordinare, 10 sau cate or fi, ci despre ceea ce, in anumite cercuri academice, sunt considerate revolutii stiintifice, 3 pana nu de mult, dar de acum 4, toate avand in comun unul si acelasi lucru: ne coboara pe noi, oamenii, de pe un piedestal pe care ne-am asezat singuri, fara sa intrebam pe nimeni (nici nu aveam pe cine) si fara sa privim prea atent in jur. Dintr-o perspectiva psihodinamica, aceasta continua coborare (termenul mai dramatic este „prabusire”) poate parea ceva umilitor, prin urmare insuportabil, de aici si rezistenta publica uimitoare (ignorarea, negarea sau dificultatea enorma de a le accepta). Iata-le in ordine cronologica:

  1. 1. Revolutia produsa de Copernic Oamenii credeau ca Pamantul este in centrul Universului si ca Soarele si toate celelalte planete se rotesc in jurul lui. Aceasta localizare flatanta era opera lui Dumnezeu, cel care asezase in mod intentionat cerurile intr-o perfecta miscare circulara. Daca noi am fi acum studenti la o universitate din 1500 acesta ar fi lucrul pe care l-am invata de la magistrii nostri si nici nu ar fi greu de verificat: putem vedea oricand Soarele cum apare la est si dispare la vest, adica se misca in jurul Pamantului. Am opera, altfel spus, cu o conceptie geocentrica a carei traducere psihologica ar putea suna astfel: „suntem cei mai importanti din Univers!”

Ei bine, nu prea eram si Copernic a inteles asta. Incurajat de prieteni, a acceptat in cele din urma sa-si publice conceptia heliocentrica (Soarele se afla in centrul Universului) si a primit un exemplar al propriei carti pe 24 mai 1543, zi in care a si murit (pentru ca Viata, nu-i asa, e deosebit de ironica).

Imagineaza-ti cum a reactionat Biserica, aflata mereu in avanposturile intelegerii realitatii si faimoase deja pentru remarcabila ei flexibilitate si deschidere catre nou, calitati atent conservate, am impresia, pana in zilele noastre. Martin Luther l-a numit „nebun”  dar Galileo Galilei l-a luat in serios, poate prea in serios, motiv pentru care s-a si ales cu arest la domiciliu, nu inainte de a respinge public, avand in campul vizual instrumentele de tortura, nu si telescopul, teoria lui Copernic. 23 de ani mai devreme, Giordano Bruno, probabil o fire mai impetuoasa si razvratita, refuzase ceva asemanator si s-a ales cu o temperatura corporala deosebit de ridicata.

Dogma si superstitia inving, pe moment, asta vreau sa spun, insa nu rezista la testul timpului. E adevarat, nici oamenii nu rezista la testul timpului. Poate fi totusi consolator realizezi ca o idee rationala, oricat de blamata atunci cand o sustii, in cele din urma se va impune, desi tu nu vei trai suficient pentru a observa asta. Pentru acuratetea relatarii, trebuie sa mentionez ca si in zilele noastre exista oameni convinsi ca Pamantul e imobil iar Soarele se invarte in jurul lui (sondajele dedicate stocului de cunoastere stiintifica, nu doar in Romania ci si in SUA, sunt convingatoare)

 

  1. 2. Revolutia produsa de Darwin Oamenii credeau ca au fost creati de Dumnezeu, dintr-o data („teoria iepurelui din joben”, mi-am permis sa o reformulez pentru studentii mei de la master, declansand o anume miscare a sprancenelor). Nu doar oamenii erau facuti dintr-o data, la fel erau si animalele, pasarile, chiar si furnicile sau viermii de matase. Dumnezeu, prin intermediul unei puteri de neinteles (pentru noi), cumva asemenea unui magician, facea sa apara din neant organisme vii. Cine ar spune ca aceasta nu este o idee rezonabila?

Un baiat dat candva afara de la Facultatea de Medicina din Edinburgh, dar absolvent al teologiei la Cambridge (ai mai intalnit in text cuvantul „ironie”) nu a fost chiar de acord si, in cele din urma, a dovedit ca lucrurile nu stau asa, ba stau intr-un mod foarte, foarte diferit. El a scapat de rug dar nu i-a fost usor.

Teoria selectiei naturale ne informeaza ca nu suntem cu nimic speciali, noi, oamenii, suntem pur si simplu doar o alta specie biologica, mai inzestrata, e adevarat, cu o provenienta deloc stralucitoare. Mai exact, suntem urmasii unor fiinte care obisnuiau sa stea prin copaci (iar cand cenzurile slabesc, ne aratam cu usurinta predispozitiile consolidate in jungla)

O a doua lovitura pentru orgoliul uman, dupa detronarea din mijlocul Cosmosului, urma acum coborarea din varful ierarhiei speciilor si inceputul unei lungi perioade reflexive pe tema modestiei („poate ca nu suntem chiar asa grozavi in raport cu alte vietuitoare”-o tema insuficient explorata, cum ar putea intari aceste afirmatii, daca ar putea vorbi, cateva milioane de fiinte sacrificate cu blandete in aceste zile nefavorabile-lor-astrologic)

„Originea speciilor” a aparut in 1859 si, cu toate acestea (a trecut mai mult de un secol), ideile evolutioniste inca patrund cu greu in mintile noastre inaltate spiritual. Ai putea crede ca, din 10 americani, 8 resping biologia evolutionista? (sau poate 9 insa nu vrei sa ne pastram optimismul?)

 

  1. 3. Revolutia produsa de Freud Cum poate stii, nu este unul dintre preferatii mei (negare, negare!) insa trebuie sa-i dau ceea ce i se cuvine. Lasand deoparte cantitatea enorma de idei niciodata verificate experimental si limbajul adesea criptic in care le-a infasurat, Freud are uriasul merit de a fi adus vestea nu prea buna, la prima vedere, a rolului minor pe care il joaca mintea noastra constienta in raport cu alte forte psihice, pulsionale si emotionale, deloc straine de noi ba chiar ale noastre (doar ca nerecunoscute). Il felicit pe batranul maestru, dependent de cocaina, pentru intuitia lui geniala.

Evident, nici aceasta idee (a existentei unei influente sau determinari inconstiente) nu a fost pe deplin asumata la nivel colectiv. Nu detinem controlul absolut al vietilor noastre, asta ne spune, in esenta, marele Freud („mare” in Viena acelor vremuri, subliniez, pentru ca intre timp a pierdut considerabil din inaltime)

 

Si care ar putea fi a patra revolutie? Ce revolutie are loc chiar acum iar noi nu avem nici cea mai vaga idee? De fapt, la ce bun sa o facem cunoscuta din moment ce nici macar prima nu a fost asimilata complet? Ca un copil care este expus la un lucru un pic peste puterea lui de intelegere, si mintea noastra colectiva are nevoie de timp pentru a se familiariza cu noile concepte si a le gasi un loc potrivit in sistemul vechii cunoasteri (trecerea de la „asimilare” la „acomodare” ar spune un renumit psiholog care si-a studiat copiii). Vreau totusi sa o numesc, nu de alta dar am scris excesiv despre ea pe acest blog, cu rezultate misterioase, pe de o parte, si pentru ca, asa cum spun chinezii, avand sansa de a fi in mijlocul ei, traim vremuri interesante, pe de alta parte. Nu ii pot insa asocia niciun nume deoarece aceasta noua schimbare uimitoare in felul nostru de a intelege realitatea este rodul a numeroase minti nu doar indragostite de cunoastere ci si riguroase, misunand prin laboratoare.

 

Predictia mea este ca, la capatul ei, lumea nu va mai fi niciodata asa cum a fost, in acelasi fel in care lumea s-a schimbat odata cu cosmologia (Copernic), biologia (Darwin) si psihologia (Freud). Unii oameni traiesc deja in avanposturile acestei cvadruple cunoasteri, dar ei nu sunt nici pe departe un esantion reprezentativ pentru ansamblul umanitatii, nici macar in cele mai civilizate tari de pe glob. Totusi, asa cum astazi orice tanar poate intelege ca Pamantul este doar un fir de praf in imensitatea cosmica, poate ca va veni o zi in care un alt tanar, pe bancile scolii (daca vor mai exista banci), va accepta relaxat gandul ca mintea nu este separata de corp, adica va fi beneficiarul unei explozii in intelegere pe care unii stramosi indepartati ai lui au numit-o:

  1. 4. Revolutia neurostiintifica

Ideea ca nu exista un suflet separat de corp poate parea deprimanta, in prima instanta, tot asa cum a fost dezamagitor sa aflam ca nu suntem in centrul Universului sau ca venim pe o linie evolutionista pe care au circulat si urangutanii sau cimpanzeii. Insa orice dezamagire exista in polaritate cu o dorinta, asa ca problema s-ar putea sa nu apartina realitatii ci felului nostru de a ne reprezenta realitatea. In timp, insa, acest fel poate evolua, gratie unor neuroni care se interconecteaza si sclipesc altfel.

 

Construit de Sorin