Arhive pentru iulie 27th, 2011

Aceasta definitie ii apartine unui copilas.

“Dragostea este atunci cand ii spui cuiva ceva rau despre tine si esti speriat, crezand ca nu o sa te mai iubeasca. Dar pe urma esti uimit, fiindca te iubeste in continuare, si chiar mai mult.”

 

 

Acest articol a fost scris, evident, cand inca mai aveam studenti dornici sa invete ceva.

Caut diferite modalitati prin care sa le arat studentilor mei, intr-un fel intuitiv, data fiind natura extrem de abstracta a subiectului, cum anume constiinta este o proprietate emergenta a mintii (care, la randul ei, este o proprietate emergenta a Vietii). Mi se pare usor deoarece realitatea furnizeaza numeroase analogii (observa ca nu spun ca este si usor de acceptat!)

E limpede ca doar fiintele constiente pot face alegeri, adica se pot angaja in actiuni, fizice sau mentale, care nu sunt dictate sau impuse prin presiuni interne (vreau sa pun mana pe sanii acelei femei atragatoare, in autobuz) sau externe (pentru cirsul lui profesorul imi cere, ce surpriza, sa citesc o carte scrisa de el). Cainii lui Pavlov, bietii de ei, daca ar fi avut un dram de minte, ar fi putut crede ca ei aleg sa saliveze la auzul clopotelului. Au fost insa scutiti de o asemenea amagire (la fel este si cainele, pisica sau hamsterul tau-si poti sta linistit, nu viseaza la libertate deoarece nu sunt capabili sa si-o reprezinte)

Constiinta este cea mai noua realizare „tehnologica” a realitatii (analogie cu telefoanele tot mai performante care incep sa-mi faca, subversiv, cu ochiul-nicio aluzie pentru ziua mea!). Daca in urma cu 10.000 de ani, undeva pe Pamant, exista constiinta…sunt dubii foarte mari. Cu 100.000 de ani sigur nu exista niciun fel de constiinta (desi creierul omului de Neanderthal avea 1.500 de centimetri cubi-insa acesta nu este un criteriu, o balena din zilele noastre are un creier mai mare!)

Astazi se pare ca exista destul de multa constiinta, desigur, in diferite grade (constiinta nu este ceva static, nu este o variabila dihotomica, adica ceva care fie este, fie nu este, ci este un proces, o miscare mereu schimbatoare). La ce este ea buna? Ooh, este extraordinar de folositoare. Iata un exemplu:

Constient fiind, poti realiza ca nevoia ta de performanta cu orice pret nu este a ta, ci provine din exigentele parintilor tai, din anii in care nu-i puteai infrunta deoarece erai mic si prapadit (si, in plus, ii iubeai). Mai poti avea revelatia anxietatii care nu-ti apartine, ci provine de la bunica ta supraprotectoare (se temea mereu sa nu ti se intample ceva, motiv pentru care, de la balcon, statea cu ochii pe tine-si nu aveai voie sa te joci in fata blocului-multumesc, dragi parinti, pentru libertatea de a ma juca in alt cartier!) Dispretul superior fata de fumatori si „carnivori” ar putea fi rodul unei identificari cu fratele tau mai mare, ostil propriului corp si numind asta „aspiratie spirituala”. Nu vad cum toate aceste insight-uri ar putea fi posibile in absenta constientizarii. Intr-o formulare mai generala, nu vad cum, fara exercitiul constant al puterii de constientizare, un om ar putea intelege modurile subtile si sistematice in care a fost indoctrinat de cultura inauntrul careia s-a nascut (si, probabil, continua sa fie). Sunt alaturi de toti oamenii care, fiind curajosi, pun sub semnul intrebarii presupozitiile mediului in care au crescut si examineaza credintele care le-au fost transmise cu singurul instrument potrivit pentru asta, anume cu inteligenta lor. Sper ca si un astfel de impuls, vizitatorule, te-a adus in acest spatiu. Nu e nevoie sa ne intalnim fizic si este minunat, mi se pare mie, ca putem impartasi cea mai avansata posibilitate a mintilor noastre (capacitatea de a fi constienti). Nu suntem pe varf, imi vine sa spun, pentru a diminua pericolul  nesuferitei arogante, dintr-un motiv pe care sper sa-l gasesti si tu plauzibil: muntele creste mereu.

Obisnuiesc sa merg cu bicicleta in parc (mergeam, atunci cand am scris articolul, intre timp am vandut-o si am pus ochii pe alta). Inca nu s-a intamplat insa urmatorul dialog este posibil:

-De ce ai venit pana aici (parc) cu bicicleta?

-Deoarece vreau sa ma plimb pe aleile parcului dupa care vreau sa ma odihnesc pe iarba.

-Si de ce vrei sa te odihnesti tocmai pe iarba? (adica de ce nu stai pe o bancuta sau nu mergi acasa pentru un pui de somn)

-Deoarece imi place sa stau pe iarba si sa contemplu natura din jurul meu (copaci, pamant, cer, alti oameni)

-Si de ce iti place asta?

-Hmm, nu stiu, pur si simplu imi place, mi se pare frumos.

Si ce anume este frumos in aceasta contemplare?

-Nu pot spune exact, este ceva subiectiv pe care nu il pot explica.

Este evident ca dialogul nu mai poate continua dincolo de acest punct. Eu am o dorinta, aceea de a contempla natura (si a intra in comuniune cu ea) insa nu stiu de ce o am. Altii, de exemplu, nu au o astfel de dorinta, ba chiar sunt unii care urasc natura (si atunci o distrug). Dorinta de contemplare/comuniune exista pur si simplu. Ea apare din mine. E limpede, totusi, ca nu se afla in zona controlului meu constient. Nu am facut-o eu sa apara ci m-am trezit cu ea (si am gasit o modalitate sa o satisfac). Nu am ales-o eu (Eul constient, la asta ma refer). Eu aleg doar mijloacele de a o implini.

Si atunci, de unde vine dorinta? (cred ca ai inteles, intrebarea e valabila si pentru dorintele tale) Si inca vorbim despre o dorinta neproblematica (usor de satisfacut-sau asa mi se pare mie, care nu trebuie sa dau socoteala nimanui) Ce ne facem insa cu dorinte mai…altfel, capabile, adica, sa genereze uriase incurcaturi sau dileme etice. Ele de unde vin? Ce persoana rationala ar alege sa aiba dorinte care ii pot pune in pericol corpul sau relatiile sau care ii pot rani pe cei dragi?

Poate ca ceea ce numim „eu” este doar un pronume, adica, in termenii realitatii, nu desemneaza o entitate anume? (resping varianta cu dorintele care vin de la Dumnezeu sau de la Diavol, desi mi-ar permite cateva comentarii amuzante) Cu alte cuvinte, „eul” ar putea fi o abstractie? In traducere: de fapt nu exista cineva separat de altcineva. Este ca si cum Universul ca un intreg are dorinte iar incercarea de satisfacere a lor, pe unele parti ale lui (ale universului) le baga, uneori, in bucluc. Insa Universul merge linistit mai departe, lipsit fiind de o constiinta universala. Universul doar este si curge. Incotro? Buna intrebare. Insa cine o pune?

Cand am scris acest articol inca mai credeam ca telepatia este posibila. Acum sunt mult mai sceptic. Desi…

Leanna Standish este norocoasa. La universitatea in care lucreaza dispune de un fMRI, un dispozitiv sofisticat de scanare a creierului derivat din MRI (si nici nu i se reduce salariul cu 25%). MRI, folosit pentru prima oara in 1977, foloseste un magnet urias pentru a alinia protonii din corp si a-i pozitiona pe polaritatea lui nord-sud. Datele rezultatea sunt transformate de un computer in imagini dintr-o varietate de unghiuri si perspective. La noi, MRI-ul este cunoscut ca RMN (rezonanta magnetica nucleara). Occidentalii au renuntat la aceasta denumire pentru a-si proteja pacientii (care puteau crede ca sunt supusi unei iradieri nucleare tip Cernobil).

Fata de tomografiile PET(care urmasera tomografiei axiale computerixate, elaborate in 1972), fMRI reprezinta un pas inainte. Tehnologia in slujba omului! Singura problema o au claustrofobii. Trebuie sa stai intr-un fel de sicriu, timp de 20 de minute, cu dopuri in urechi (pentru a nu auzi, de fapt pentru a atenua, zgomotul facut de  ingenioasa dihanie ). In timpul acesta (si ulterior) cineva se uita prin creierul tau!

Asta a facut si Leanna in 2003, cu mai multe perechi selectionate. Unul din parteneri, aflat la distanta, era expus unei lumini bruste de scurta durata (la intervale de timp diferite). Ce crezi? Simultan se activa cortexul vizual al creierului receptorului (aflat in fMRI). N-am fi stiut niciodata sigur (doar presupuneri si intuitii insa asta nu e stiinta) ca exista comunicare telepatica (adica la distanta, de la telos=distanta) fara progresul uluitor al tehnologiei. De asemenea, nu ne-am putea explica aceste fenomene uneori minunate, alteori infricosatoare in absenta intelegerii oferite de teoria cuantica si principala ei predictie, corelarea (inclusiv corelarea mintilor, pentru amatorii de (aparent) SF)

Traim intr-o lume enigmatica? Bineinteles! Chiar acum, cand tu citesti acest articol, daca mintile noastre sunt corelate, tu ai putea primi ceva din dorinta mea de a o explora fara a cadea in ispita confortabila a propozitiilor mistice lipsite de fundament (intemeiate, vreau sa spun, pe dorinte si frici neexaminate). Evident ca procesul functioneaza si invers. Te anunt ca sunt deschis la entuziasm si coerenta in gandire. Inclusiv la lumini bruste de scurta durata. Sa le spun iluminari?

Acest articol a aparut acum aproximativ un an si s-a nascut din dorinta de a-i ajuta pe studentii mei sa realizeze legatura dintre materie si informatie.

Asa cum vad eu lucrurile, un profesor exceptional este acel om specializat intr-un domeniu capabil sa faca accesibila, pentru un student, intelegerea unui lucru abstract intr-o maniera clara, concreta si foarte greu de uitat. Pentru asta mi se pare cruciala folosirea exemplelor si analogiilor (a uni Cerul si Pamantul, adica „abstractul” si „concretul”). Se pare ca m-am nascut cu acest dar (pe langa o cantitate impresionanta de modestie). Voi face uz de el, in continuare, intr-un domeniu in care nu sunt specialist, dar ale carui cunostinte de baza le consider obligatorii pentru conditia de om educat. Din cate am putut observa, notiunile de „gena” si ADN” sunt putin intelese, desi nimeni nu pare a avea vreo problema in a opera cu ele. Intelegerea deformata sau partiala a genelor  sprijina teorii ciudate despre realitate, tot asa cum intelegerea gresita a conceptului de „democratie”, in anii ’90, ii facea pe oameni sa creada ca pot face orice fara a fi pedepsiti („acum e democratie!”)

ADN este prescurtarea de la acid dezoxiribonucleic. Prin urmare, este un acid, adica ceva fizic (o combinatie de particule materiale, un fel de caramizi elementare). Fiind ceva fizic, trebuie sa aiba o forma. Desigur, este faimoasa dubla spirala (un fel de scara rasucita, pe care eu circul zilnic, deoarece stau intr-o casa din anii ’30). ADN-ul are o proprietate iesita din comun: se poate reproduce (voi povesti cum face asta in alt articol)

Componentele lui (caramizile asezate intr-un anumit fel, formand „treptele” scarii) se numesc baze si sunt in numar de 4: adenina, timina, citozina si guanina. Aceste baze sunt precum doua cupluri casatorite si neinchipuit de fidele: A formeaza o „treapta” (pereche) numai cu T iar C numai cu G. Spirala propriu-zisa e alcatuita din lanturi de zaharuri si fosfati. Fac aceste precizari pentru a sublinia faptul ca in molecula de ADN nu exista viata. Intreaga structura este pur fizica, adica lipsita de viata (multimi uriase de atomi, asezati in anumite tipare).

Gena este o secventa speciala din acest fir filamentos (ADN-ul), adica o bucata din el. Chimistii au descoperit ca cele 4 baze (care formeaza treptele) sunt aranjate mereu in grupuri de cate trei (de exemplu: TA-CG-CG sau TA-TA—CG) Aceste aranjamente nu sunt intamplatoare. Este ca si cum A,T,C, si G ar fi litere obligate sa formeze intotdeauna cuvinte din 3 litere (imagineaza-ti ca urci scara si, pe o serie de 3 trepte consecutive, in partea stanga ai literele TCC iar la capatul drept al treptei ai „complementerele AGG; si daca le citesti impreuna obtii combinatia TA-CG-CG). Fiind mereu in oglinda, TCC pe stanga este totuna cu AGG pe drepta (fidelitatea!)

Cuvintele (grupurile de 3 litere, adica de 3 baze) reprezinta un cod pentru un aminoacid. TCC, de exemplu, este codul pentru „arginina” pe cand TTC este codul pentru „lizina”. Asta inseamna ca „cineva” citeste „cuvintele” la biblioteca dupa care se duce la fabrica si construieste aminoacizi (arginina si lizina, in cazul de mai sus). In total sunt 20 de aminoacizi. Cum din 4 litere aranjate in grupuri de cate 3 se pot obtine 64 de combinatii, rezulta ca unele coduri sunt in corespondenta cu acelasi aminoacid (lizina se obtine nu doar din TTC ci si din TTT).

Cine „citeste” gena, adica „propozitiile”? (siruri de cuvinte) La modul general celula face asta (biblioteca se afla in mijlocul ei, in nucleu) iar la modul particular „cuvintele” sunt transcrise intr-un ARN-mesager. Din aminoacizi se obtin proteinele. Aminoacizii din constructia unei molecule proteice sunt adaugati exact in ordinea specificata de gene (ordinea cuvintelor in propozitie). Aminoacizii nu fac parte din gene asa cum ingredientele unei prajituri tiramisu (yum yum) nu fac parte din reteta scrisa pe o foaie de hartie.

Pe scurt, cu ajutorul unui alfabet de 4 litere si a unui vocabular (cuvinte din trei litere) de 64 de cuvinte, celulele pot produce mii de proteine (unghiile care iti cresc exact in acest moment, fara sa simti, se bazeaza pe o astfel de proteina:cheratina-deci genele lucreaza silentios, chiar in acest moment)

Prin urmare, ce este o gena? Este un fel de hartie pe care e scris un text (o combinatie de materie si informatie). Insa daca ne uitam atent la un text tiparit, realizam cu usurinta ca literele insasi sunt cerneala tipografica, deci materie. Insa felul in care sunt asezate particulele de cerneala are sens pentru mine, cititorul. Tot asa, din aranjamentul celor 4 baze (cerneala) in serii de cuvinte obtinem ceva cu sens (celule-tesuturi-corp). Sensul nu se afla in cele 4 baze dupa cum literatura nu se afla in litere. Fiind materiale, bazele isi pierd structura, la un moment dat (sunt precum o pereche de pantofi pe care ii arunci dupa ce s-au uzat). ADN-ul, cu alte cuvinte, nu este „nemuritor”. Nici gena (secventa din el) nu este.

Ceea ce supravietuieste cu adevarat (milioane de ani) este informatia codificata in gena. Insa pentru asta e necesara indeplinirea unei conditii simple:informatia trebuie copiata. Este nevoie de un xerox. Organismul face mereu astfel de copii si le transmite generatiei urmatoare. Daca tu ai o fotocopia unui curs de la care ai chiulit, obtinuta prin bunavointa unui coleg tocilar, informatia ta si informatia lui sunt identice (si cu un xerox de ultima generatie nici foile nu pot fi distinse usor). Materie si informatie, coala A4 si text (despre psihologia stimularii dorintei de intelegere-cursul meu de la master!)

Acum voi relua ceea ce am incercat sa-ti transmit : gena este, in esenta, informatie iar informatia se mosteneste neschimbata (cu exceptia erorilor intamplatoare de copiere). Genele nu se imbunatatesc prin functionare. Pur si simplu cele mai valoroase construiesc organisme mai capabile sa supravietuiasca si sa se reproduca. Oricat ar parea de straniu, genele „se folosesc” de organisme (ghilimelele reamintesc faptul ca gena este informatie iar informatia nu are dorinte sau intentionalitate-de exemplu, 2+2=4 este o informatie, teorema lui Pitagora este o alta iar caderea guvernului, saptamana viitoare, ar putea fi o a treia)

Nu ne putem supara pe o gena tot asa cum nu putem fi iritati de faptul ca 2+2+4 si in 2010 si in 1945 (sau putem fi insa asta arata doar gradul personal de ignoranta). Materia a gasit, in mod intamplator, o modalitate de a transmite informatii complexe si variabile. Pentru a reusi asta sunt necesare operatii permanente de copiere (de aceea sexul e foarte atragator, la orice varsta). Informatiile sunt instructiuni abstracte (un fel de „Mergi inainte pana la prima intersectie si apoi faci la dreapta!”) Aceasta instructiune nu este afectata de masina care o urmeaza (iar faptul de a merge pe bicicleta, de asemenea, nu o schimba).

Ceea ce este fascinant este felul in care astfel de instructiuni ajung sa construiasca un anume organism (de care se vor dispensa, dupa un numar de ani) si felul in care acel anume organism reuseste sa se adapteze la mediu, ducand, prin urmasi, instructiunile mai departe (despre selectia naturala, de grup si altruismul darwinian voi scrie alta data).

Sper sa fi reusit sa transmit ideea ca gena este informatie iar informatia nu are trairi afective sau intentii mentale („distributivitatea inmultirii fata de adunare” nu vrea sa fie inteleasa, placuta sau admirata). Nu stiu insa daca a ajuns la tine si gandul meu secret, care a insotit mini-lectia de genetica, de accea il rostesc: poate e cazul sa nu ne mai luam asa de tare in serios!

 

Construit de Sorin