Arhive pentru septembrie, 2011

Buna ziua, am 22 de ani si ma intereseaza o cariera in consiliere si psihoterapie (nu mai am 22, evident, doar ma prefac si, intr-un colt al mintii, sper sa dau timpul inapoi). Exista unele lucruri pe care trebuie sa le stiu inainte de a investi ani importanti din viata mea, sperante, emotii si, bineinteles, bani? Ar merita sa pun o serie de intrebari unor persoane credibile, cu o larga experienta in aceste domenii? (care sa-si faca timp pentru unul ca mine, normal, daca nu pentru ca imi percep potentialul macar din compasiune) Sau ar fi mai bine sa fac primii pasi, cu hotarare, si undeva pe parcurs sa caut raspunsul la intrebarile de mai sus? (inca nearticulate, poate observi, deoarece nu-mi dau seama prea bine ce anume trebuie sa stiu)

Buna ziua, dragul meu cautator! (don’t worry about political corectness!) Intamplarea face sa-ti fi auzit gandurile (am simtul acela care-i lipseste lui Michael Shermer si despre care Ruppert Sheldrake crede ca il au si cainii!) Nu sunt din bransa, trebuia sa-ti spun din start, asa ca nu te astepta la un ajutor profesionist. Am doar cateva idei legate de intrebari. De exemplu:

  • Este psihoterapia eficienta? Sunt diferente de eficienta intre scolile de terapie? A fost eficienta masurata intr-o maniera obiectiva? Se pot face astfel de masuratori? Exista probleme sau dificultati psihologice care raspund mai bine la anumite metode si tehnici? Daca un om nu apeleaza la serviciile profesionale ce sanse are sa se vindece pur si simplu? (am zis eu ca nu ma pricep dar tot am auzit de „remisii spontane”) Ce procent din vindecari se datoreaza efectului placebo? Au acceptat toate scolile de terapie sa fie testate empiric, in mod repetat? Daca nu, de ce au refuzat? Ce motive au invocat? In ce fel aceste motive sunt solide sau ridicole?
  • Daca terapia functioneaza, caror factori se datoreaza aceasta reusita? Au fost izolati? (in calitate de „variabile”) Difera de la o scoala de terapie la alta? Sau sunt comuni? Factorii aptitudinali (ai terapeutului) se numara printre ei? Si daca da, care sunt acestia? (intr-un limbaj psihologic, va rog!) Daca un terapeut nu se poate motiva pe sine (sa realizeze ceva) ne putem astepta sa reuseasca asta cu clientul lui? Este inteligenta o conditie necesara? Sau suficienta? (e important ca un terapeut sa inteleaga diferenta dintre cele doua tipuri de conditii?) Sau a fi inteligent e mai degraba o vulnerabilitate? (iar a fi foarte inteligent, probabil, o catastrofa!)
  • Poate fi considerata terapia un produs? (in sensul de brand) Si, in acest caz, incearca scolile de formare sa se pozitioneze pe o piata aglomerata? Si daca „da”, o fac intr-o maniera onesta? Altfel spus, isi recunosc limitele si spun ce nu sunt in stare sa realizeze? Sau pretind ca detin solutii la o gama larga de situatii existentiale sau tulburari? Este competitia intre scoli loiala? Au scolile in vedere nivelul de intelegere al publicului sau valorifica, intr-un mod neutru-binevoitor, ignoranta? Sunt scolile dornice sa inroleze trainees indiferent de calitatea lor umana sau profesionala? Tin cont de nivelul de intelegere reala a psihologiei? (care ar putea sa nu coreleze cu notele din foaia matricola) Sau sunt mai orientate spre business? Cei care ofera dreptul de practica ar merge, in calitate de clienti, la cei carora tocmai le-au oferit dreptul de practica?
  • In ce masura viitori terapeuti si consilieri inteleg, la un nivel mediu, metodele de cercetare si sunt capabili sa-si evalueze, intr-o maniera nebiasata, activitatea? In ce grad sunt conectate scolile de formare la psihologia academica? (adica psihologia care nu se face dupa ureche/intuitie ci intr-o maniera care o apropie de stiinta) Daca practicienii sunt rezervati si chiar refractari fata de cercetare, caror dinamici psihologice se datoreaza aceste atitudini? Sunt acestea forme deghizate de frica, dogmatism, superficialitate, nepasare si aroganta sau reflecta o intelegere superioara, la care doar clinicianul experimentat are acces?

Acestea sunt doar cateva intrebari nascute, iata, pe loc, in mintea unuia nepriceput la lucruri asa de mari. Nefiind o natura spontana, cred ca, daca as avea timp la dispozitie, as mai nascoci 10 sau chiar 20. Ce pacat ca nu stiu sa raspund la ele! Sa existe oare o carte sau mai multe in care s-ar putea afla raspunsurile? Sa existe poate si oameni in carne si oase care sa aiba suficient curaj pentru a-si asuma o pozitie? Sau viata este mai interesanta (si lucrativa, pentru unii) daca planeaza un anume mister? (termenul poetic pentru „nestiinta”) Cumva consilierea si psihoterapia repeta destinul medicinii? Cu alte cuvinte, medicamentele eficiente si tratamentele cu lipitori, simbolic vorbind, coexista inca in aria profesionala a ofertei de ajutor? Iar Printesa Alice, de care nu as putea vreodata uita (deoarece imi vorbeste prin semne, inclusiv in vis, spre disperarea unuia Hobson) vegheaza oare providential asupra acestei forme de zbatere umana incapabila, totusi, sa opreasca imbatranirea, boala si moartea?

Hei, nu este un articol existentialist, referinta la moarte din ultimul paragraf e doar manifestarea naturala a unei trasaturi stabile de personalitate de care m-am contaminat in circumstante pe care doar psihologia sociala le-ar putea, eventual, afla. Iar articolul ca intreg reprezinta o incercare in mod fericit esuata de a extinde constiinta ca pe un  fir elastic, spre multumirea verisorului meu Hooke (Hooker e altcineva, hai, nu fi obraznic!). Din 1.000 de tineri care se gandesc sa devina consilieri sau terapeuti poate doi sau trei au nimerit din greseala decat pe-aicea in drumul lor catre gloria vindecatorilor de o clipa, pe o micuta,relativ periferica si inca foarte frumoasa planeta.

Fiind extrem de probabil ca nu toti vizitatorii acestui site sa fie psihologi, si din dorinta de a-i ajuta si pe ei sa inteleaga o serie de concepte pe care le voi folosi in articolele viitoare, voi explica astazi ce se intelege prin varianta (citeste cu „tz”).  Acesta este momentul in care tu, psiholog licentiat, ai putea incerca sa dai o definitie (vezi, e un articol folositor si pentru tine!).

Fie doi profesori, pe nume Ionel Concentratu si Marius Dispersatu, care au corectat fiecare cate 10 lucrari la disciplina „psihologia dezvoltarii”. Iata ce note au dat:

Concentratu: 9, 9, 10, 10, 10, 10, 10, 10, 11, 11 (da, exista si nota 11 la aceasta scoala)

Dispersatu : 7, 8, 8, 9, 10, 10, 11, 12, 12, 13.

Daca ai curiozitatea sa calculezi media pe cele doua grupe de studenti vei obtine acelasi rezultat: media 10. Daca stii doar media, nu si notele, ai putea crede ca cei doi profesori au dat notele la fel. Dar acest lucru nu este adevarat. Se pune intrebarea cum ai putea sti daca exista diferente semnificative intre cei doi profesori fara sa fie nevoie sa te uiti si la note (nu ca acest lucru ar fi greu in acest caz dar gandeste-te la situatii in care ceo doi profesori corecteaza nu 10 ci 100 de lucrari!).

De aceea exista statistica! Un procedeu simplu este acela de a calcula distanta dintre fiecare nota (mai tehnic: valoare a variabilei „nota”) si medie. Si pentru a evita situatia in care „distantele” (abaterile) negative anuleaza „distantele” pozitive diferentele sunt ridicate la patrat si apoi insumate. Ceea ce se obtine se imparte la numarul total de note (valori ale distributiei).

Exemplu la Concentratu:

9-10=-1, la patrat 1 (de 2 ori)

10-10=0, la patrat 0 (de 6 ori, fiind 6 note de 10)

11-10=1, la patrat 1 (de 2 ori)

Si obtinem 1+1+1+1=4 (suma patratelor valoare-medie). Cate valori (note) avem? 10! Impartim 4 la 10 si obtinem 0,4. Aceasta este varianta sau media patratelor abaterilor de la medie.

Daca ai rezistat mental pana in acest punct sunt sanse mari sa calculezi singura (inteligenta logico-matematica?) varianta in cazul profesorului Dispersatu. Sunt sigur ca vei obtine 3,6. Ce se poate observa? Varianta la Dispersatu este mai mare (de 9 ori mai mare) decat la Concentratu. 3,6 > 0,4.

Putem, prin urmare, fara sa ne mai uitam pe note, sa stim ca Dispersatu a dat note mai dispersate (hmm, ce surpriza, sa fie name-letter effect?) decat Concentratu. Adica Dispersatu a dat si 7 si 13, pe cand Concentratu a dat doar 9 si 10 (cum obisnuiam sa fac si eu in facultate, actionand impotriva modulului exigent din mintea mea)

Si ce-i cu asta? Ei bine, daca ai inteles conceptul de varianta ai sanse mari sa intelegi conceptul de heritabilitate, concept fundamental in studiile de genetica comportamentala. Si la ce bun sa intelegi „heritabilitatea”?

Ah, nu-i cine stie ce realizare intelectuala! Doar sansa de a intelege, cu dovezi, in ce fel scolile de terapie care pun accentul pe consecintele, in prezent, ale relatiilor cu parintii, in copilarie, gresesc (de la scolile pur psihanalitice pana la diversele scoli experientiale) si/sau a intelege ca stilurile de crestere a copiilor au un impact apropiat de zero (neglijabil) in configurarea diferentelor din personalitatea adulta a copiilor.

Pana sa ma auto-expun la aceste studii si rezultate, eram si eu convins, in baza experientei clinice, evident, ca ceea ce oamenii sunt in prezent are o mare legatura cu ce li s-a intamplat in familii, mai ales in copilarie. Mi-ar placea sa pot spune ca sunt flatat de faptul ca si Freud a facut aceeasi greseala (si un numar enorm de psihologi si psihiatri, dupa el). Dar nu sunt! Imi pare rau pentru timpul pierdut creditand un set de teorii eronate.

Ai sansa de a invata din greselile mele (ale noastre, daca ma gandesc la clubul extins al celor cu o gandire psihologica psihodinamica). Ti-as putea chiar trezi gustul pentru genetica comportamentala. Eh, asta ar fi deja prea mult! Poate fi suficient sa stii ca psihologia (psihologia dezvoltarii, psihologia personalitatii, psihologia clinica, psihoterapia) se clatina de aproape 20 de ani si unda de soc a ajuns si la tine. In ce-i priveste pe profesorii tai mai in varsta, formati mai devreme de anii ’80, in perioada intelectuala a influentei radicale a mediului (parinti, cultura, societate), cand nu se stia mare lucru despre gene (iar ce se stia era privit cu teama sau cu suspiciune), iti propun sa-i lasi cu ideile lor dragi. Ar fi ceva uimitor sa se poata schimba si adapta la noile evolutii din psihologie. Dar asta e ca si cum Ion Iliescu ar infiinta un partid liberal iar patriarhul Romaniei ar fi de acord cu casatoriile intre homosexuali. Din pacate flexibilitatea nu este un atribut al inaintarii in varsta. Desi, cine stie, cu un pic de efort, nu ar putea deveni?

Obisnuiesti sa mergi la Mall? Vrei sa stai intr-o zi chiar la intrare si sa rogi primii 100 de oameni sa-ti spuna numele unui psiholog? Nu, nu e nevoie de acest experiment, l-au facut altii. Dintre cei care vor sti sa raspunda majoritatea vor spune „Freud”. Problema este ca Sigmund Freud nu a fost psiholog ci doctor (a absolvit Universitatea din Viena in 1881 si prima lui slujba a fost intr-un laborator de fiziologie). Daca esti amatoare de informatii rare (sau neobisnuite) despre vietile oamenilor mai merita sa stii ca marele Freud era dependent de tutun, motiv pentru care a si dezvoltat un cancer foarte urat (desfigurator). Cand nu a mai putut suporta durerea i-a cerut doctorului  sau curant, Max Schur, sa-i opreasca chinul. Da, intr-un fel Freud s-a sinucis! Max Schur a onorat cererea pacientului sau si i-a injectat o doza de morfina letala. Acord, acum, putina valoare ideilor pe care Freud le-a pus in circulatie dar il apreciez pentru curajul lui de a muri cu demnitate (fara sa sufere inutil). Inca ma intreb cum poate o persoana inalt dependenta de o substanta sa ofere asistenta psihologica oamenilor, astfel incat acestia sa devina mai liberi.

La intrebarea de mai sus, cativa, mult mai putini, vor raspunde „Jung”. Nici Jung nu a fost psiholog. Jung si-a finalizat studiile medicale in 1900, la Universitatea din Basel, si a fost atras de psihiatrie. Prima lui slujba a fost la o clinica din Zurich, fiind indrumat, acolo, de cel care a lansat termenul de schizofrenie.

Vrei sa facem lucrurile si mai dificile decat sunt? Roaga-i pe cei din jurul tau sa-ti spuna numele unui psiholog important, aflat inca in viata. Poti incerca, daca iti plac senzatiile un pic mai tari, chiar cu studenti la psihologie. Daca nu esti din bransa si auzi nume precum Rogers, Maslow, Allport, Fromm, Cattell, Eysenck sau Albert Ellis, trebuie sa stii ca toti au murit.

Intuiesti ce incerc sa spun? Da, vreau sa spun ca exista o ignoranta publica in raport cu aceasta disciplina stiintifica si ca jurnalistii din media, desi ar putea avea contributii insemnate la dezvoltarea unui public de tipul consumatori educati, nu doar ca nu par a fi interesati de acest gen de contributie sociala dar, in plus, mai si promoveaza, in goana dupa senzational, figuri dubioase sau oameni pregatiti dar care, in cel mult 2 minute „pe sticla”, nu pot transmite nimic relevant.

Sigur ca o intrebare la fel de buna este: cum isi promoveaza psihologii propria profesie? Aceasta este o intrebare diferita de „verisoara” ei mai putin altruista: cum se promoveaza psihologii pe ei insisi? In absenta unui efort concertat, durabil si responsabil, cum ne putem astepta ca oamenii sa faca diferenta intre un psiholog si un psihiatru, sa inteleaga ca „psihologia populara” si simtul comun sunt, foarte frecvent, altceva decat teoriile psihologice testate sistematic sau sa stie, de pilda, ca Judith Rich Harris, o femeie fara Ph.D., luptandu-se cu o boala autoimuna cronica, a publicat in 1995 (la 57 de ani) un articol intr-un jurnal prestigios (Psychological Review), articol care a aruncat in aer psihologia traditionala si l-a facut pe Steven Pinker, profesorul super-titrat de la Harvard University, sa spuna ca lectura cartii care a urmat articolului a fost unul din cele mai tulburatoare momente din cariera lui?

Tu (daca esti psiholog sau student la psihologie) ai auzit de Judith Rich Harris? Dar de Steven Pinker? Dar de Martin Seligman? Dar de Adrian Furnham? Dar de Elliott Aronson? Dar de Scott Lilienfeld? Dar de Carol Tavris? In cazul in care te formezi intr-o scoala de consiliere si psihoterapie, profesorii tai (formatorii) sunt la curent cu cercetarile si cartile acestor oameni? Intreaba-i! Nu te teme sa pui intrebari, tu esti acolo pentru a invata si sper ca nu-ti doresti sa inveti teorii si metode de interventie fara sustinere empirica, neverificate sau testate deja in mod riguros si respinse ! Nu uita ca faci lucrul acesta pe timpul si pe banii tai. Este dreptul tau sa fii exigent si sa soliciti servicii de calitate, in acord cu progresul psihologiei. Altfel este ca si cum ai investi intr-un Nokia Cityman (un telefon mobil din 1987, cantarind aproape 1 kg) in conditiile in care, in curand, vor exista Nokia Windows Phones 7.

Urmatorul articol are un public-tinta foarte restrans. Este destinat celor care, in diferite feluri, imi solicita indrumare in aria destul de vasta a psihologiei. Interesele mele de cunoastere s-au dezvoltat, de-a lungul timpului, in urmatoarele zone: consiliere si psihoterapie, psihologia cuplului, psihologie sociala, psihologia personalitatii si, partial, stiintele cognitive. In aceste domenii pot avea unele idei.

Pe de alta parte, deoarece nu mai sunt profesor in sistemul public, unde aveam obligatia de a asista orice student, acum pot pune conditii si chiar asta fac. Prima conditie, necesara dar nu suficienta, este studierea unui manual de psihologie generala american sau britanic. Voi enumera, in continuare, cateva titluri pe care le agreez, disponibile pe Amazon. As vrea sa recomand si un manual scris de autori romani dar nu am gasit niciunul care sa poata rivaliza cu cele de pe lista. Sunt sigur ca va exista si la noi un astfel de manual, undeva intr-un viitor pe care nu stiu daca o sa-l apuc. Pana atunci, o persoana dornica sa inteleaga psihologia la un nivel avansat se poate delecta cu:

  1. 1. Scott Lilienfeld, Psychology: From Inquiry to Understanding, 2010 (este prima mea recomandare, eu am editia din 2009)
  2. 2. Carol Tavris, Invitation to Psychology, 2010 (si in acest caz am tot editia din 2009, remarcabila, avand si o poza cu o romanca, desi nu cred ca e un motiv de bucurie)
  3. 3. Richard Gross, Psychology: The Science of Mind and Behaviour, 2010 (este cel mai cunoscut autor din Marea Britanie, cu o „audienta” de peste 0,5 milioane de cititori)
  4. 4. David Myers, Psychology, 2009 (autor si al unor manuale de psihologie sociala dar si al unui original manual de „introducere in psihologie” din perspectiva crestina)
  5. 5. Henry  Gleitman, Psychology, 2010 (profesor la University of Pennsylvania, unde e coleg cu Martin Seligman si Jonathan Baron)
  6. 6. Atkinson si Hilgard, Introduction in Psychology, 2009 (autorii sunt, de fapt, altii, intrucat cei citati au plecat sa moara putin; este singurul manual din U.S. tradus in limba romana, vezi Editura Tehnica, ed. 14, 2006, 2008)
  7. 7. Michael Passer, Psychology: The Science of Mind and Behavior, 2007
  8. 8. Douglas Bernstein, Psychology, 2011 (editia internationala din 2011 mai putea fi gasita zilele trecute la Carturesti dar nu te duce sa o cauti deoarece cine crezi ca a luat-o?)
  9. 9. Peter Gray, Psychology, 2010
  10. 10. Daniel Schacter, Psychology (scrisa impreuna cu alte 2 nume grele, Daniel Gilbert, tradus si la noi, si Daniel Wegner)
  11. 11. Gregory Feist, Psychology: Perspectives and Connections, 2011 (apare pe 14 octombrie)
  12. 12. Robin Kowalski, Psychology, 2008 (este autoarea unui studiu un pic infricosator in care a demonstrat cum o parte din studentii unei facultati de psihologie inca mai credeau in mituri si teorii intuitive, desi fusesera expusi la dovezi contrare)
  13. 13. Benjamin Lahey, Psychology, 2011 (editia 11, aparuta in luna mai)
  14. 14. Philip Zimbardo, Psychology: Core Concepts, 2008 (si el, ca si Myers, psiholog social)
  15. 15. Wayne Weiten, Psychology: Themes and Variations, 2008 (eu am varianta „Psychology Applied to Modern Life”, pe care regret ca am dat 50 USD)
  16. 16. Saundra Ciccarelli, Psychology, 2011
  17. 17. Samuel Wood, Mastering the World of Psychology, 2010
  18. 18. Don Hockenbury, Psychology, 2008
  19. 19. Robert Feldman, Essentials of Understanding Psychology, 2010 (autorul unui studiu incitant despre minciuna)
  20. 20. Rod Plotnik, Introduction to Psychology, 2010
  21. 21. Charles Morris, Psychology: The Core, 2008 (a iesit la pensie)
  22. 22. James Kalat, Introduction to Psychology, 2010
  23. 23. Charles T. Blair, Thinking about Psychology, 2010 (este un manual de 800 de pagini pentru liceu, l-am inclus doar din placerea sadica a comparatiei cu manualele de la noi)
  24. 24. Stephen Davis, Psychology, 2009
  25. 25. Laura Boynton King, The Science of Psychology: An Appreciative View, 2007

Nu este o lista exhaustiva si, din pacate, nu este niciuna cu produse ieftine (peste 3,5 milioane lei vechi, fiecare manual). Cu toate acestea, daca esti o persoana interesata de excelenta, iti recomand sa lupti cu aversiunea fata de pierdere si sa realizezi investitia. Pe urma, cine stie, poate facem schimb de carti sau, si mai interesant, de idei.

Conform unor calcule simple, facute pe baza datelor puse la dispozitie de Vechiul Testament, Pamantul nu poate avea o vechime mai mare de 5.000 de ani. Cu toate acestea, pana in prezent au fost gasite o multime de oase ce par a avea varste mult mai respectabile (milioane de ani). E posibil ca procedura folosita de oamenii de stiinta (cu ajutorul unui izotop al carbonului, descoperit in 1940) sa fie gresita desi nimic nu a invalidat-o pana in acest moment. Dar si mai probabila, mi se pare, e actiunea deliberata a lui Dumnezeu de a plasa in mod intentionat aceste oase, in diferite puncte ale planetei, pentru a testa credinta in El.

Suntem, azi (articol publicat in decembrie 2010), in ajunul nasterii lui Iisus, considerat singurul fiu al lui Dumnezeu. Insa daca am trai in China sau India am crede oare acelasi lucru? Oare la Bagdad am fi la fel de prinsi de vraja acestor zile? Sau pe o planeta aflata in cea mai apropiata galaxie? Poate ca orientarea religioasa este, in cele din urma, o problema de geografie si, de la un punct incolo, de astronomie? Sau Dumnezeu a creat in mod intentionat alte religii, inclusiv agnosticii si ateii, pentru a testa adevarata credinta?

Nu cunosc raspunsul la aceste intrebari. Stiu insa sigur ca suntem o colectie de oase.

Construit de Sorin