Arhive pentru august 2nd, 2011

Am fabricat o lista a calitatilor fiintei trezite din punct de vedere spiritual (pentru mine spiritualitatea este separata de religie si mistica). Nu este completa si e posibil ca maine sa o schimb. Insa astazi arata asa:

  • Deschiderea Este ca si cum ai deschide ferestrele dimineata, oricat de frig ar fi afara. Avem nevoie de aer proaspat, adica de ceva produs de altcineva, pentru a trai. Mintile deschise sunt in serviciul Vietii. Deschidere nu inseamna ca trebuie sa iau de bun ceea ce imi spui tu. Inseamna doar ca ascult ceea ce imi spui. Mai inseamna ca-mi accept propria ignoranta. Lucrurile pe care le stiu sunt firave in raport cu cele pe care le am a le descoperi.
  • Generozitatea Este actul de a merge spre celalalt impins de un sentiment de bunavointa si de bucuria de a darui. Pentru o vreme, legea sanatoasa a echilibrului (reciprocitatea) este suspendata. Universul e sustinut de legi ferme si evolueaza prin salturi creative, care nu tin cont de legi. Generozitatea este dragoste fata de altii, fara agende si intentii ascunse. Oamenii generosi nu au memorie.
  • Umorul Viata nu este o comedie insa e limpede ca are o nota usor ridicola (o poti sesiza si la o inmormantare). Oamenii sunt nostimi, mai ales atunci cand incearca sa fie seriosi si sa spuna lucruri profunde. Exista, de asemenea, foarte multa prostie si absurditate. Este imposibil sa nu razi.
  • Compasiunea Este capacitatea de a simti durerea altuia si de a actiona responsabil in directia atenuarii ei. Sa o treci pe batranica pe trotuarul pe care nu doreste sa ajunga este periculos (ar putea avea o umbrela la ea). Compasiunea iti permite sa suferi impreuna cu altul fara sa te victimezezi sau sa-l invinovatesti. Te ridica din fotoliu si te trimite in lume. Compasiunea are picioare si maini.
  • Curajul Nu este separat de frica. Inseamna sa pasesti intr-un teritoriu despre care nu stii nimic, adica sa-ti asumi riscuri. Curajul este impulsul spre inainte. Asa avanseaza viata si la fel faci si tu, cand esti una cu Ea.
  • Discernamantul Te uiti la realitate si vezi diferentele. Doua fete sunt zambitoare insa doar una zambeste si pe interior. Discernamantul este o combinatie de atentie si gandire. Iti permite sa vezi diferentele si sa separi griul de neghina (nu inainte de a le lasa, o vreme, sa creasca impreuna)

Am uitat ceva? Bineinteles, m-am trezit doar de cateva ore (la propriu). Si daca voi avea idei noi, promit sa le impartasesc. Generos sau demonstrativ?

 

Scriu cu intarziere despre un om pentru care am o mare admiratie. S-a nascut acum doua zile (26 martie-articol publicat pe 28.03.2010). Este singurul psihoterapeut care a trait intr-un lagar de concentrare (de fapt in trei, unul din ele fiind Auschwitz-Birkenau). Sotia, fratele si parintii lui au murit in lagarele naziste. Putem spune, prin urmare, ca a pierdut cei mai dragi oameni in infernul lagarelor naziste. El insusi a fost in pragul mortii, imbolnavindu-se de febra tifoida. Dar a supravietuit. De fapt nu doar atat (oricum este o performanta). Prin felul in care a trait a devenit un model. A intemeiat o scoala de psihoterapie, logoterapia, raspandita acum in toata lumea (logoterapia apartine de orientarea existentiala). Este al treilea vienez care a lasat o mostenire intregii umanitati, dupa Freud si Adler. A scris 32 de carti. A primit 29 de doctorate onorifice. „Man’s Search for Meaning” este considerata de Libraria Congresului American in primele 10 carti ale lumii (i-am obligat pe studentii mei (de la acea data-n.m) sa o citeasca). A murit in 1997, la 92 de ani, fiind productiv pana in ultima clipa a vietii lui. Am sentimentul de nezdruncinat ca a incarnat principiile in care a crezut tot timpul, adica a unificat teoria (credintele) si practica (actiunile). Mai pe scurt: a trait o viata plina de sens.

Sunt sustinatorul neconditionat al oamenilor care au un sistem de valori semnificative si cauta sa le actualizeze, in ciuda obstacolelor sau indoielilor de moment. Sunt fericit si numai sa aud de oameni care simt ca viata este un lucru minunat si merita traita frumos. Ii pretuiesc pe cei care o protejeaza si o sprijina sa se dezvolte, simtindu-se impliniti in timp ce fac asta. Si ma simt alaturi de cei care isi asuma pe deplin responsabilitatea pentru vietile lor, evitand sa caute vinovati pentru esecuri, nerealizari sau asteptari inselate. Mi se pare ca exista maretie intr-un om care traieste un anumit sentiment si accepta ca acea traire izvoraste din el, renuntand la jocul periculos si inutil de a proiecta vina. Poate pentru ca am astfel de exigente am ajuns sa am putini prieteni si sa cunosc extraordinar de multi oameni. Nici pentru mine aceste standarde nu sunt accesibile insa prefer sa le pastrez pentru a iesi din oceanul nediferentiat al responsabilitatii difuze. Am gustat din cupa dulce-amara a libertatii responsabile si mai vreau desi nu mi-e usor si adesea ma prabusesc, asemenea unui copil care incearca sa stea pe propriile lui picioare. Pentru ca ce altceva este responsabilitatea?

Omul despre care scriu in acest articol a demonstrat ca se poate trai si altfel, ca poti crede cu putere in ceva, anume ca viata e plina de sens, si ca poti face acel ceva sa devina viu, sa capete „carne si oase”. Exista un drum anume pe care noi il avem de parcurs. Acest drum nu este ales ci descoperit si asumat in mod curajos. Suntem meniti sa facem ceva anume. Nu stim niciodata daca vom reusi. Dar merita sa incercam. Merita sa inaintam in propria noastra frica, chiar si atunci sau mai ales atunci cand frica devine spaima in fata mortii. Acest om, pe care il elogiez cu un pic de intarziere, a trait in acest fel care pe mine ma umple de speranta. Ce altceva de pe lumea asta se poate compara cu oroarea unui lagar nazist? Si nu atat faptul ca a supravietuit acestei experiente ma impresioneaza ci modul in care a trait ulterior, dandu-i un sens. La facultatile de psihologie viata si opera lui ar merita un curs special. Nu i-am spus numele, nu-i asa? Viktor Frankl.

Ascult cu placere muzica. Imi plac Bach,Vivaldi sau Mozart dar si The Corrs sau U2. In adolescenta eram fan new wave. Ulterior am mers la Ateneu dar nu m-am imbracat la patru ace deoarece nu suport costumele si cravata (asociez irational, la barbati, eleganta  cu ipocrizia si le resping pe amandoua). Sunt convins ca muzica buna vine din alta lume (Mozart chiar a spus ca el nu a creat nimic, doar a ascultat si a notat, de aceea manuscrisele lui nu au stersaturi-prin „alta lume” inteleg alte arii corticale). Ii admir pe oamenii inzestrati pentru aceasta nobila arta si, in general, am o simpatie speciala pentru artisti. Meditand la conditia lor, am inteles un lucru important despre viata: muzicianul iti poate oferi muzica lui astfel incat sa te bucuri. El poate studia ore in sir pentru ca tu sa fii purtat, temporar, intr-o altfel de lume. Insa nu poate depasi, nici el, o limita: nu-ti poate darui si urechea lui.

Cu mai bine de 20 de ani in urma, student fiind, deoarece in Romania nu existau aparate Xerox (cat de inapoiati eram!), eram obligat sa imprumut cursuri de la colegi si sa le copiez…de mana. Chinuitor! Astazi oricine poate merge la un centru specializat si, contra unei sume modeste, isi poate fotocopia, in putine minute, materia de pe un intreg semestru.

Daca tu esti cel care face asta vei sti care este originalul si care este copia. Insa daca un prieten iti face acest serviciu iar masina de fotocopiat este ultra-performanta, e posibil sa nu mai distingi copia de original. Si daca esti de acord cu mine pana aici, urmareste-ma cu atentie in urmatorul experiment mental (intelegerea naturii constiintei se preteaza excelent pentru astfel de studii):

Sa presupunem ca a fost inventat un aparat extraordinar de sofisticat capabil sa „fotocopieze” oameni (adica sa-i reproduca tridimensional). Si pentru ca esti o persoana amatoare de senzatii tari, „te bagi in aparat”, adica accepti sa fii „reprodus” in totalitate (la nivel de celule si molecule). Asa cum pentru o  banala foaie de curs poti obtine un duplicat perfect, tot asa exista o replica desavarsita a ta. Poate vei spune: „Nu se poate asa ceva din punct de vedere tehnic. Este imposibil!” Ok, eu iti propun doar sa-ti imaginezi (daca nu ai blocata aceasta functie psihologica), adica sa te gandesti „cum ar fi daca…” (la fel a procedat Einstein cand si-a imaginat cum ar fi daca ar calatori pe varful unei raze de lumina; nu a calatorit niciodata in realitate insa jocul mental i-a permis sa descopere principiile relativitatii)

Nu am pretentia de a fi Einstein dar nu ma pot impiedica sa observ implicatiile acetui experiment mental. Pentru ca, daca exista un duplicat perfect al tau, pana la nivel de sinapse reproduse, ai putea spune care senzatie a Eului („acesta sunt eu!”) este cea reala? Si Tu1 si Tu2 (copia) simt acelasi lucru, anume „Eu sunt” (asa cum Tu, citind acum aceste randuri, simti ca esti). Tu 2 are o identitate personala in acelasi fel in care Tu 1 are o astfel de identitate. Cu toate acestea, corpurile lor, creierele lor, sunt separate:iata, stau fata in fata, la un metru distanta.

Exista un singur Eu (sentimentul „Eu sunt”) in doua corpuri separate (dar identice)? In acest caz de ce nu ar putea exista in 10.000 de corpuri separate (si, in continuare, identice). Si punand aceste corpuri separate (Tu-uri) in contexte diferite (pe continente diferite, de exemplu) nu ne-am putea astepta sa dezvolte vieti diferite, adaptandu-se astfel la context? (ceea ce Viata face mereu) Si peste un timp oarecare, doua astfel de Tu-uri, de pilda Tu 258 si Tu 8.412, intalnindu-se din intamplare, pe o insula greceasca (scapata de faliment), intr-o vacanta, vor avea un sentiment al Eului diferit sau nu?

Poate ca viata ta este deja incurcata si, voila, mai vin si eu sa te zapacesc cu ganduri despre natura si paradoxurile Eului (in sensul de experienta subiectiva intima, nu de structura sau instanta freudiana a psihicului). Esti totusi sigura ca e vorba de mine, un strain? As putea fi un altfel de Tu.

Teologii si filosofii discuta cu o necesara inflacarare problema atotputerniciei lui Dumnezeu. Sunt deja cateva secole de reflectii temeinice asupra existentei unei pietre create de Dumnezeu, o piatra cu o greutate atat de mare incat nici macar El, in rolul efemer de halterofil, sa nu o poate ridica. Altfel spus, exista ceva ce Dumnezeu nu poate face? Se pare ca da, spun unii, nu poate ridica propria Lui piatra! Hmm, pare ca atotputernicia conduce la paradoxuri..

Pe acelasi principiu, ma intreb daca Dumnezeu poate crea o particula subatomica (o cuanta), capabila sa se miste cu o viteza asa de mare (supraluminica) astfel incat nici macar El sa nu o poata intrece. Sau, pentru a face eroarea acestor rationamente mai vizibila: printr-o scamatorie divina ar putea face un triunghi dreptunghiular? O dimineata de iunie plina de stele? Un doctor in psihologie fara diploma de bacalaureat? Un copil nascut doar din mama? (sau asta a facut-o deja?)

Construit de Sorin