Arhive pentru august 6th, 2011

Am publicat acest articol pe primul meu site (tu esti acum pe al doilea). Fidel experimentului ludic in desfasurare, inca nu am anuntat existenta acestui site, cu un numar de vizitatori cu un ordin de marime mai mic.

Richard Lucas este profesor asociat la Michigan State University si cercetator la German Insitute for Economic Research. Masoara diferite aspecte ale starii subiective de bine. Nu isi da cu parerea. Nu are intuitii. Nu are vise arhetipale. Este un om de stiinta: face masuratori. Poate ai vrea sa stii ce anume a aflat despre casatorie (mai ales daca te gandesti intens la acest eveniment), in urma unui studiu care a durat 15 ani, in Germania. Au fost intervievati 25.000 de oameni si, dintre ei, in acest urias interval, 1.761 s-au casatorit.

Lucas, R. E., Clark, A. E., Georgellis, Y., & Diener, E. (2003). Re-examining adaptation and the setpoint model of happiness: Reactions to changes in marital status. Journal of Personality and Social Psychology, 84, 527-539.

Daca urmeaza sa pleci in luna de miere poate nu e potrivit sa citesti acest articol pana la capat (totusi, inainte de a parasi pagina, pentru ca tin la starea ta de bine, te informez ca, in medie, persoanele casatorite sunt mai fericite decat cele necasatorite).Iata acum ce a descoperit Lucas:

La doi ani de la momentul casatoriei ea si el revin la nivelurile lor obisnuite de fericire.

Cu alte cuvinte, dupa ce te casatoresti, este foarte probabil sa te simti mai fericit dar nu mai mult de 2 ani. Dupa aceea revii in punctul din care ai plecat. De exemplu, daca, cu un an inainte de a te casatori, nivelul tau de fericire era 65 (pe o scala 0-100), dupa ce te casatoresti inregistreaza o crestere (75) insa in cel mult 2 ani revine la 65.

Atentie: aceste rezultate se refera la medii! Asta inseamna ca vor fi persoane, dar nu multe, care se vor stabiliza la 75 (lucky you, maybe?), vor mai fi unii care vor inregistra o scadere (65), ramanand acolo, dar cei mai multi, dupa ce fac saltul la 75 revin disciplinati la 65. Nicio cercetare nu poate spune din ce categorie faci parte tu! Statistic vorbind, insa, sansele de a reveni la nivelul tau obisnuit de fericire, dupa ce fabuloasa nunta ramane in urma, sunt mari. Evident ca, in acest caz, te poti intreba: la ce bun sa te casatoresti daca nivelul tau de fericire nu se stabilizeaza la un numar superior? (poti dezbate aceasta tema cu partenerul tau, in concediu)

Impactul casatoriei asupra starii de fericire este foarte slab.

De ce, cu toate acestea, persoanele casatorite sunt mai fericite decat cele necasatorite? (in medie, sper ca nu ai uitat!) Este o intrebare la care psihologia pozitiva (ramura a psihologiei profund interesata de starea de bine subiectiv) inca nu are un raspuns clar. S-ar putea ca persoanele mai fericite sa fie mai inclinate sa se casatoreasca. Adica: un (65) este mai probabil sa se casatoreasca decat un (60) sau, nu mai zic, un (45). La numaratoare vor iesi, bineinteles, mai multi oameni casatoriti fericiti (65). Dar ei erau fericiti si inainte!

O alta posibilitate ar fi asa-numita a treia variabila, adica o variabila care sa explice si fericirea si sansele crescute de casatorie. Te las pe tine sa te gandesti care ar putea fi. Un lucru e sigur: casatoria, asemenea altor circumstante de viata supuse schimbarilor  (casa, bunastarea materiala peste un anumit prag, starea de sanatate), modifica foarte putin (in medie!) nivelul satisfactiei generale cu propria viata. O realitate destul de contraintuitiva dar nu te-ai obisnuit sa-ti dau astfel de vesti?

Sper ca nu intelegi de aici ca te indemn sa divortezi (daca te-ai casatorit) sau iti sugerez sa refuzi statutul marital. Nicidecum! Doar iti recomand sa-ti calibrezi asteptarile si sa nu tanjesti dupa ceea ce mariajul nu-ti poate oferi (sa te faca mai fericit decat esti deja). Pentru ca, daca vei cadea in aceasta capcana, aproape sigur vei fi dezamagit. Putem naviga frumos prin realitate, stiind, gratie unor minti investigative si riguroase, ce este si ce nu este posibil. Putem fi fericiti, fara indoiala, dar nu in primul rand datorita circumstantelor favorabile de viata. Un rol foarte important il joaca intervalul genetic prestabilit (ceea ce unii numesc set point). Si un rol extraordinar e jucat de o serie de factori aflati sub controlul nostru (nu-i asa ca acum ti-ai dori sa-i enumar?). Circumstantele de viata (unde intra si casatoria) nu depasesc o pondere de 10%. Daca ar sti asta un numar impresionant de oameni s-ar putea relaxa, intelegand ca altele sunt directiile in care merita sa-si investeasca resursele daca vor sa fie mai fericiti. De astazi, poate si tu esti unul dintre ei.

Din punct de vedere al sporirii fericirii mariajul nu reprezinta aproape nimic. Richard Lucas si Ed Diener ne asigura de asta prin studii controlate. Doar pentru cei deosebit de sceptici:

Lucas, R. E. (2007). Adaptation and the set-point model of subjective well-being: Does happiness change after major life events? Current Directions in Psychological Science, 16, 75-80.

Diener, E., Lucas, R. E., & Scollon, C. N. (2006). Beyond the hedonic treadmill: Revisions to the adaptation theory of well-being. American Psychologist, 61, 305-314.



De dragul catorva oameni (destul de multi, totusi, ceea ce ma ingrijoreaza!) voi formula cateva intrebari ridicate de credinta intr-o forma de post-existenta dupa moartea creierului (mai filosofic vorbind, o credinta de tip dualist:doua lumi complet separate, una materiala, cealalta spirituala). Aceste intrebari ar trebui sa si le puna singuri (in loc sa-si opreasca gandirea la a postula cele doua lumi si atat). Insa pentru a-i stimula si, recunosc fara rusine, si pentru a ma distra un pic, le voi lansa eu.

Premisa de la care plecam (pentru placerea jocului, altfel eu o consider falsa) este ca, inauntrul omului, exista o esenta misterioasa, nemuritoare, de factura non-materiala pe care, pentru usurinta, o voi numi suflet (la fel de bine ii putem spune scanteie divina, constiinta individuala, atman etc). La moartea unui om sufletul este eliberat de corp si merge in lumea lui (lumea spirituala, pe care o putem imparti pe numeroase niveluri, toate neverificabile). Evident ca, la nastere, sufletul a venit din aceasta lume si a intrat in embrion (sau in fat la 2-3-4 luni, dualistii nu se pot pune de acord). Trecand peste aceste amanunte ce vor fi candva lamurite prin cercetari emirice raman inca o serie de intrebari (o suta, de exemplu?). Poate ca ele sunt intrebari doar pentru mine si nu se cuvine sa fiu atat de indraznet. Mizez, totusi, pe bunavointa lui Dumnezeu si simpatia pe care sper sa o poarte curiosilor de teapa mea (cumva si a ta?).

  • Hienele au suflet? Dar gandacii de bucatarie? Virusul gripal are suflet? Si cartitele? Pisoii din burta mamai lor? Crevetii? Urangutanii?
  • Si daca toate aceste fiinte au, prin ce anume se diferentiaza? Mai exact, o hiena are un suflet mai mare decat un virus? Si daca „da”, prin ce metoda se poate stabili asta?
  • Daca doar oamenii au suflet ce se intampla cand merg la stomatolog si le este extras un dinte? (sufletul se diminueaza?) Sau asta se intampla doar in situatia in care creierul este lezat? Si daca nici atunci (sufletul nu poate fi atins/modificat de evenimentele corporale) cum anume evolueaza sufletul? (pentru ca nimic din lumea fizica nu-l atinge)
  • Unde sta sufletul in corp? In cap, in inima, in degetul mic de la picior? Il inconjoara asemenea unui balon? Daca un om doarme sufletul lui ce face? Si calatorind in timpul somnului, accept asta, cum stie sa se intoarca? Nu se poate rataci, lumea fiind mare? Admitand raspunsul cu „coarda de argint”, din ce e facuta ea? (substanta sufleteasca sau materiala) Daca e facuta din ceva material, astfel incat sa ancoreze sufletul de corp, cum se leaga de suflet la celalalt capat? (iti reamintesc, sufletul este non-material)
  • Care sunt limitele sufletului? (largime, volum) Sufletul creste in timp? Uneori descreste? Se poate fragmenta? (imparti in doua, trei etc.)
  • Cum stie sufletul sa recunoasca fiinta de care urmeaza a se atasa? (intrand precum o pasare in colivie) Poate nimeri gresit? (de pilda un suflet, era sa zic o minte, de gasca intr-un corp de om) Sufletul alege corpul sau este obligat? Poate intarzia astfel incat sa ia ce a mai ramas? Sau exista proceduri clare, mai ceva ca intr-o multinationala? (Souls Inc.)
  • Cu ce se „lipeste” sufletul de corp? Se poate dezlipi din greseala? Daca se lipeste pe jumatate de un corp si cu cealalta jumatate de un alt corp? (doi copii vecini la incubator) Exista „lipiciuri” de calitate mai buna respectiv mai proasta? Pentru a fi sigur, un suflet oportunist poate cumpara „la negru” un lipici de calitate superioara?
  • Sufletul are sex? Si daca da, in lumea spirituala, sufletele au experienta sexuale? Dureaza mult? E nevoie de preludiu? Aceste experiente au consecinte? (aparitia unui sufletel) Sufletul neimpacat cu sexul lui il poate schimba? Poate avea doua sexe simultan? (in acest caz este complex sau bolnav?)
  • Cum anume influenteaza sufletul corpul fizic? Daca o faca ascultand de legile fizice inseamna ca are o natura fizica (ceea ce violeaza premisa) Daca nu asculta de legile fizice inseamna ca violeaza chiar legile fizice, insa in acest caz de ce nu apare haosul?
  • Cand un om exagereaza cu bautura sufletul este afectat sau doar creierul? Exista suflete sensibile la substante depresoare? (etanol) Poate si suflete abstinente? (daca da, eu sigur am unul din asta si incep sa regret la cate sortimente de vin am vazut la hipermarket)

Sper ca ti-am deschis gustul pentru intrebari (poate si pentru situatii comice) Stiu, ar fi necesar sa tratez aceste lucruri cu mai multa seriozitate. In fond, mai mult de trei sferturi dintre compatriotii nostri sunt dualisti (desi nu folosesc exact acest termen). Am invatat insa sa nu confund afirmatiile sau declaratiile de apartenenta religioasa cu realitatea. Ceea ce oamenii spun si ceea ce experimenteaza sau fac sunt, uneori, lucruri foarte diferite (ceva seamana cu o rata, umbla ca o rata insa nu este o rata) De aceea sunt relaxat. Iar Dumnezeul rezident in lumea non-materiala, sunt convins, ma place. Altfel de unde mi-ar fi venit aceste idei? Ah, de la Celalalt zici? Totusi, nu erau rude?

Poate ar fi interesant sa afli povestea lui A (un barbat) si S (o femeie). Cei doi sunt casatoriti si se muta intr-o alta tara, in cautarea bunastarii (in tara lor nivelul de trai este scazut-nicio legatura cu asumarea masurilor de austeritate, azi, in Romania) S este o femeie frumoasa iar A tipul de barbat care nu doar ca se teme sa o piarda dar isi face griji si pentru viata lui. Asa ca o convinge pe S sa pretinda ca este nu sotia ci sora lui. In aceasta calitate S devine membra a haremului (sa acceptam ca exista asa ceva) conducatorului tarii adoptive. Evident ca, in calitate de frate, si A beneficiaza de o serie de privilegii.

Printr-un nefericit complex de imprejurari, marele sef afla ca S e de fapt sotia lui A, se infurie si ii izgoneste din tara lui. A si S merg la vecini unde, de ce nu ma mir, aplica aceeasi tactica. Regele (monarhie constitutionala, desigur) este impulsionat de A sa se insoare cu S, „sora” lui (tanjind dupa acelasi tratament preferential)

Tu ce ai crede despre acest cuplu? Ai vrea sa fii copilul lor? Sunt un model de moralitate sau intruchipeaza mai degraba valori indoielnice? Ti-ar placea ca A sa fie bunicul tau sau un stramos mai indepartat ale carui gene sa le contii? Te-ai mandri cu ei si le-ai povesti tuturor ciudatele fapte? Daca S ar fi sotia ta ai accepta genul acesta de comportamente? (intr-o varianta locala: vrei ca sotia ta sa se culce cu seful tau pentru a fi promovat?) respectiv (ai accepta cateva partide de sex cu seful sotului tau pentru o marire de salariu?) I-ai indemna pe copiii tai sa se comporte, cand vor fi mari, precum A si S?

Daca ai inceput sa ma cunosti probabil simti ca povestea e prea suspecta si ca incerc sa-ti transmit altceva. Asa este! Sa-ti dau niste nume: S vine de la Sara iar A vine de la Avraam. Daca ai lipsit sau nu ai apucat (norocosule!) orele de religie din scoala, afla ca Avraam este parintele fondator a trei mari religii monoteiste. Iar eu nu am inventat intamplarile de mai sus. Le gasesti in Geneza (12,18-19 si 20, 2-5). O carte plina de lucruri bizare, ca sa nu le spun altfel. Inca venerata, mai ales, cred, de cei care nu au citit-o cu un ochi critic si o minte libera. Cartile nu sunt sfinte (nici macar lucrarile stiintifice, deschise permanent spre revizuire). Iar oamenii, peste tot, sunt vulnerabili, egoisti si, uneori, de o ingustime stingheritoare. Avraam si Sara, sunt convins, in felul lor, au incercat sa supravietuiasca. Nu cred ca au aspirat la gloria penibila, avand in vedere faptele, asigurata de anonimii editori si scribi din vechime.

 

Studentii mei din grupurile de dezvoltare si mai ales cei din grupul experimental sunt de mult timp familiarizati cu un anume indemn, reluat periodic. Mai exact, le propun sa exploreze si alte domenii ale cunoasterii (altele decat psihologia si psihoterapia, in care se formeaza), indicandu-le in mod special fizica, biologia, chimia si matematica. Nu am obtinut efecte rasunatoare, cu atat mai mult cu cat la „psihologie” exista un fel de rezistenta naturala (sa-i spun ostilitate?) fata de disciplinele zise „reale” (cele umaniste fiind astfel „ireale”, daca citim pe invers). Exista totusi dovezi incurajatoare, de pilda pot vorbi acum de entropie si legea nr. 2 a termodinamicii fara a genera unde delta (caracteristice pentru stadiul trei de somn).

De ce fac asta? Deoarece, am inteles cu mult timp in urma, ca procesele evolutive se bazeaza pe polaritate si schimburi. Ca organisme, noi crestem deoarece facem mereu schimburi cu mediul inconjurator (de exemplu ii dam dioxid de carbon si primim oxigen). Nu vad de ce evolutiile in cunoastere nu ar asculta de acelasi tipar al circulatiei, deci al comunicarii. Cum ar putea cineva sa faca sa avanseze un domeniu sau doar sa-si sporeasca propria intelegere daca nu se deschide catre ceva nou? Cum ar putea o femeie sa conceapa un copil dupa o noapte fierbinte petrecuta cu o alta femeie? Ea are nevoie de un barbat, adica de polul opus (sau de Sfantul Duh, intr-o viziune nostima asupra realitatii)

Creativitatea se bazeaza pe schimburi cu polul opus, aceasta este mantra mea. Si care este polul opus psihologiei? Nu este literatura, dimpotriva, marea literatura este o psihologie de foarte buna calitate (nu inteleg de ce la facultate nu exista un curs „Dostoievski”). Este identitatea tranzitiva (algebra), este legea lui Hooke (fizica), este muschiul zigomatic mic (biologie). Intelegerea realitatii nu poate fi consistenta daca e limitata la un aspect al ei, oricat de valorizat (mintea). Erorile de intelegere, ca sa nu zic judecatile copilaresti, contamineaza chiar teoriile prin care ne explicam functionarea psihicului.

Nu promovez in niciun fel cunoasterea de tip Leonardo da Vinci (enciclopedica), ea oricum nu mai este posibila in epoca noastra ci militez pentru stapanirea la un nivel rezonabil a notiunilor fundamentale din „zona cealalta”. Stiu ca exista o teama naturala de necunoscut insa nu vad de ce ar trebui sa o lasam sa ne copleseasca sau sa ne limiteze viziunea. Necunoscutul (si necunoscutele!) poate fi provocator, stimulativ, interesant, uneori fascinant. Mintea devine activa, se misca, se framanta (incercand sa inteleaga), se rasuceste. Cine ar putea deveni vreodata depresiv astfel? Viata ramane antrenanta si plina de prospetime (in plan cognitiv).

Ideea centrala pe care imi asez sugestiile este una careia ii sunt fidel de multa vreme, anume cea de interconexiuni. Pentru mine, interconexiunile reprezinta secretul evolutiei. Viata creeaza legaturi noi si, la un moment dat, face un salt (saltul cuantic?). In creier sunt realizate legaturi noi (se intind alte „fire”, se instaleaza „cabluri optice” de viteza mai mare) iar asta creeaza momente „Aha”, intuitii neasteptate, insight-uri utile (cateodata spectaculoase). Cercetarile lui Brian Christie (Universitatea British Columbia) arata ca neuronii soarecilor stimulati  prin faimoasele roti de alergare (pe care le adora) sunt semnificativ diferiti (au mai multe dendrite) decat cei ai „sedentarilor”.

Noi nu suntem sobolani, asa este. Sa traducem altfel: ne putem autostimula (a nu se intelege gresit!). Putem pasi in mod voluntar pe terenul unei discipline pe care am detestat-o in liceu sau fata de care avem o teama irationala („e prea greu pentru mine, nu pot intelege asa ceva”). Ne putem deschide mintile catre ceva nou, afland astfel, de ce nu, ceva uimitor despre realitate. Nu vad cum cineva ar putea deveni vreodata depresiv traind astfel (voi scrie in curand un articol despre neurogeneze si depresie).

Un creier mai bine conectat (ceea ce, in viziunea mea, este echivalent cu o minte mai bine interconectata) ne va permite sa legam intre ele faptele realitatii (dar nu in corelatii iluzorii!), poate sa pastram mai bine ceea ce am memorat (reactualizand mai usor) si chiar sa desoperim, pe cont propriu, lucruri noi. Cine nu ar vrea sa traiasca asa? Eu fac asta de mult timp, nu m-am plictisit si nu cred ca voi ajunge vreodata la saturatie (probabil sunt lacom de noutate sau doar am scapat nevatamat de un sistem public de educatie orientat spre blocarea curiozitatii). In diferite feluri, si pe acest site, incerc sa transmit aceasta idee. Bunastarea interioara, poate si cea exterioara, in viitor, apartine mintilor deschise, curioase, „ca de copil” (dar inzestrate cu o logica puternica). Viata se interconecteaza de milioane de ani. Cred ca putem coopera constient cu aceasta tendinta. Esti de acord, nu-i asa? Probabil simti lucrul mecanic pe care il efectuez chiar acum asupra ta. Intr-un proces izobar sau izocor?

Pot fi un interlocutor minunat. Daca petrecem impreuna o ora ar putea fi o ora foarte agreabila. Daca e vorba de doua ore, ei bine, sunt sanse mari pentru doua ore linistite si relaxate. Ti se pare ca ma laud? Nu gresesti, exact asta fac! (Tu nu te lauzi niciodata? Mincinosule, rectific, laudarosule!). Pot fi, ziceam, insa uneori nu sunt. Te observ cu atentie (daca mi-am propus) si, dupa ce am identificat vulnerabilitatea, dintr-o pornire sofisticata (o combinatie de curiozitate, dispozitie ludica, sadomasochism si daimonism ponderat) incep sa te enervez. In scurt timp te pot face sa vrei sa ma bati (iar daca esti o persoana rigida vei ramane cu o antipatie constanta).

Evident ca nu esti in siguranta cu mine, odata ce ai aflat (sau simti) lucrurile acestea. Oare astazi voi fi gentil sau nesuferit? (dulce sau scarbos, pentru cititorii cu un nucleu al fasciculului solitar din bulb mai sensibil) Cel mai adesea sunt gentil. Sunt totusi cazuri cand ma plictisesc si am nevoie de mai multa actiune (e vorba de situatiile in care constat ca sunt deja prea multe lucruri de care nu esti constient si e momentul unei schimbari in relatia noastra). Nu-ti imagina ca exista o instanta inauntrul meu care controleaza prin comenzile on/off natura intensa ori calma a interactiunii. Eu insumi ma declar surprins. Insa, pe termen lung, si tinand cont de legea numerelor mari, imi place. Recunosc, totusi, pariez intotdeauna pe ceva (si castig frecvent). Mizez pe inteligenta ta! (uneori si pe gradul de intelegere a realitatii, dar asta nu e o regula)

De ce fac asta? As vrea sa stiu si eu sigur (doar am unele idei orientative) De exemplu, nu pot suporta vreme indelungata aroganta epistemica (adica faptul ca oamenii cred ca stiu intr-o masura mai mare ceva ce in realitate stiu intr-o masura mai mica-si nu ma refer (doar) la asa-zisii experti). Am dificultati enorme in a ignora autoamagirea (si nicio problema in a ma amagi pe mine insumi, ceea ce era de asteptat). Fara altceva in plus fata de conuri si bastonase (spune repede, care dintre ele raspunde pentru perceptia pe timpul noptii?) „vad” imparatul gol. Cateodata il arat cu degetul (iar oamenii se irita, instantaneu, cine vrea sa fie vazut dezbracat, adica fara haine, masti si fond de ten?)

Cum fac asta? Pur si simplu am invatat sa ma uit la ceea ce fac oamenii („Ce faci acum?”-principala mea intrebare terapeutica) si sa compar ceea ce fac cu ceea ce spun. Uneori nu trebuie sa stiu ce fac, e suficient sa ascult ceea ce spun un interval ceva mai mare de timp (doar asa pot fi detectate contradictiile din discurs). Inca sunt peste masura de uimit de lejeritatea operarii cu notiuni, credinte sau teorii ale caror consecinte se bat cap in cap cu alte concepte sau idei, proaspat enuntate) Nici eu nu sunt normal, e limpede (altfel de unde aceasta obsesie (relativ recenta) pentru coerenta?).

Cei mai putin protejati  nu sunt cei apropiati (distributia este aleatoare, asa ca nu dispui de o baza pentru predictii). De asemenea, dispozitiile iubitoare sau critice nu sunt buni predictori (cand ma simt excelent, deci nu foarte rar, sunt cel mai inclinat sa experimentez puterea fabuloasa a limbajului). Mi se pare ca oamenii se iau prea tare in serios si ca viata este prea scurta (si subminata de intamplare) pentru a functiona inert-perceptiv sau identificati cu credinte de tip metafizic (adica neverificabile, vezi toate propozitiile blocate in verbul „a fi”, de pilda „eu sunt o persoana onesta”-chiar nu esti constienta de toate situatiile in care minti?, pentru ca, iti reamintesc, exista si minciuni prin omisiune, ca sa nu mai spun de iluziile pe care le creezi altora, fara sa-ti dai seama)

Imi place sa traiesc asa si nu ma mai mir de ce am multi prieteni pe care ii vad rar (oare de aici rezulta ca sunt putini?). Am inteles cu mult timp in urma (o alta viata, dar acelasi corp) ca ceea ce percep ca enervant (sau condamnabil) la un om este in relatie directa cu asteptarile mele. Mai exact, cu nevoia mea de a controla realitatea ( sortita unei frustrari vesnice, si asta fara interventia Geniului Rau inventat de Descartes). Vreau ca cineva sa fie intr-un anume fel, el nu este asa iar asta, dupa caz, ma sacaie sau ma innebuneste. Insa doar printr-un mare noroc el sau ea vor fi asa si, oricum, nu pentru mult timp (sunt o natura optimista, retine!). Aproape zilnic inteleg ce interesant ar fi daca as reusi sa iau realitatea asa cum este. Ce pacat ca nu am suficient glutamat in creier (adica uit, pentru cei care au trecut prin cursul de neuropsihologie cu chiar mai putin glutamat in sinapse). Pe de alta parte, cand imi amintesc iar tu te iei suficient de tare in serios pentru a-mi provoca inclinatia dopaminica (sper ca de acest neurotransmitator iti amintesti) nu rezist unei situatii chinuitoare pentru Eul tau mititel (pentru a cita un con-frate de site despre care unii cred ca imi este fiu in timp ce eu cred ca doar s-a clonat folosind niscaiva particule cuantice, fara stirea dar spre narcisica mea satisfactie). Si Eul meu mititel este in pericol (pentru ca nu vei sta cu mainile in sanul lui Avraam) insa tocmai asta este si ideea: sa crestem impreuna (fara vizite prelungite la medicul de familie)

Te asigur, in final, ca respect suferinta (si particip la vindecarea ei, atat cat ma pricep si reusesc sa inving primul principiu al lui Newton, descoperit de Galilei). De asemenea, ma simt umil in fata compasiunii sau bunatatii si aproape fara glas (afazie Broca) in fata frumusetii de orice tip. Observa, te rog, ca nu l-am mentionat pe Dumnezeu si sufletele nemuritoare, pe seama carora ma distrez periodic (fiind asteptat de furnal, stiu, stiu). Ma atrage insa ignoranta celor care cred ca stiu cand, in realitate, stiu mai putin, distorsionat sau complet gresit. Si eu fac parte din acest club select, in caz ca nu ti-ai dat seama pana acum. Diferenta ar fi ca nu neg asta. Stiu ca nu stiu. Un empirist (fenomenolog-operationalist) moderat sceptic si partial ludic. In trecere pe aceasta micuta si minunata planeta.

Construit de Sorin