Arhive pentru august 19th, 2011

Presimt ca nu te intereseaza un articol despre viermi. Da, viermi, creaturile acelea scarboase. Absolut scarboase. Dezgustatoare. Ti se face greata numai cand te gandesti la unul. Nu mai zic de 10, 100 sau 10.000, misunand in jurul unui cadavru (ghici al cui?)

Esti inca aici? Sa-ti spun cateva lucruri despre C. elegans. Este un vierme cu lungimea de un milimetru. Exista in doua categorii: masculi si hermafroditi (toti viermii de orientare feminista au fost, se pare, supusi unor procese incorecte politic de extinctie). Cand se auto-insemineaza, hermafroditul produce 300 de oua. Daca accepta o relatie sexuala cu un mascul productivitatea ii creste la 1.000 de oua. Pentru a-ti face o idee: in populatia generala, la 10.000 de hermafroditi exista 5 masculi (nu cred ca se simt singuri).

Dar nu asta doream sa impartasesc cu tine. Nici faptul ca acest vierme este primul organism multicelular cu genomul cartografiat complet (1998, cu mici adaugiri in 2002). Ci numarul de neuroni de care dispune simpatica scarbosenie. Iti las un pic de timp pentru a avansa si tu un numar (foloseste intuitia!)

Si acum rezultatul: are exact 302 neuroni („esti un fel de C. elegans!”, i-ai putea spune cuiva pe care vrei sa-l insulti fara sa-si dea seama). Cand ai 302 neuroni fiecare conteaza. Iata in ce fel conteaza 8 dintre ei. Nu oricare, ci 8 neuroni cheie implicati in circuitul placerii (da, si viermii experimenteaza placerea!-sau cel putin asa putem infera, din moment ce au neuroni producatori de dopamina, asemanatori cu ai tai sau, mai bine zis, ai mei, precautie necesara in cazul vizitatorilor usor de suparat)

Viermii traiesc placerea atunci cand vaneaza si halesc bacterii (pe care le depisteaza dupa miros). „A trai placerea” se traduce astfel: cei 8 neuroni elibereaza dopamina. Si ce s-au gandit oamenii de stiinta lipsiti de empatie pentru minusculele taratoare dizgratioase? Sa observe comportamentul viermilor fata de bacterii daca le dezactiveaza cei 8 neuroni (nu spun cum, e ingrozitor!). Zis si facut.

Avand circuitul placerii dezactivat viermii au devenit indiferenti in raport cu bacteriile. Iti imaginezi? Trece o bacterie  super-sexy pe langa tine si tu nimic! Nu ti se…aprinde dorinta. Esti apatic (sau sa spun ca ai atins un inalt nivel de spiritualitate detasata?) De ce? Nu mai ai neuroni functionali (producatori de dopamina, subliniez, ceilalti sunt ok)

De cand exista astfel de viermi pe planeta? Sa tot fie sute de milioane de ani. Cu alte cuvinte, cam tot de atat timp viata a descoperit propriile ei placeri. Ai inteles ceva din acest articol? Enjoy!

Ps. C. Elegans a participat, dar fara consimtamant informat, la adjudecarea a 3 premii Nobel, in 2002, 2006 si 2008. Iar omul care a declansat totul se numeste Sydney Brenner, un evreu genial cu parinti veniti in Africa de Sud din tarile baltice.

Intentionez sa scriu mai multe articole despre gandirea magica si superstitii, nelipsite nici din spatiul universitar (de care m-am despartit, fara regrete). Cel de mai jos a aparut acum doua luni pe blogul de pe care (inca mai) teleportez ganduri.

In 1990 un anume Williams a publicat rezultatele unei cercetari desfasurate in 25 de tari. Oamenilor le era prezentata o trasatura psihologica si erau intrebati daca li se pare ca tinand mai mult de masculinitate sau de feminitate. Iata cum au ales aproape 2/3 dintre subiecti:

  • Masculinitate: aventuros, agresiv, dominator, indraznet, independent, fortand lucrurile, inflexibil, robust
  • Feminitate: afectuos, visator, sensibil, sentimental, submisiv, superstitios

Esti cumva de acord? Daca „da” afla ca operezi, fara sa stii, cu teoria biologica a genului, cunoscuta pentru caracterul ei reductionist (reduce totul la gene si hormoni) Daca esti in cautare de alternative iti recomand teoria schemei de gen, teoria invatarii sociale si, bineinteles, teoria psiahanlitica, in caz ca esti femeie si ti-ai depasit invidia de penis.

Acesta nu este un articol din seria fara final (poate Big Crunch) nature vs nurture. Retine doar ultimul atribut de la „feminitate”, uita de testicule si ovare si urmeaza-ma intr-o scurta povestire despre japonezi, pe care, din anumite puncte de vedere, ii admir.

Cei proaspat cutremurati, asemenea vecinilor chinezi, obisnuiesc sa asocieze anii cu animale si elemente. Te-ai gandit vreodata ca ai putea fi cocos (mai ales in relatia de cuplu), maimuta (nu prin mezalianta) sau sarpe ispititor? Si cum iti suna oaie de foc sau dragon de apa? Nu-i asa ca totul e interconectat? (daca nu vezi conexiunea dintre oaie si foc nu-i nimic, poate ca nici nu exista)

O data la 60 de ani avem anul Calului de Foc despre care japonezii cred ca nu aduce decat ghinion. Nu e bine sa te nasti intr-un astfel de an! Ultima data a fost in 1966 (l-am ratat la mustata!) si, daca aritmetica mea nu e biasata deja de varsta, va reveni in 2026 (mai avem putin, ai grija cu contraceptia in 2025!)

Dar sunt japonezii cu adevarat superstitiosi? Sau aceste idei circula fara ca cineva sa creada cu seriozitate in ele? Asta  s-a intrebat, fara sa glumeasca, Kanae Kaku, probabil fiind de-al locului. Fiind cercetator, nu s-a rezumat la intrebari si a facut cateva studii (adica niste oameni care nu aveau ce face cu banii i-au finantat investigatiile). Iata ce a aflat:

  1. In 1966, rata natalitatii, in Japonia, a scazut cu 24% (s-au nascut cu 500.000 de copii mai putin)
  2. In acelasi an, numarul de avorturi la cerere a crescut cu 20.000.
  3. Scaderi similare ale ratei natalitatii s-au inregisrtat la japonezii care traiau…in California!

Este superstitia periculoasa? Este bine sa facem trei pasi inapoi daca o pisica neagra ne taie calea? (mi se intampla frecvent, locuind intr-o zona cu o stranie densitate de pisici, cred ca teleportate de o civilizatie extraterestra sceptica) Bati in lemn, din cand in cand? (cum, nu stii de ce?-pentru a aduce la sentimente mai bune zeii copacilor!) Eviti sa ai relatii sexuale daca e Luna Plina? Preferi sa circuli cu metroul in zilele de vineri 13? Poate chiar ai refuzat sa cumperi o casa situata pe strada Ganditorului Critic la numarul 13?

Cu alte cuvinte, iti intemeiezi deciziile pe credinte neverificate dar larg impartasite de semenii tai? Te-ai gandit vreodata ca felul indraznet sau impulsiv de a actiona se datoreaza faptului ca te-ai nascut in zodia Berbecului? Sau ca nepotelul tau va muri tanar deoarece are linia vietii scurta? (sunt crud acum dar nu te mira, am un marcaj plutonian pe Ascendent!). Iata ce vreau sa spun, la adapostul unei intrebari inocente: superstitiile pot ucide! Irationalul de care nu suntem constienti si pe care il lasam sa infloreasca, transmitandu-l nestiutori copiilor sau studentilor nostri, pe termen lung modifica, in sens negativ, calitatea vietii. Exista tot soiul de supersitii, deoarece Vietii ii place varietatea, si toate au un numitor comun, mi se pare: ne este lene sa gandim! Facem prea multa economie cognitiva! Inca nu ne-am familiarizat cu resursele minunate din neocortex si revenim inca prea des la spatiul cunoscut al ideilor netestate dar sustinute de emotii puternice. Altfel spus, experimentam viata si nu reflectam suficient la ea. Uneori nu e periculos ba e chiar nostim (astrologia e un joc frumos daca nu o iei in serios si nu-l scoti pe Caragiale din buzunar-test de atentie: are ochelari sau nu pe bancnota?) Alteori, insa, superstitia distruge vieti si blocheaza destine. Daca vrei sa verifici citeste urmatoarele:

Kaku, K. (1975), Increased induced abortion rate in 1966, an aspect of Japanese folk supersition, Annals of Human Biology

Kaku, K. si Matsumoto, Y.S. (1966), Influence of a folk supersition on fertility of Japanese in California and Hawaii, American Journal of Public Health

Se ia un gram de radiu (atentie, este o substanta radioactiva!) si se urmareste timp de 1.600 de ani (va fi nevoie de mai multe generatii de cercetatori). Dupa trecerea acestui timp colosal (din perspectiva unui om) se constata ca au ramas exact o.5 grame. Unde este restul de materie? A plecat! Nu toata odata ci gradat. Cate unul, atomii de radiu au uschit-o in alte directii (necunoscute). Cei 1.600 de ani trecuti poarta numele de timp de injumatatire (si este mereu acelasi, pentru elementul chimic radiu). Daca experimentul este facut nu cu un gram ci cu 4 kilograme de radiu, dupa 1.600 de ani vom avea exact 2 kilograme de radiu. Timpul de injumatatire este cunoscut (si constant, nu variaza cu cantitatea). Hai sa numim asta ordine (este ceva previzibil, putem face pariuri castigatoare)

Vreau sa-ti arat in ce fel, in ceea ce numim „realitate”, ordinea si intamplarea se impletesc. Stim, in cazul cantitatii de radiu, ca intr-un interval de 1.600 de ani vor pleca jumatate din atomii constitutivi. Aceasta ar fi ordinea. Insa nu stim care anume atomi vor pleca. Aceasta este intamplarea. Daca ai un atom preferat (poate chiar ai facut o obsesie pentru el) nu stii daca dupa 1.600 de ani va mai fi acolo (facandu-ti cu ochiul electronic). Poate va fi, poate nu. Daca va mai fi (iat tu traiesti suficient) se cheama ca ai avut sansa (desi, in viziunea mea, obsesia ar putea fi orice mai putin un fenomen dezirabil)

Daca ti se pare exemplul meu prea indepartat de experienta concreta, am unul mai relevant (dar mai greu de suportat). In Romania, intre 2001 si 2009, numarul persoanelor care au murit in accidente rutiere a oscilat intre 2.500 si 2.800 (cea mai mare rata a mortalitatii din Europa, bineinteles). Nu ti se pare ciudat? Accidentul este prin natura lui ceva intamplator. Cu toate acestea, exista o anumita ordine (nu mor 3.700 sau 11.000 de oameni). Putem paria cu sanse mari de castig ca in 2010 vor muri undeva in jur de 2.800 de oameni, in niciun caz 11.000. Observi combinatia de siguranta (relativa) si intamplare? Stim cat de multi oameni vor muri insa nu stim care anume (daca circuli cu masina, ai putea fi unul dintre ei-sau, mai bine, sa deplasam aceasta predictie catre dusmanii tai?)

Ai putea crede, in mod grasit, ca lucrul acesta e valabil doar pentru Romania. Nicidecum! In orice tara europeana exista un anumit numar de accidente (variatii mici). Cele mai mici rate de mortalitate sunt in Suedia, Olanda si Marea Britanie (salutari cititorilor mei ceva mai securizati rutier din aceste tari), sub 50 la 1 milion de locuitori. Cu toate acestea, chiar si in Olanda, in 2010, vor fi maxim 50 de persoane dintr-un milion care vor muri pe sosele. Stim numarul (abstract) insa nu stim persoanele (concrete). Oricat de mult i-am avertiza pe oameni, este sigur ca 50 dintre ei (cel mult) vor muri (iar in Romania vor fi 130, adica mai mult decat dublu-cand vom fi si noi o tara „normala”?)

Cum deschiderea mea catre moarte trezeste fiori, as putea inlocui exemplul de mai sus cu numarul de copii nascuti, de casatorii sau de divorturi (poftim, uite cum am ajuns iar la o moarte, doar ca simbolica). Mecanismul este acelasi. Stim cati dar nu stim cine anume. Altfel spus, putem prezice evenimente colective dar nu evenimente individuale. Nu simti ceva special citind asta? Indivizii nu asculta de o lege (de fapt, de o regularitate) dar multimile de indivizi da! Si tu esti o multime de indivizi, la un nivel (neuronii din capul tau) si un individ unic, la altul (tu, in grupul tau social). Prin urmare, si in tine, pe niveluri diferite, intamplarea si ordinea se intalnesc. Asa e cu oricine altcineva. Asa este peste tot. Traim intr-un ocean de intamplari in care exista insule de ordine. Nu putem controla intamplarea, oricat de mult ne-am dori asta. Accidentul, boala, pierderea, umilinta, tradarea planeaza pe deasupra capetelor noastre si, din cand in cand, se prabusesc (colapsul functiei de unda, pentru prietenii mei cuantici) asupra cuiva. Insa putem, intre anumite limite, consolida si extinde ordinea. Credinta mea este ca ne putem angaja in serviciul ordinii prin mai multa intelegere si iubire. Merita incercat! Nu e cazul sa ne facem mari sperante (copilaresti) dar putem crede intr-un ocean cu ceva mai multe insule, poate conectate intre ele.

Hai sa presupunem ca esti o persoana extrem de interesata de problematica misterioasa a constiintei dar nu ai acces la cele mai autorizate „voci” care s-au pronuntat, in cateva carti remarcabile pe aceasta tema. Eu, la randul meu, sunt mare amator de suc proaspat de portocale. Tu detii pretiosul lichid, eu sunt in posesia invidiatelor titluri insa, dintr-un motiv oarecare, nu ne putem intalni fata in fata. In urma unui schimb de mesaje pe Mess cadem de acord sa lasam fiecare, in puncte opuse din parcul Herastrau, cate o sacosa biodegradabila in care sa se afle o carte respectiv o cantitate de suc anume, negociate in prealabil. Operatiunea se desfasoara, bineinteles, incepand cu aceeasi ora. Fiecare ocolim jumatate de lac, in sens orar, pentru a nu ne intalni si ridicam sacosele in aproximativ acelasi punct, deoarece ne miscam cu viteze similare (am puea folosi, de pilda, biciclete)

Ti se pare un aranjament cam ciudat? (iar eu un tip dubios?) Nu te ingrijora, vreau doar sa te ajut sa intelegi posibilitatea aparitiei cooperarii intr-o lume in aparenta condusa de egoism („genele egoiste” popularizate de Richard Dawkins). Gandeste-te o vreme si spune-mi cum ai proceda tu, avand in vedere ca nu ma cunosti (numele meu este altul) si nu ne vom intalni niciodata (sau ne vom intalni dar nu vom sti despre cine e vorba). Intre timp iti dezvalui strategia mea:

  1. Este posibil ca eu sa livrez cartea iar tu sa nu pui nimic in sacosa. In acest caz tu te alegi cu cartea iar eu cu nimic, prin urmare sunt un fraier si nu accept asta. Ce am de facut? Sa nu aduc nimic si sa las si eu o sacosa goala.
  2. Este posibil ca tu sa te tii de promisiune. In acest caz, de ce sa nu profit de situatie? Nu aduc nicio carte si ma aleg cu un suc excelent de portocale. Eu sunt un smecher iar tu, imi pare rau, un fraier (cine te pune sa filosofezi pe tema asa de abstracte precum „constiinta”, in loc sa fii mai conectat la aspectele pragmatice ale vietii?)

Este adevarat, in primul caz nu castig nimic (some fresh and delightfully orange juice) dar nici nu pierd nimic. In al doilea caz nu pierd nimic si castig totul. Logica ma obliga sa te insel. Lasand o sacosa goala nu risc nimic. Daca pun in ea cartea, asa cum am promis, poate gasesc, in partea cealalta a parcului, sucul, insa lucrul acesta nu este deloc sigur. Este riscant sa ma tin de cuvant (pot face o afacere proasta) Pe de alta parte, si tu gandesti la fel, adica esti un agent rational, asemenea mie (te intereseaza maximizarea castigului si reducerea pierderilor). Asa ca ce vei fi inclinat sa faci? Acelasi lucru pe care il fac si eu: sa trisezi. Niciunul nu se alege cu ceea ce doreste dar macar nu pierde nimic (vei spune ca o carte si o sticla de suc nu reprezinta mare lucru si poti risca iar eu sunt de acord cu tine-totusi, daca ar fi vorba de 100.000 USD sau echivalentul lor, actiuni, diamante etc.,ai fi la fel de disponibil sa risti?)

Parem a fi condamnati  de propria noastra gandire economica si de protejarea interesului personal sa ne pacalim unii pe altii si sa ramanem frustrati (eu fara vitamina C, tu fara ideile originale marca Daniel Dennett). Aminteste-ti o conditie, importanta in acest caz: nu ne mai vedem niciodata. Aceasta conditie face cooperarea imposibila din punct de vedere rational. Ah, daca vrei sa fii un fraier esti invitatul meu (You, sucker!).Dar chiar si asa, la urmatorul „targ”, nu cu mine, evident, ci cu un altul, vei pune din nou sticla de suc, riscand sa ramai cu buza umflata? Dar la a treia afacere? (My friend, how stupid could you be?)

Vestile par a fi proaste, intr-adevar, intr-o lume egoista populata cu oameni rationali. Suntem constransi sa actionam neincrezator si sa profitam, pe cat posibil, de celalalt (un strain, atentie, nu o ruda, pentru a tine cont si descoperirea lui William Hamilton, elev al lui Haldane, fondator al versiunii matematice a teoriei selectiei naturale). Nu e tocmai asa! Daca ne cunoastem identitatile si participam la joc de mai multe ori, exact aceeasi ratiune care ne obliga sa fim trisori ne predispune catre a fi cooperanti. Te las pe tine sa te gandesti de ce (poate revin cu un alt articol) si te asigur ca nu gresesc. Sociologul Robert Axelrod a devenit legendar demonstrand asta cu ajutorul unor programe de computer (scrise de profesionisti ai teoriei jocurilor).

Asa cum din particule inerte (stupid atoms?) apar fiinte inteligente, capabile de experiente subiective (noi, oamenii, in primul rand, poate si delfinii, chiar si cainii, eventual, insa pentru melci nu as baga mana in foc) tot asa din organisme egoiste apare tendinta de a coopera. Altfel spus, inconstienta produce constienta iar necooperarea cooperare. O lume surprinzator de bizara, nu-i asa? Ah, am uitat sa-ti spun: „afacerea portocala”, ca si structura de gandire, nu sunt inventiile mele. In realitate, am creat o poveste despre unul dintre cele mai importante concepte din istoria gandirii strategice, apt, daca nu e bine manevrat, sa ne taie macaroana hedonista tuturor, pentru mult timp. Sa-i dau un nume? Desigur, cel care l-a consacrat: dilema prizonierului.

Poate ai plecat, de 1 mai, cu masina personala, undeva in tara (intr-un loc aglomerat, in care s-au gandit si altii sa vina?). Ce crezi, masina ta, in timp ce merge, stie ca merge? Si daca nu, oare in viitor, tehnologia avansand, cineva ar putea construi o masina capabila de aceasta stare interna? Iata problema constiintei, doar ca la masini! Hai, poate nu la jeep-ul pe care il conduci in timp ce sustii ecologismul si necesitatea de a pastra planeta curata ci la computere. Candva in viitor, inteligenta artificiala ar putea deveni constienta de sine? Ar putea un computer sofisticat sa genereze idei noi, necontinuta in niciun fel in programele instalate deja? Ar putea sti macar, atunci cand realizeaza o banala adunare, ca face asta? (sa fie constient de ceea ce face) Supralicitand, ar putea oare sa nu-i placa programele instalate pe el si obligat sa le ruleze? Ar putea fi deceptionat de utilizatorului lui? Ar putea fi atat de deprimat incat sa se strice? Si-ar putea dori sa fie iubit?

Te las sa te joci cu aceste posibilitati. Te intreb totusi: nu cumva aceste computere exista deja? Nu sunt animalele un fel de computere miscatoare? (guvernate de softuri numite „instincte” sau „reflexe”). Te rog, nu-mi spune despre cainele tau ca invata lucruri noi. El invata doar ceea ce este deja programat sa invete. El dispune de un repertoriu limitat de categorii mentale, acivate de un dresor bun sau de un stapan intuitiv. Este ca si cum ar intelege limbajul doar ca el doar raspunde la un set ordonat de stimuli tot asa cum computerul tau „raspunde” la o serie de apasari ale tastelor, desfasurand actiunea dorita (codificata in programele lui). Nu te astepta ca un caine sa „inteleaga” ceva ce nu tine de supravietuirea lui (sa oscileze intre Marcia Funebre din „Eroica” si Allegro con Brio din simfonia nr. 5 a aceluiasi Beethoven). Intre oameni si animale exista o prapastie uriasa, un salt incredibil pe care evolutia l-a reusit. Oamenii isi pot transforma softurile interioare. Ma tem ca animalele, oricat de simpatice si „umane” ne-ar parea unele dintre ele, sunt condamnate la cateva rutine, cu mici variatii. Sunt computere cu coada si ochi. Si cine le-a asamblat? Buna intrebare! As vrea insa sa o reformulez. Si daca s-au autoansamblat, in milioane de ani de incercari?

Construit de Sorin